INTERMEZZO LIRIC: POEM RĂZLEȚ
SUMARUL BLOGULUI
Păreau că fi-vor
toate aceleași și mereu,
iar moartea
o poveste de adormit bătrînii,
și mă
simțeam în pielea mea tînără un zeu.
Păcatul, ca
o limbă firească a țărînii,
suna atît de
dulce și negrăit de viu
în carnea
mea, trufașa, și-n ochii mei, păgînii.
N-aveam de
cer vreo rîvnă să aflu și să știu,
ci rai
destul pămîntul mi se părea să fie,
într-un devreme
care nu cunoștea tîrziu.
Cine-mi era
asemeni sau pe aproape mie?
Și care
fruct pe lume mi-era să-l gust oprit,
cînd mă
simțeam și unic, și plin de semeție?
Ignoră
începutul că-l paște un sfîrșit
și-așa ne
este viața de vană amăgire
că
ne-ntrebăm la urmă ce-nseamnă-a fi trăit...
Și-atît din
noi rămîne pe vrejul ei subțire
cît vis am
pus în toate și cît n-am pregetat
să luăm în
spate crucea, iubire cu iubire.
Doar
Dumnezeu e șansa de-a fi cu-adevărat.
Răzvan
CODRESCU
publicat de Răzvan Codrescu @ 00:00
1 comentarii
1 comentarii:
Viata-i trecatore,pe-acest pamnt distrus,
De ganduri, de pacate si fapte fortuite.
Ne pierdem ratiunea si scopul de-a trai,
Pactuim de-a pururi,fara a gandi la moarte,
De-abia cand vine clipa,ne amintim cu groaza,
De legea de iubire,ce ne-nvatat Iisus!
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire