SUMARUL BLOGULUI
În curînd, sub egida Fundaţiei Sfinţii Închisorilor (vegheată cu discretă
vrednicie de d-ra Maria Axinte), va apărea un nou volum referenţial: Demostene Andronescu, Peisaj
lăuntric (versuri), ediţia a III-a, cu o prefaţă de Claudiu Târziu şi
cu o postfaţă de Răzvan Codrescu, ilustraţii de Cristina Stratulat, Fundaţia
Sfinţii Închisorilor, Piteşti, 2014.
*
Demostene Andronescu s-a născut
la 3 decembrie 1927, în com. Cîmpuri, jud. Vrancea. Între 1952 şi 1964, cu o
întrerupere de doar cîteva luni, a fost deţinut politic, trecînd pe la Jilava,
Gherla şi Aiud. Înainte de a fi arestat absolvise, la Bucureşti, Facultatea de
Istorie, dar nu i se va permite să-şi susţină licenţa decît în 1969. După 1989,
a devenit membru al A.F.D.P.R., a fost redactor-şef adjunct al revistei sibiene
Puncte cardinale (1991-2010) şi a
publicat următoarele volume: Peisaj
lăuntric (versuri), Editura Puncte Cardinale, Sibiu, 1995; Reeducarea de la Aiud. Peisaj lăuntric.
Memorii şi versuri din închisoare, Editura Christiana, Bucureşti, 2009; De veghe la cumpăna vremilor. Articole,
cronici, mărturii, Editura Christiana, Bucureşti, 2011.
*
Demostene Andronescu, astăzi
octogenar, rămîne una dintre vocile lirice cele mai pure şi mai reprezentative
ale închisorilor politice din România. Volumul Peisaj lăuntric, ajuns acum la a treia ediţie, este testamentul
liric al unei vieţi mucenicite, dar şi filă din testamentul unei generaţii fără
noroc (cartea e închinată, de altfel, "Generaţiei mele de Don Quijoţi
striviţi de prea marele lor vis"). O poezie care se mişcă între suferinţă
("Moarte provizorie") şi iertare ("Încheiere"), între
omeneasca "Îndoială" (a se vedea poezia cu acest titlu, dedicată lui
V. Voiculescu) şi credinţa în numele căreia merită să mori: Credinţa mea, sporită strop cu strop,/
O-nscriu ca pe-un inel de foc pe zare,/ Iar taina ca pe-o umbră mi-o îngrop/ La
temelia lumii viitoare ("Testament").
*
.........................................................
Nebun, da, sînt nebun!
Dar, lume, dacă
N-ar fi nebuni ai fi
de tot săracă,
Ţi s-ar usca şi
ramuri, şi tulpină
De n-ai avea prin ei,
sus, rădăcină.
Şi-ai fi de tot comună
şi banală,
Şi viaţa ţi-ar fi
searbădă şi goală,
Căci cei cuminţi n-ar
face rod nici unii
De n-ar muri în locul
lor nebunii.
(D. Andronescu, Nebunul)
"Prin poezia fostului
deţinut politic Demostene Andronescu trece adeseori umbra tutelară a Cavalerului
Tristei Figuri. Şi pentru că e vorba de Don Quijote, cred că acel epitet final
sub care Cervantes şi-a pus personajul – el
bueno, «cel bun» – i se potriveşte întocmai şi poetului nostru, dincolo de
sterilitatea preţioasă a oricărui «discurs critic». Cu acest nume de taină îl
va striga poate şi Dumnezeu la Judecata din Urmă." (Răzvan
Codrescu)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire