ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (CLXIII)
SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME
NICU NAUM: PREZENT!
„Ne-am cunoscut în ziua de Crăciun a anului 1981 la Biserica. «Buna Vestire». Eram veniţi de 3 zile din cîmpul de refugiaţi din Latina. Eram – şi eu, şi soţul meu – speriaţi, dezorientaţi... [...]. Din toţi cei care erau în biserică, un singur Om s-a desprins ca o umbră de lîngă perete, unde avea un loc discret, pentru a asculta slujba şi a nu se face remarcat prin nimic. Acest Om era Nicu Naum. Ne-a întrebat unde sîntem cazaţi, de cînd sîntem veniţi, şi ne-a dat primele noţiuni de supravieţuire [...], şi ne-a lăsat numele lui şi telefonul, rugîndu-ne să-l căutăm dacă sîntem în impas. [...] De atunci D-l Naum a fost pentru noi Familie, Patrie, Prieten, şi a fost prezent în viaţa noastră la toate evenimentele, bune sau mai puţin bune. [...] Şi să nu se creadă că era monopolizat de noi: era prezent în viaţa întregii comunităţi româneşti, ajuta pe toată lumea în limita posibilităţilor şi nu zicea niciodată nu cînd era rugat să ajute pe cineva. Mergea la spitale, să facă vizite dacă cineva avea probleme, făcea curse cu maşina pentru a da o mînă de ajutor celor în nevoie [...]. Era nelipsit de la biserică duminică de duminică, indiferent de intemperiile naturii, care nu lipseau la noi. De o discreţie rar întîlnită, a fost şi a rămas un Om respectat şi iubit de toţi cei care l-au cunoscut”. (Sarmiza, Puiu şi Hortensia Mircescu)
„Nea Nicu era unic chiar printre cei din leatu’ lui, un creştin în sensul pur al cuvîntului. Întrebat fiind de un prieten cum a reuşit să ardă toată viaţa pentru acelaşi ideal, nea Nicu i-a răspuns: «Să vină după mine cel ce crede nelimitat!». Dedicat cauzei poporului său, încerca înainte de toate să pună în practică învăţătura creştină: «Ajută-ţi aproapele fără să-l judeci!».
Ca fizic, nea Nicu este omul fără vîrstă, cu zîmbetul aninat permanent în colţul buzelor, dovada unei tinereţi fără bătrîneţe. Pe umerii obrajilor puţin proeminenţi stăteau nişte ochelari cu ramă aurie şi o privire veselă, arareori încruntată.
Nea Nicu a fost punctul de întîlnire între vechea emigraţie românească şi cea nouă. Ştia pe toată lumea, cu toată istoria... [...] Cum se face că nea Nicu cunoştea şi era cunoscut şi de o mare parte a noii emigraţii româneşti? Nea Nicu îl aştepta pe noul venit la intrarea în Biserica «Buna Vestire», în partea dreaptă a uşii, acolo unde astăzi se găseşte icoana Arhanghelului Mihail. De acolo se îndrepta spre noul venit, întrebîndu-l de nume, de unde vine din România, ce meserie are etc. Scopul acestui interogatoriu era de a-l încredinţa unui emigrant mai vechi, deja stabilit, şi-n acest fel să-l ajute la o mai rapidă adaptare.
