30 DE ANI DE LA ÎNVEȘNICIREA MAICII TATIANA

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME

Mănăstirea Tismana

Din trecutul nostru „incorect politic”, dar mărturisitor în fața lui Dumnezeu, fac parte, pe lîngă figurile arhicunoscute (Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Valeriu Gafencu, Petre Țuțea etc.), „vînate” sistematic de Institutul Elie Wiesel și de politrucii noilor ideologii dominante, și multe figuri vrednice de pomenire, dar aproape uitate de lumea largă. Evocarea lor, măcar cu prilejuri aniversare sau comemorative, rămîne o datorie a conștiinței noastre creștine și naționale. O astfel de figură este și Maica Tatiana Răduleț, prezentată în rîndurile de mai jos. (R. C.)

Tatiana Victoria Răduleț

CUVIOASA MAICĂ

TATIANA RĂDULEŢ

(1921-1986)

Victoria Răduleţ, fiica lui Nicolae şi a Anei, s-a născut pe 22 iulie 1921, la Berivoii Mari, în părțile Făgăraşului. Familie numeroasă – patru fraţi, două surori. Situaţie materială modestă. Şi credinţa ca întărire înaintea necazurilor. Nici nu ar putea fi altfel, cît timp Dumnezeu îi încearcă pe cei pe care îi iubeşte. Dovada – mănăstirea de pe malul rîului Berevoi, una dintre cele năruite de tunurile generalului Bukow în 1761. Ziduri prăbuşite, monahi arşi. Sau fugiţi în Valahia.  

După cele şase clase urmate în sat, Victoria, viitoarea maică Tatiana, pleacă la Bucureşti, pentru a învăţa meserie. Ucenicia – patru ani. Angajată, apoi, la atelierul de croitorie al mătuşii sale, la care și locuieşte. Viaţa duhovnicească rămîne legătura cu lumea de acasă, dar depărtarea oferă și ea răspuns unor întrebări pînă atunci ignorate. Conştiinciozitatea, răbdarea, laudele, venitul stabil, raporturile cordiale cu cei ce alcătuiesc universul atelierului, grija mătuşii, sfaturile unchiului sînt părţi ale crochiului ce se apropie de definitivare. Gîndul copilăriei  are rădăcini atît de profunde încît nu surprinde faptul că, în 1950, potrivit părintelui Siluan Antoci, o aflăm parte a obştii Mănăstirii Bistriţa olteană (Siluan Antoci, Monahii ortodoxe purtătoare de lumină în întunericul comunist, vol. I, Editura Doxologia, Iaşi, p. 121). 

Doi ani mai tîrziu este numită stareţă a Mănăstirii Tismana, devenită, nu cu mult timp înainte, mănăstire de maici. Din apropierea raclei Sfîntului Cuvios  Grigorie Decapolitul, veghind la buna rînduială a ctitoriei Sfîntului  Nicodim cel Sfinţit. Un drum firesc prin prisma ascultării. Deosebit de dificil prin cea a protejării tezaurului încredinţat, în vremuri  atît de ostile Bisericii,. Pentru a îngădui continuarea vieţii monahale fără îngrădire, Patriarhul Justinian acordă mănăstirilor oltene statutul de... cooperative.  La Tismana se produc bidinele din păr de porc. 

Subterfugiul determină autorităţile să organizeze cu meticulozitate, în 1957, acţiunea de demascare a „elementelor ostile”, prin simpla lor existenţă, regimului. Asupra maicii starețe planează bănuiala sprijinului pentru mişcarea de rezistenţă din Oltenia, pornind de la arestarea colonelului Iulian Popovici, fost comandant al Jandarmeriei din Odessa în perioada administraţiei româneşti, la Polovragi (cf. Adrian Nicolae Petcu, „Maica Tatiana Răduleţ în temniţa comunistă”, în Ziarul Lumina, 10 ianuarie 2013). Acţiunea „Cerna” vizează demascarea conducerii coooperativei „Propăşirea” de la Tismana. Acuzaţiile – primirea de către stareţă, în  cadrul „colectivului”, a unor foste elemente legionare şi a unor cetăţeni sovietici, alături de complicitate la delapidarea  de fonduri. Cea dintîi învinuire se referă la duhovnicul mănăstirii, părintele Veniamin Nicolae, şi la maica Nicodema Vasilache, precum şi la maicile născute în  Basarabia. A doua vină este pe deplin fantezistă, cît timp maicile nu sînt retribuite, ci primesc cele necesare, ca şi materia primă, din partea conducerii. Teama sau neadaptarea la viaţa de mănăstire aduc din partea unora dintre monahii, denunţuri împotriva stareţei. Aşa cum precizează Viorica Stănuleţiu Călinescu, nu este cel dintîi atac al Securităţii la adresa Tismanei, părintele Gherasim Iscu, ultimul stareţ al ctitoriei Sfîntului Nicodim, fiind cel mai cunoscut dintre victime (cf. Viorica Stănuleţiu Călinescu, Lacrima prigoanei. Din lupta legionarelor române, vol. I, Editura Sînziana, Bucureşti, 2009). 

Cuvioasa Tatiana este preocupată de protejarea obştii. Trimite monahiile bîntuite de slăbiciune la Gura Motrului, dezasamblează fiecare dintre învinuiri, oferă acces la evidenţele contabile şi la indicatorii ce probează productivitatea cooperativei. La prima vedere, la Tismana lucrurile revin la normal. În iunie 1959 stareţa este chemată la Craiova, pentru ultime clarificări. Situaţia este „rezolvată” prin arestarea maicii Tatiana și condamnarea sa la 16 ani de muncă silnică! Este închisă în penitenciarele Craiova şi Jilava. Decretul 411/1964, prin care deţinuţii politici sînt puşi în libertate, nu se aplică în cazul său, în octombrie acelaşi an fiind mutată la Formaţiunea 0726 Tîrguşor. Eliberarea se produce abia în 1972, după ani grei de „carceră, bătaie, nemîncare, lipsă de aer”.  

Acuzaţia de bază – militantă activă a cultului ortodox (Siluan Antoci, op. cit, p. 129), este probată pe deplin. O vreme se află la Mănăstirea Căldăruşani, beneficiind de ajutorul părintelui Veniamin Nicolae, ce se nevoieşte  în ctitoria lui Matei Basarab. Însă drumurile la mănăstirea de metanie, cum precizează rapoartele Securităţii, sînt frecvente, avînd calitatea de mărturisire a dorinţei fierbinţi de a se întoarce acasă. Rugăciunile îşi află împlinirea în decembrie 1977, cînd  maicii i se permite să reintre în obştea părăsită în urmă cu 18 ani. 

Departe de a fi simplă revenire la cele din mijlocul cărora a fost smulsă, întoarcerea rămîne continuare a nevoinţei. Anii de închisoare au lăsat urme adînci. Noile  maici descoperă  în fosta stareţă pe cea „care şi-a pierdut minţile, ieşind din mănăstire goală”. Cele alături de care organizase, la sfîrşitul deceniului al VI-lea, supravieţuirea Tismanei, au adormit sau fac parte din obştea altor mănăstiri. Printre puţinele monahii ce îi stau alături se numără cuvioasa Nicodema Vasilache, revenită, după şase ani de închisoare, în 1964, la mănăstire. Mulţumită acestei mîngîieri, problemele psihice, singurătatea nu sînt decît poteci către rînduirea timpului rămas potrivit cuvîntului Evangheliei. 

Trece la cele veşnice la 24 februarie 1986. Înmormîntată în cimitirul mănăstirii, numele său  rămîne  mărturisire a asumării  muceniciei. Astfel poate să fie desluşită ultima parte a luptei sale, care începe în 1993, o dată cu punerea pietrei de temelie a bisericii din Berivoi. Doi ani mai tîrziu este sfinţit paraclisul, de către vlădica Antonie Plămădeală. În anul 2005, de praznicul Înălţării Domnului, Î.P.S. Visarion Bălţat sfinţeşte biserica pe locul în care, la mijlocul secolului al XVIII-lea, tunurile habsburgice se nevoiau a şterge duhul Ortodoxiei. 

Nu  puţini sînt mucenicii. Cei de odinioară. Cei contemporani. Fiecare dintre ei – mărturie. A cîştigării singurei împliniri nepărelnice. Cuvioasa Maică Tatiana este una dintre ei.

Vincenţiu  DASCĂLU

Mănăstirea Berivoi

Pentru cei interesați: