duminică, noiembrie 09, 2014

DE LA UN FOST DEŢINUT POLITIC

SUMARUL BLOGULUI

Am primit şi dau mai departe...

Deşi mă număr de 18 ani printre "absenteiştii" încondeiaţi de autor (nu doar pentru că nu aş avea cu cine să votez după exigenţele mele, dar pentru că nu cred în sistemul democratic, şi cu atât mai puţin în "democraţia originală" de pe malurile Dîmboviţei, căreia refuz să-i fiu complice şi pion), înţeleg patetismul scrisorii deschise pe care o reproduc mai jos şi sînt solidar în absolut cu autorul, pe care-l respect ca om şi ca luptător anticomunist. Că Victor Ponta este inamicul public numărul 1 pentru tot ce înseamnă sau ar putea să însemne consistenţă şi demnitate românească, aceasta ar trebui să fie limpede pentru toată lumea, fie că se duce, fie că nu se duce la vot (în fond, nici un drept nu este obligatoriu, căci atunci n-ar mai fi drept, iar libertate înseamnă şi să-ţi poţi exercita un drept, şi să poţi să nu ţi-l exerciţi, în conformitate cu propria conştiinţă; aserţiunea că dreptul ar fi o datorie mi se pare cel puţin stranie, aşa că mă abţin s-o comentez). Dumnezeu să ne ocrotească şi să ne lumineze. (R. C.)




Scrisoare deschisă adresată D-lui Victor Viorel Ponta,
prim-ministru al României şi candidat la preşedinţie

Stimate Domnule Ponta,

De multă vreme mă bate gândul să mă adresez dvs. în calitate de umil cetăţean al acestei martirice ţări care se numeşte România, pe care pretindeţi că o guvernaţi.
Spun martirice pentru că de 45 plus 25 de ani această ţară se zbate fără succes şi fără o rază de speranţă la orizont să evadeze din gulagul comunist şi postcomunist pecetluit de excrementele şi reziduurile emanaţilor comunisto-securişti, azi deveniţi prin jaf şi corupţie capitalişti posesori ai unei ţări pe care au scos-o la mezat.
O fac numai în numele meu, un anonim, aşa cum ar trebui să o facă orice cetăţean care gândeşte ca mine, şi vă asigur că suntem o puzderie cei care am pus mălaiul la fiert, iar apa clocoteşte, aşteptând ca demnitatea şi onoarea să le dea ghes tuturor să rupă o tăcere complice.
Suntem noi, cei cărora ne pasă că în ţara lor politica este un apanaj al derbedeilor şi al hoţilor, atotputernici satrapi ai unui popor devenit rob din răbdare, îngăduinţă sau prostie. De fiecare dată când am purces la scris am abandonat, lăsându-mă copleşit de scârba si duhoarea pe care o emite, fără excepţie, întregul clan mafiot, eronat numit clasă politică, adică o şleahta de golani, mitocani şi analfabeţi puşi pe căpătuială, cu diplome confecţionate din deşeuri, falsuri, plagiate şi minciuni plătite din jaful avutului obştesc şi cu sudoarea robilor care trudesc pentru a vă îmbogăţi.
Crescut şi educat sub fustele bunicuţei Ilici şi ale mamiţicăi Bombonel, aţi devenit un cârlan demn de înaintaşii care v-au format, pe care îi plagiaţi de câte ori aveţi ocazia, nu pentru o teză de doctorat, ci pentru a pune în practică hidoşenia unei politici antistatale.
Vă avertizez că minciunile pe care le emiteţi o dată cu respiraţia nu mai ţin la popor. Ele sunt străvezii, ca şi întreaga dvs. persoană şi personalitate. Vedem prin dvs.! Scuzaţi-mă, oricât m-aş coborî, nu pot să folosesc -ul şi -ul. Îmi lipseşte diploma de doctor care v-a fost acordată după ce v-aţi molestat tatăl muribund şi aţi fugit la Paris, vagabond şi gigolo prin gările şi mahalalele oraşului-lumină, uşurând portofelul unor bătrâne în aşternuturile cărora v-aţi strecurat etc., etc.
Nu vreau să mai insist asupra faptelor dvs. de glorie care v-au adus calitatea de ofiţer acoperit, cum ar fi sinuciderea asistată a procurorului Panait. Îmi permit să folosesc un cuvânt al argoului dvs.: "mucles" - nimeni nu ştie nimic.
Scrisoarea D-lui Liiceanu m-a trezit. Jos pălăria! Şi dacă domnia sa, cu eleganţa stilului care îl caracterizează, s-a hotărât să strice orzul pe gâşte, atunci şi eu, care, departe de a fi o personalitate sau un intelectual, îndemnat numai de jalea acestor anonimi din care fac parte, adică din plebea de care va bateţi joc, călcând-o in picioare, pentru ca nu s-a trezit încă din satanizarea celor 45 de ani de comunism plus alţi 25 de ani pierduţi cu aşa-zisa democraţie luminată impusă de tătucul Ilici şi de Securitate poporului care continuă să lingă mâna celor care l-au lovit ieri şi care azi îi oferă circul arenei politice fără drepturi  şi fără pâine, m-am decis să îmi iau îndrăzneala de "a arunca mărgăritare porcilor".
Recunosc, cuvintele mele nu sunt tocmai mărgăritare; sunt cuvintele unui fost deţinut politic trecut prin laboratoarele gulagului communist, iar asta îmi dă dreptul să acuz, să mă iau la trântaă cu voi, cu emanaţii, care sunteţi politicienii socialişti de astăzi. Totodată, mă simt îndemnat să cer scuze rasei porcine cu care v-am asemănat din pricina troacei din care vă hrăniţi. Diferenţa constă în faptul că dvs. vă bălăciţi permanent în troacă şi vă ies pe gură numai lături, pe care le vomaţi înecând demnitatea unui popor cu o istorie milenară.
"Trezeşte-te, naţiune! Somnul tău naşte monştri".
Laşitatea, apatia, scârba, neimplicarea şi neparticiparea la vot, tăcerea noastră, asigură victoria lor, a monştrilor fără Dumnezeu care ne guvernează devorând un popor îngenuncheat, ce-şi cere iertare pentru neputinţa şi sărăcia la care a fost adus: "Vă rugăm să ne iertaţi, nu producem cât furaţi!".
Este adevărat că, în afară de minciună, improvizaţie şi tupeu, prima dvs. datorie este acoperirea jefuitorilor şi corupţilor al căror şef sunteţi şi care sălăşluiesc în politica socialistă ca în sanul lui Avraam, fără teama, fără griji. Am avut bucuria vieţii mele când la meeting-ul ceauşist organizat cu ocazia zile dvs. de naştere, "Ponta Galacticul" sau "Ponta apare, soarele rasare”, am auzit un taximetrist numindu-vă pe româneste "testicul cu ochelari". Este cea mai potrivită şi plastică imagine, care vă reprezintă întru totul în permanentul orgasm pe care îl trăiţi ca prim-ministru sau imaginându-vă preşedintele unui popor de robi la discreţia apetitului dvs.
În rest... "Ponta este pentru noi Ceauşescu doi", cu singura diferenţă că, în locul şmecheriei lui native, la dvs impresionează un cretinism nativ de golan miştocar.
Naţiunea se trezeste încet, dar sigur, şi veţi simţi pe propria dvs. piele cum aţi reuşit performanţa de a transforma nişte bieţi oameni paşnici în nişte bestii dezlănţuite, atunci când mămăliga va face explozie, spre surprinderea celor ce nu mai cred acest lucru.
Regret şi îmi cer scuze că m-am lăsat furat de sentimente şi m-am abătut de la eleganţa D-lui Liiceanu, căruia ii sunt recunoscător şi îi mulţumesc, aşa cum le-aş mulţumi tuturor acelor intelectuali care, abandonând literatura de sertar şi buncărele, ar ieşi în arenă, făcând primii paşi spre elitismul căruia îi simţim lipsa. Numai fiind împreună vom reprezenta o forţă. Altfel, unul câte unul porcii ne vor devora.
Obsesia, spaima şi coşmarul mafioţilor puscăriabili este Traian Băsescu, pentru că a reuşit să pună pe picioare justiţia, pe care voi speraţi să o sugrumaţi o dată cu dispariţia lui de la Cotroceni.
"Trezeşte-te, naţiune! Somnul tău naşte monştri!".
Iată, pe scurt, bilanţul realizărilor guvernului de nababi socialişti al căror prim-tartor sunteţi:
1. România, ţara emanaţilor.
2. România, ţara baronilor pesedişti - capete ale unui socialism mafiotic care a dus la colaps o ţară care era considerată Grădina Maicii Domnului.
3. România, ţara politicienilor interlopi care au luat cu asalt statul de drept, poporul, constituţia şi justiţia.
4. România, ţara lui Voiculescu, nababul hoţilor, erou popular al Securităţii, care este la originea tuturor tunurilor agricole, forestiere, industriale şi imobiliare care au sabotat economia naţională.
5.  Economia la pământ. Datoria publică a crescut de 5 ori. Se fac împrumuturi pentru plata pensiilor şi a salariilor. Avem cea mai abruptă cădere din UE. Din primul loc, am ajuns recordul ultimului!
6. Învăţământul şi educatia la pământ.
7. Agricultura la pământ.
8. Când vom începe să plătim cadoul pomenilor electorale, vom avea surpriza unei sume de ordinul miliardelor de lei furate din buzunarul poporului, care va fi obligat sa suporte consecinţele: noi impozite şi taxe.
9. România, ţara în care proasta guvernare este dominată de amatorism, incompetenţă, hoţie, tupeu, ură, prostie, aroganţă, bădărănie, mojicie, şantaj şi nesimţire. Acestea toate sunt valuta forte a unei ţări neguvernate şi neguvernabile, conduse de arhitecţii distrugerii şi desfiinţării statului de drept.
10. Bascularea între valorile occidentale şi cele ruso-asiatice, cu înclinarea spre cele din urmă.
11. România, ţara în care serviciile secrete, jandarmeria şi poliţia au trecut de partea puterii, contra celor pe care au misiunea să îi apere.
12. Încercaţi, cu neobrăzarea specifică antihriştilor, să cumpăraţi şi aprobarea Domnului. Oficialităţile bisericeşti, care întotdeauna au fost dispuse să se vândă, vă cântă osanale, Domnule Ponta. Cei cu frică de Dumnezeu, clerul şi duhovnicii, vă vor cânta însă prohodul, fără îndoială.
13. Ne paşte întoarcerea la trecutul funest, dispariţia opoziţiei, a libertăţii presei şi întronarea partidului-stat, cu toate riscurile interne şi externe.
14. Graba cu care i-aţi captat pe proscrişii normalului, candidaţi la internarea şi supravegherea în ospicii de alienaţi mintal, respectiv Vadim Tudor şi Dan Diaconescu, ne indică disperarea pierderii turului doi.
Trăim în lumea a treia.
"Trezeşte-te, naţiune! Somnul tău naşte monştri!".
Neexercitarea dreptului de a alege este o găselniţă comodă de a abandona ţara la discreţia hoţilor care ne conduc spre dezastru, care îşi vor manifesta, ca de obicei, dexteritatea în furtul electoral, cu sprijinul necondiţionat oferit de absenteişti.
Scuza invocată - "Nu avem cu cine vota!" - nu este reală şi valabilă. Aşa cum am mai spus, printre tonele de steril se vor găsi şi pepite, care, adunate şi susţinute, vor alcătui speranţa viitorului.
Este o laşitate abandonarea singurului drept care ne-a mai rămas şi pe care nu ni l-au putut fura. Cred că cei care se consideră de dreapta ar trebui să ştie că dreapta nu a dat niciodată dovadă de laşitate refuzând lupta, chiar cu riscul de a pierde. Ea a fost şi a rămas întotdeauna loială principiilor  sale. La aceste alegeri se dă lupta pentru supravieţuirea sistemului mafiot, înfrângerea statului de drept şi aderarea la contraofensiva lui Putin pentru destabilizarea Europei. Furtul şi orice mijloace abjecte vor fi folosite pentru triumful primului stat mafiot. Iar hoţii vor striga: "Hotii!", conform obiceiului.
Aceştia sunt monştrii pe care i-am creat prin abandonarea drepturilor noastre democratice şi neimplicare, prin somnul nostru.
"Trezeşte-te, naţiune! Somnul tău naşte monştri!".
Somnul tău înseamnă triumful lor, al monştrilor care aduc prin jaf sărăcia, mizeria şi dezgustul social al abandonului familiei. Tineretul nu are de ales decât să plece şi să slugărească la străini pentru a-şi realiza aspuraţia de mai bine – muncitori, profesori, ingineri, doctori sunt obligati să îşi abandoneze ţara şi familia pentru a avea pe aiurea un trai decent şi pentru a-şi putea educa mai bine copiii.
Mândrul prim-ministru şi-a manifestat din plin, precum o halbă de bere cu guler care dă pe dinafară, dispreţul faţă de dreptul fundamental al românilor din afara graniţelor ţării de a vota. Cei care pentru a câştiga decent o pâine şi-au abandonat familia şi calificarea pentru un salariu modest de necalificat, pe care nu îl pot obţine după ani de studii pentru o diplomă în ţara de baştină. Am văzut cu ochii noştri dispretul huliganilor care reprezentau Ministerul de Externe. Aceşti sabotori ai democraţiei se considerau diplomaţi.
Deşi banii trimişi acasă salvează economia şi bugetul, guvernul consideră ca ei au deschis ochii şi nu mai fac parte din gloata spălata la creier, uşor de păcălit, care votează orbeşte. În ţară, cota unui vot se ridică la derizoria sumă de 50 de lei, după care urmează 4-5 ani de văicăreală penibilă şi cerşitul, implorând mila celor pe care inconştient i-au votat. Votul nostru sta în mâna unui  popor bolnav, masochist, care îşi va vota totdeauna călăul. 40% dintre români l-au votat pe puşlamaua de Ponta pentru preşedinţie, adică au ales libertatea şi supremaţia hoţilor, desfiinţarea statului de drept, paralizarea justiţiei. Iată lipsa de discernământ a celor cărora li s-a promis totul şi nu vor primi nimic, care nu înţeleg că urmează dezastrul. Pomanagii care aşteaptă o linguriţă din coliva unui stat în colaps, un nimic aruncat în scârbă de cei care ne vând tara, viitorul nostru şi al copiilor noştri, pe zeci de milioane de euro, ce le vor îngroşa lor conturile aflate la adăpost în ţările paradisului fiscal.
Pentru tine personal, nimic. Sărăcie. Asta este tot ceea ce îţi poate oferi mărinimosul Ponta: vorbe goale şi dezastru.
Asta este, Domnule Ponta, "schimbarea până la capăt" cu care ne amenintaţi: schimbarea constituţiei, schimbarea codului penal, schimbarea legilor, pentru a îngrădi libertatea presei şi a liberei exprimări, legiferarea furtului, pentru a consfinţi libertatea politicienilor de a-şi însuşi şi de a dispune după bunul lor plac de avutul obştesc şi de toate avuţiile statului, garantarea sută la sută a imunităţii miniştrilor şi demnitarilor pentru delicte de furt care depăsesc milionul de euro (cele sub un milion nemaifiind considerate, pentru ei, delicte!). În faţa legii hoţii vor avea întotdeauna câştig de cauză. Justiţia devine obligatorie numai pentru robi. Politicienii sunt intangibili.
Ăsta este sloganul dvs.: "Schimbare până la capăt", pentru a deveni un stat mafiot. "Progresul şi bunăstarea" reprezintă minciuna până la capăt, pentru că nu vă preocupă decât bunăstarea dvs. personală şi de grup mafiot.
Vreţi să uniţi România prin dezbinare şi aţi reuşit. Ticăloşia comunismului continuată de PSD este tocmai faptul că a reuşit să ne dezbine.
Acum, după rezultatul primului tur, consider o crimă de trădare naţională neprezentarea la urne. Chiar dacă nu sunt partizan al D-lui Klaus Johannis, pentru a putea spera  măcar la o gură de aer curat, nu avem încotro: toţi trebuie să ne asumăm riscul, spunând NU hoţilor, chiar de ar fi să cădem din lac în puţ incercând să dăm o şansă viitorului.
Nu poate fi considerat cetăţean acela care aşteaptă şi pretinde să i se dea totul fără nici o obligaţie sau datorie din partea sa faţă de ţara în care s-a născut, s-a format şi trăieşte, pe care noi odinioară o numeam Patrie şi eram gata să murim pentru a o servi şi apăra. Comunismul a fabricat şi ne-a lăsat moştenire omul nou, o specie de apatrizi care aşteaptă un tătuc să le dea mură în gură. Urmează turul 2. Ce ne aşteaptă?
Ce mai putem aştepta de la un preşedinte sortant?
- Îndemnul la sprijinirea lui Klaus Johannis pentru a înlatura pericolul pe care îl reprezintă Victor Ponta pentru ţară
- sau ignorarea şi continuarea politicii de claustrofobie.
Ce putem aştepta de la celelalte partide?
- Partidele de dreapta - continuarea politicii sinucigase de desolidarizare
- sau, in ceasul al 12-lea, abandonarea orgoliilor - solidarizarea şi sprijinirea lui Klaus Johannis pentru a încerca stoparea dezastrului pesedist.
Acestea sunt anemicele posibilităţi care ne-ar mai putea face să sperăm.
Totul depinde de aşa-zisa dreaptă, dacă va considera că principalul adversar al ţării este Victor Ponta, un pericol care trebuie stopat, şi în special de electoratul care va avea posibilitatea de a alege între a fi cetăţean sau a rămâne un nedemn apatrid ce-şi condamnă ţara, copiii şi viitorul Răsăritului care ne-a adus întotdeauna bezna.
Domnule Victor Ponta, dacă, contrar demonstraţiilor de circar cu care încercaţi să ne convingeţi făcând cruce şi bătând metanii, acum, în ceasul ultim, v-aţi aminti de tâlharul de pe cruce, pocăindu-vă... v-aţi face bagajul şi aţi pleca.
Ne-am ruga şi pentru dvs. tot aşa cum ne rugăm şi pentru iertarea acestui neam al nostru care, fără să judece, ne cufundă zi de zi, prin apatie, inconştienţă şi indiferenţă, tot mai adânc în smoala iadului pământesc.
Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Trezeşte-te, naţiune!". Răul urmează să vină!
Cu noi este Dumnezeu!
 
