SUMARUL BLOGULUI
Revista
Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul
de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o
întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost
alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu,
Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor
comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor
colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi
accesată aici. Pentru detalii despre această antologie
on-line, a se citi aici. (R. C.)
Ministrul de Externe din 2010
2010
«CHESTIUNEA ŢIGĂNEASCĂ»:
O REZOLVĂM SAU O
ASCUNDEM SUB PREŞ?
Un subiect sensibil, ocolit sau tratat cu
eufemisme şi infinite precauţii, de teama miliţienilor a ceea ce se numeşte political
corectness, a fost repus pe tapet de d-l Teodor Baconsky [1], ministrul român de Externe, cu
ocazia întrevederii, din 12 februarie, cu Pierre Lellouche, secretarul de stat
francez pentru Afaceri Europene.
Şeful diplomaţiei româneşti a spus, printre
altele: „Avem nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate în
sînul unora dintre comunităţile româneşti, în special în rîndul comunităţilor
cetăţenilor români de etnie romă”.
Imediat, gardienii
“corectitudinii politice” şi apărătorii minorităţilor de tot soiul s-au
mobilizat şi au cerut demisia d-lui Baconsky pentru declaraţii rasiste. Poate că demnitarul român va fi adus şi la
judecata Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Dar problema nu
se va rezolva aşa. Dacă d-l Baconsky va fi sancţionat, cel mult vom tăcea mai
departe în chestiunile dureroase, pentru a nu fi consideraţi rasişti, xenofobi,
naţionalişti, antieuropeni etc.
Nu trebuie neapărat să-l credem pe cuvînt pe ministrul de Externe, dar
realitatea ne obligă să ne punem cîteva întrebări de bun-simţ, la care, dacă
răspundem cu acelaşi bun-simţ, riscăm să fim consideraţi “nazişti” sau
“legionari”.
De pildă, eu unul mă întreb:
1. De ce majoritatea cerşetorilor
“profesionişti” de pe străzile oraşelor româneşti (dar şi ale unor mari
capitale europene) sînt ţigani?
2. De ce infracţionalitatea în
rîndul ţiganilor este la un nivel mai ridicat decît în cel al românilor sau
maghiarilor (cel puţin aşa reiese din relatările presei)?
3. De ce gradul de alfabetizare este anemic în
comunitatea ţigănească?
4. De ce ajung atît de puţin ţigani să absolve
o facultate, în condiţiile în care au locuri rezervate, fără examen şi fără
taxe, în universităţi?
5. De ce pînă şi ţiganii foarte bogaţi, cu case
uriaşe (şi multe turnuleţe), au o igienă precară?
6. De ce, în pofida a nenumărate proiecte
derulate de 20 de ani încoace pe banii statului român sau ai UE, comportamentul
public al majorităţii ţiganilor rămâne problematic, dacă nu chiar scandalos?
(Aşa se explică faptul că, în toate sondajele de opinie, celelalte etnii nu vor
să aibă vecini sau colegi de serviciu ţigani.)
7. Cîţi ţigani cinstiţi, gospodari, curaţi şi şcoliţi cunoaştem fiecare
dintre noi? Spune asta ceva despre majoritatea acestei etnii? [2]
8. De ce mari state europene, ca Italia sau Franţa, altminteri considerate
democratice şi tolerante, se plîng constant că au necazuri tocmai cu ţiganii
emigraţi din România?
Şi mă opresc aici, dar puteţi completa dvs. cu numeroase alte întrebări,
fără îndoială.
Sigur că sînt multe explicaţii privitoare la conjuncturi, la context, dar
oare să fie suficiente şi acoperitoare?
În condiţiile unui răspuns sincer la întrebările de mai sus, cred că
ministrul Baconsky mai degrabă i-a scuzat pe ţigani, decît i-a acuzat. Iar
distincţia între cetăţenie şi etnie trebuia operată, pentru că ne-am săturat ca
românii să tragă ponoasele pentru ţigani prin toată lumea.
Claudiu TÂRZIU
[1] Am preferat să folosesc numele de scriitor al
ministrului de Externe şi nu pe cel din buletin (Baconschi), pentru că este mai
cunoscut.
[2] În virtutea meseriei mele de jurnalist, mai ales,
am cunoscut de-a lungul vieţii mulţi ţigani. Unii mi-au plăcut pentru talentul
lor (de muzicanţi sau mici meseriaşi), dar foarte puţini mi-au cîştigat
respectul (cam cîte degete ai la o mînă) şi doar unul mi-a devenit prieten (un
foarte bun prieten, pe care îl preţuiesc şi pentru cum dezminte părerea
generală că toţi ţiganii sînt o apă şi-un pămînt).
* Claudiu Târziu, „«Chestiunea țigănească»: o rezolvăm sau o ascundem
sub preș?”, în Puncte cardinale, anul
XX, nr. 3/231, martie 2010, p. 1 (editorialul numărului).
PRO TV: Joaca de-a țiganii
Mai puteţi citi pe acest blog:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire