EXERCIŢII DE POSTMODERNISM

Dînd cu sîc din Isarlîk...

HEXAEMERON POETICESC

(îndestul şi îndetot)

PRO-LOGOS META-ORFIC

Gnothi seauton

La ce să umpli
lumea de cutremur,
să muţi stihii
şi să-mblînzeşti jivine,
cînd pogorînd în Hadesul himeric,
cu lira-n băţ,
rîd cerberii de tine?!
Voind Iubirea,
ce-ai cătat Femeie?!
Voind Femeia,
ce-ai cătat Strigoi
şi, spre ruşinea viţei tale trace,
ai dat buluc în ţeapa dinapoi?!
Cînd ştiu că tagma mea din tine pleacă,
simt c-am murit demult,
pe limba greacă...

ZIUA ÎNTÎI

Amicus Plato, sed...

Poetul dat afară din Cetate
stătea pe-un dîmb
şi se hlizea la stele...
«De ce nu vine Muza să mă scape?» –
striga sărmanul,
numai os şi piele.
Iar Dumnezeu
(nu Se-ntrupase încă)
l-a mîngîiat cu-n vînt de primăvară
şi-n loc de alt răspuns
lăsă să-i pice
în cerul gurii
mălăiaţa pară.

ZIUA A DOUA

Naso magister erat...

Poetul se urcase pe un soclu,
cu ochii-nchişi,
şi se credea statuie...
«Mi-am dobîndit o faimă
get-begetă,
de n-o să poată
vremea s-o răpuie!».
Dar a venit,
ca-n Scythia,
îngheţul,
pe nesimţite, pironindu-l bine:
o zi, un veac, un ev...
«O, nu-i de glumă!» –
îşi zise el,
văzînd că gluma ţine...
În jurul lui se adunau bărboşii
în piei de oaie
şi rîdeau geteşte...
«Priviţi ce nas!» –
ziceau.
Şi-o luau la goană,
văzîndu-l cum
tot creşte, creşte, creşte...*

* De atunci, pare-se, barbarii obişnuiesc să zică: «a-i creşte nasul cuiva», «a-şi ţine nasul (pe) sus», «a-şi vedea (sau nu) lungul nasului», «a avea nas», «a da nas», «a da cu nasul», «a-şi băga nasul (unde nu-i fierbe oala)», «a-şi lua nasul la purtare», «a strîmba din nas», «a fi (sau nu) de nasul cuiva», «a fi nasol (sau naşpa)» – şi alte asemenea năs-cociri...

ZIUA A TREIA

Omnem mulierem mecum porto

«Mama ta de trubadur»,
zice-amorul de departe,
«eu pe-aci călduri îndur,
şi tu faci cu mine arte?!».

Amors de terra londhana!

«Sub tiranul cer maúr,
printre-atîţi vlăjgani în zale,
crezi c-am chef să mai îndur
la vrăjeli de-ale matale?!».

Amors de terra londhana!


«Ce să fac c-un suflet pur,
cînd m-apucă năbădaia?!
Am şi eu un mic cusur:
tare-mi place treaba aia...»

Amors de terra londhana!

ZIUA A PATRA

È del poeta il fin la meraviglia...

Poetul se-ntreba ce să mai facă...
«O să-i uimesc
de-o să le rîd de milă!».
Şi-n loc să cruţe lumea şi să tacă,
îşi puse invers
masca de sibilă...
Gîndea la Venus,
se credea Adonis,
dodit domol de-o dulce dislalie
(el, necuvîntul, s-a născut,
se vede,
cam de demult
şi dintr-o fandacsie...).
La dalba Venus meşterea
cînd, iată,
bătăi în uşă auzi.
Deschise...
şi ce să vezi?!
În prag – femeia neagră,
care-l pocni la mir şi-apoi îi zise:
Kalumba mu! ...

Dar el încremenise,
cu muza moale,
între Da şi Nu...

ZIUA A CINCEA

... For them no more...

Croncăne din stihuri vechi
corbul veşnicei tăgade
ca o cobe în urechi...

S-ar cădea să mă-nfior,
dar nu-i timp de ce se cade:
never, never, nevermore...


Edgar Poe, închide uşa,
cînd te-ntorci, strigoi bătrîn,
nu te-ar mai răbda cenuşa!

Las' afară noaptea, corbii,
vipera ce-o porţi în sîn
şi broscoii morţii, orbii!

Vino singur, Edgar Poe:
o să-ţi dau tutun de pipă
şi-o balercă(,) cu trăscău!

Sigur, am şi-o întrebare
să ţi-o pun din clipă-n clipă...
Vezi... cum soarele răsare?

O, ce fáină risipă!

ZIUA A ŞASEA
(lungă cît o zi de post*)

Asta-i situaţia!

* Adică de-a noastră, dintre noi, pentru noi...

I
(prima strajă din noapte)

Eu leşin, mor pentru tine,
şi tu n-ai habar de mine...

Românului – născut poet –
îi cîntă filomela
(de eşti tu aceea, nu sînt eu acela!):
«Costică, Costică,
fă lampa mai mică,
că cînd lampa-i mare
nici un farmec n-are!».
Şi Costică:
«Belă, belă filomelă,
avă mititică,
avă demoazelă,
dac-o fi să mor
în cîmp dă mohor,
pă Argeş în jos,
pă un mal frumos,
Toma Alimoş... mos...
Toma Alimos... moş...
mări... îîî... foicică...»
Şi-a murit Costică,
care va să zică;
şi la moartea lui –
ce să vă mai spui!
Au plîns, pe lîngă boi, flăcăi şi fete,
moşi venerabili, babe desuete,
cîini vagabonţi şi mîţe vagamunde –
orice,
oricît,
oricum,
oricînd,
oriunde...
Doar filomela a tăcut chitic!

În loc de morală:
Chiticul e un fel de peşte mic.

II
(a doua strajă din noapte)

Ferice sunt aceia ce n-au mai fost să fie...

Dri-dri... Cri... Cri... Cri...
Uhu-hu... Buhu-hu... *

* Poezie scăpată de sub control. Nu citi şi dă mai departe!

III
(a treia strajă din noapte)

Eram puternic împărat...

Poetul umbla creanga
prin Strehaia
(oraşu-i mic
şi te şi fură d-aia...).
«Ştii cine-s eu?» –
se adresă, blajin,
spre primul trecător ieşit în cale.
«Io-s din Caracal,
mulţumesc matale!» –
îi zise omul şi-l privi senin.
Apoi se adresă şi către-o damă
în malacov,
ce-l sictiri din prima
(beţie rară-n armonii de mov)...
«Habar n-au ăştia,
că-i oraşu' mic!» –
gîndi poetul şi,
purtat de-un vis,
şi-a răsucit mustăţile mai chic,
plecînd să-ntrebe lumea
la Paris...

IV
(a patra strajă din noapte)

Tăcerea mi-este duhul...

Poetu-i mut,
e lebădă,
e stană...
Şi totuşi, zic duşmanii,
a vorbit!
(A şi lăsat cu gura lui, în spaţiu,
o rană
care nu s-a lecuit).
L-am întîlnit alaltăieri pe-un raft,
pleoştit de tot
şi vînăt de durere...
Şi eu, de colo,
tot cu vechiul of:
«De ce tăcere – zic –
şi iar tăcere?».
«C-am vrut să fiu
şi-o ţîr' de filosof...» –
răspunse el,
pitindu-se-n unghere...
Simţii atunci cum mă răzbeşte mila
şi, cu un gest de pură duioşie,
l-am dezmierdat,
ciupindu-i tandru fila,
şi l-am iubit,
o clipă,
pe vecie...

V
(ceasul întîi din zi)

M-atîrn de tine, Poezie!

Poetul tînăr
se ţinea de poala
măicuţei lui,
pe cînd mergea la piaţă.
«Ce prunc nasol şi ce frumoasă mamă!» –
a zis lăptarul
într-o dimineaţă.
Şi mai încolo, borşăreasa acră:
«Cum de-a ieşit, din şleampătă ce este,
aşa odor,
ca fătul din poveste?!».
Iar Îngerul,
din postul lui de pază,
strîmbînd din nas,
aşa-şi zicea în sine:
«Că hîzi mai sînt
şi muma, şi feciorul!
Dar ştie Dumnezeu
de ce îi ţine...»

VI
(ceasul al treilea din zi)

cetitor, deparazitează-ţi creierul

Semantica halucinogenă
nu are nimic de-a face
cu retroproiectorul blond
ci doar cu libelula metalică
(eros genuin) –
aceasta deoarece
redundanţele fiind excluse
totul rămîne – heliopolizînd –
o problemă de gradul 0
(pe scara Richter)
de unde rezultă cu apriorică necesitate
că avem tot dreptul (jus)
să stipulăm sensul magnetic
între două alveole diurne
sau echipolenţa mai mult decît perfectă...
O, da, mai mult decît perfectă!

VII
(ceasul al şaselea din zi)

Hei-rup!

Motocompresorul
străluceşte-n soare –
el, mîndria clasei
noastre muncitoare!
«Uite», zice-o oaie
(a mai năzdrăvană),
«l-au adus să pască
iarba de pomană!».
Şi atunci o alta
(a mai cu tupeu):
«Ce-aţi suit acilea
utilaju' greu?!».
Lazăr de la Rusca,
cel cu stea în frunte,
spărgător de norme,
mare cît un munte,
se-ncruntă a ţîfnă
şi, vorbind cu oaia,
doar atîta-i zise:
«Mama mă-sii, d-aia!».

Morală tîrzie:
«Cu motocompresoru'
aţi minţit poporu'!»

VIII
(ceasul al nouălea din zi)*

Ia-ţi lădiţa şi mamiţa,
şi adio Dîmboviţa!

Ana Pauker şi cu Dej
Bagă spaima în burgheji!
................................
Ceauşescu pentru noi
Este Iliescu doi!
................................
Băse... Băse... Bă-se! Bă-se!

(Poezia îşi dă duhul)

* Care poate fi şi «al doisprezecelea»...

ZIUA A ŞAPTEA

Time is money

(Poetul se.........................
........................................
........................................
.........................odihneşte)

EPI-LOGOS NEW-AGE-IST

En arche en ho logos

Poiet e fără de al dóilea
Unul.
Mărire Lui
în vecii slavei pure!
Eu ştiu că stînd de veghe
ne iubeşte
şi tare-ar vrea
la ceruri să ne fure...
Dar de poeţi ce sîntem,
pe Poietul
L-am pus capac
la traista cu poveşti
şi zvon am dat
că vine Vărsătorul
ca să ne scape, în sfîrşit,
de Peşti...


P. S. (în stare de repaos): Redescoperirea semnelor de punctuaţie şi utilizarea lor provocatoare, ca artificiu stilistic protestatar, era o datorie antimanieristă a generaţiei noastre.

Quod scripsi, scripsi... et salvavi animam meam.