Nea Nicu, «pompistul de la colţul străzii», cum îi plăcea să se numească, era acolo pentru cine avea nevoie. Cine voia să intre, intra, se alimenta cu ziare, reviste, cărţi de autori puşi la index în România comunistă... Ne spunea tuturor că avem datoria de a ne alimenta la mai multe izvoare, pentru a ne forma o opinie cît mai aproape de adevăr... ” (Lia şi Viorel Pană)
... Nea Nicu était une personne qui m’a marqué malgré mon bas âge et je ne peux me rappeler de lui que par ses bonnes actions et sa façon d’être un modèle de bienfaisance. Entre autres, je peux me souvenir de sa gentillesse envers des personnes qu’il connaissait si peu ainsi que son habileté de répandre un bonheur autour de lui. Il avait une façon d’aborder les gens ; il trouvait toujours un point commun à partager ce qui le rendait une personne agréable étant donné la facilité de s’y attacher. Unique comme il était, il a su me marquer avec les petites gâteries qu’il m’apportait quand il nous rendait visite. Durant toute sa vie, il a apporté sa touche de bonheur dans nos vies et c’est ainsi que je vais m’en souvenir. [„... Nea Nicu era o persoană care m-a marcat în ciuda vîrstei mele fragede şi-mi amintesc de dînsul prin gesturile frumoase şi prin felul lui de a fi un model de altruism. Printre altele, îmi amintesc de bunătatea cu care trata persoanele din jurul lui, chiar dacă nu le cunoştea. Avea un fel special de a aborda oamenii; găsea întotdeauna un punct de interes comun, făcîndu-se agreabil şi uşor abordabil. Unic cum era, mi-a lăsat o amintire vie prin micile atenţii pe care mi le acorda la fiecare vizită. Pe tot parcursul vieţii sale, a adus o undă de fericire în vieţile noastre. Aşa am să-mi amintesc de el”.] (Petru Pană)
„Veneam din plin comunism… Ce va fi cu mine în această lume? Cum voi supravieţui fără să-mi rup continuitatea vieţii?!... M-am dus la biserică, iar acolo am întîlnit un om, o lumină, un zîmbet pe care nu-l voi uita niciodată. El este cel care m-a ajutat să ies din starea de conflict interior pe care o trăiam intens. Nenea Nicu este cel care, prin tot ce făcea sau spunea, constituia acel exemplu viu al păsării Phoenix, dar multiplicat perpetuu. Viaţa i-a fost potrivnică, zborul întrerupt, şi totuşi la fiecare cădere explozia de iubire arzătoare devenea o nouă înălţare… La fiecare lovitură de bici primită de la viaţă, parcă tot mai mulţi din jurul lui îl îndrăgeau şi îl urmau. [...]
Pentru a încerca să mă explic, voi face o paralelă: acum vreo 3-4 ani, Statistiques Canada publica un studiu prin care se aprecia că o mamă exercită, după nomenclatorul de meserii, nu mai puţin de... 525 tipuri de intervenţie (meserii) pentru a-şi creşte copilul! Pentru a înlocui o mamă, este nevoie aşadar de 525 tipuri de tehnicieni sau funcţionari care să asigure banda rulantă a industriei de formare a copilului! [...] Permiteţi-mi să vă mărturisesc că, atunci cînd l-am cunoscut pe nenea Nicu, mă simţeam foarte imigrant, adică foarte copil, neajutorat într-o lume nouă de oameni mari. [...] Or, el, la modul inconştient, ca şi în exemplul cu mama, exercita pentru noi, în special cei nou veniţi, acele 525 de meserii – cu care ne ajuta mai mult decît tot sistemul de la Imigraţie. [...]
Din punctul de vedere al omului occidental, părea că nenea Nicu şi-ar fi irosit viaţa: a pierdut prea mult timp pentru alţii şi nu a fost productiv. [...] În schimb, a rodit şi încă rodeşte în toţi cei care l-am întîlnit şi l-am îndrăgit; vorbele şi faptele lui sînt prezente şi astăzi, precum florile de la mormîntul său...” (Şerban Popa)
* Antologia Punctelor cardinale (CLXII) – "Gabriel Constantinescu (1921-2010)" (2010)
2 comentarii:
Frumos, dar pacat ca nu l-ati pomenit si in CARTEA MARTURISITORILOR...
Dacă ați fi mers la Indice, ați fi văzut că figurează. De pomenit l-am pomenit: v. pag. 10, nota 1, sau pag. 540, în text („necrologul făcut [de Zahu Pană] camaradului Nicu Naum”) și nota 2 („Născut la Tulcea, în 1923, și răposat pe 4 aprilie 2000, la Montréal, după apoape 60 de ani de exil, Ispas Nicolae Naum a fost un mare și discret slujitor al aproapelui și al ideii naționale, fără preget în ardoarea și vrednicia lui mărturisitoare. N-a avut titluri universitare, n-a ajuns la demnități publice, n-a fost lider legionar, n-a scris cărți și nici măcar articole, nu s-a bucurat de bogăție și viața nu l-a răsfățat în nici un fel: el a fost, pur și simplu, pînă la capăt, fratele de cruce”), dar nu m-am învrednicit să-i dedic anume un text, neavînd despre el date suficiente și destul de sigure (pe care am să-mi fac poate timp să le procur, pentru o viitoare ediție îmbogățită, cu care mă simt în multe privințe dator, nu doar pentru că sînt destule lipsuri, dar s-au strecurat și mici inexactități, ca de pildă anul de naștere al tenorului Ion Piso - 1928, nu 1929 -, ceea ce afectează însăși structura cronologică a cărții, sau al lui Israel Shahak - 1933, nicidecum 1925). Am făcut o treabă imperfectă și sînt primul care să o recunoască, dar mai rămîne loc de îndreptări (și poate și de iertarea dvs.).
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire