INTERMEZZO LIRIC: LEAT BOLNAV
SUMARUL BLOGULUI
Femeile noastre sînt triste,
iar pruncii lingavi și uituci,
și nimeni n-ar vrea să existe
pe lume golgote și cruci.
Și nimeni n-ar vrea să nu fie,
dar nici n-are rîvnă de-a fi,
iar neagra osîndei vecie
ne-nghite cu dușca, de vii.
Ni-i cruntă durerea, dar pare
mereu mai străină de noi
și noimă nimic nu mai are
cînd sîntem de Duhul tău goi.
Femeile noastre cu jale
cresc șerpii ispitei la sîn
și la toate cuvintele tale
surde ca Eva rămîn.
Păcatul, oricîtă iubire
și jertfă i-ai pus în răspăr,
ne ține isonul prin fire
și-i cel mai concret adevăr.
Nu rănile tale, Iisuse,
ci rănile noastre ne dor,
ce n-au vindecare și nu se
alină de patima lor...
Femeile noastre ne lasă
cu visele vraiște-n amurg,
dar cui și de cine-i mai pasă,
cînd toate spre moarte se scurg?
Răzvan CODRESCU
publicat de Răzvan Codrescu @ 00:10
2 comentarii
2 comentarii:
Vă mulțumesc pentru aceste rânduri, trăiri împărtășite...
Semnez eu, o muribundă la fiecare secundă, care mă rog să nu uit niciodată că singura cameră de gardă de unde pot ieși vie este Biserica Lui!
Făcut-a Domnul Dumnezeu
La începutul firii,
Pe om: Adam, un fiu al Său,
Ca sens să dea iubirii.
Cu Chip şi-Asemănarea Sa
L-a înzestrat ca daruri
Şi Duh i-a dat, ca dragostea
Să se înalţe-n haruri.
Privind apoi opera Sa
Cu drag şi dus pe gânduri,
A vrut ca Adam, nu cumva,
Să sufere că-i singur.
O soaţă i-a făcut atunci,
Pe Eva cea frumoasă,
Ca "leat" să-i fie şi cu prunci
Familie să-i ţeasă.
Făcut-a bunul Dumnezeu
Un reazem pe măsură:
L-a potrivit a fi mereu
Pe-a lui Adam statură.
Trecut-a cifra miilor
De ani de când căzură...
Cu pruncii şi urmaşii lor,
Pământul îl umplură.
Şi din iubirea dată lor
Şi resfinţită Hristic,
Rămas-a turmă şi păstor,
Să-i reunească mistic.
Urmaşii lor căzură iar
În veacul cel din urmă,
Umplând cu moarte-al lor pahar,
Pierzându-se din turmă...
Căzură mii şi mii de-Adami
Şi Evele-i urmară,
Ca şi-n căderea cea dintîi,
Tovarăşi în ocară.
Leatul e-acum aşa bolnav,
Căci, din iubire multă,
Să apere-al dorinţei sclav,
Ea a căzut în luptă.
Uitat-au Evele de-acum
De Maica Preacurată,
Ce pripon din al morţii drum,
De Domnul ne-a fost dată.
Şi şerpi, şi jale, şi păcat
Au forfecat iubirea.
Şi-n locul ei, doar un oftat
Mai are omenirea.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire