DECEPȚII LIRICE: CÎNTECE DE CLOACĂ

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

I

Noi sîntem azi învinșii – nu de-alții, ci de sine –

ai unei lumi pe care n-am îndrăznit nimic,

c-atîta-i fiecare de mare sau de mic

cît s-a-ntrecut cu visul și-a făptuit de bine.

Noi am rămas milogii de pe la porți străine,

ne-ncrezători că bobul ne poate da în spic,

și idealul nostru e-al unui neam pitic

și resemnat în cloaca putorii levantine.

Mai marii noștri umblă-n genunchi, cu limba scoasă,

să pupe dosul falnic al cui e mai stăpîn,

iar mîrla ține pasul pe urma lor vîscoasă

și nu-i pe lume șarpe să nu-l hrănim la sîn.

Duhnim de vii a scîrnă, dar nici nu ne mai pasă,

și balele-atîrnate pecete ne rămîn!

II

Nu vrem decît să umplem cu chef un timp larvar

și nu ne pasă-n urmă ceva de mai rămîne

din noi în amintirea acestei lumi bătrîne,

cum nici n-avem de-o alta nevoie sau habar.

Ca bestia ce n-are decît instinct primar

sau ca răznita pleavă a liftelor păgîne,

noi n-avem alte doruri sau visuri să ne mîne

decît o poftă oarbă de tot ce-i mai murdar.

Chiar Dumnezeu să vină, l-am bate iar pe cruce,

cu ghearele și colții rînind în carnea lui,

ca în ispita slavei să nu ne poată duce,

ci să ne lase-n pacea ce numai sfîntă nu-i

din cloaca scîrnei noastre călduțe și uituce,

în care lesne poate păcatul face pui!

III

Priviți ce mîndru trece, lăsînd în urmă bale,

tot viermele pe care în cloacă l-am hrănit!

Putoarea se alege de noi la asfințit,

dar pasul nu ne-ar duce nici morți pe-o altă cale!

Nici porcul nu se-ntoarce-n nămolul scaldei sale

ca noi în scîrna-n care pe lume ne-am ivit:

de n-am avea în ceruri un rest de neam sfințit,

ne-ar înghiți pămîntul sau ne-ar zvîrli din poale.

Ne-a dat un rai pe lumea aceasta Dumnezeu,

dar am sfîrșit spurcîndu-l din munte pîn’ la mare,

iar azi ne luăm desaga și-l părăsim la greu,

lăsîndu-l la cheremul prostiei tutelare:

atît de ultimi sîntem la toate și mereu

că-i e și morții parcă sictir să ne omoare!

Răzvan CODRESCU