VJI

14 comentarii:

La 9/11/14 6:55 p.m. , Blogger Marcel Răduţ Selişte a spus...

Turul 2 al alegerilor prezidentiale 2014 reprezinta o mare ispita pentru crestinii ortodocsi. Pe de o parte, le cere votul Victor Ponta, reprezentantul PSD si al tinerei generatii de politicieni formata la scoala lui Nastase&Comp. Pe de alta parte, le cere votul Klaus Iohannis, neamtul crescut in politichia romaneasca si care tine mortis sa ne demonstreze ca e... neamt adevarat. Ispita pentru crestinii ortodocsi nu are insa legatura cu calitatea morala - indoielnica, de altfel - a celor doi candidati. Ispita este alta: Sa votezi un strain de neam si de credinta, adica pe Klaus Iohannis, asupra caruia Biserica nu are nicio putere si niciun cuvant de spus, dar care candidat pare a fi ~mai curat, mai uscat~ pentru ca e ~de dreapta~ (concret, ce-o fi dreapta aia si care ar fi legatura ei cu crestinismul ortodox)? Sa votezi unul din neamul tau, care zice ca e crestin ortodox si asupra caruia Biserica ar putea sa aiba o oarecare influenta, ca doar este fiul ei duhovnicesc, dar care pare a fi varful de lance al baronilor din PSD (concret, ce-o fi social-democratia aia si care ar fi legatura ei cu crestinismul ortodox)? Pe cine sa votezi? Cum sa votezi? Sa faci abstractie de aspectul religios? Mai conteaza sau nu, in acest context, apartenenta la neam si la credinta? Ai pe unul care isi declara formal aceasta apartenenta (ba chiar vehement, prin discursuri si pelerinaje la manastiri), dar nu e de incredere. Ai pe altul care nu pomeneste un cuvant despre neam si credinta (nu am auzit in discursurile lui Iohannis referiri la neam si Biserica), dar care pare a fi mai aproape de ideea ~de dreapta~, atat de la moda in vest. Pe cine sa voteze romanii? Eu nu am aceasta dilema pentru ca sunt monarhist, nu cred in republica si prin urmare, voi pune stampila pe amandoi candidatii. Dar cum vor vota romanii crestini ortodocsi si republicani? Si in temeiul caror criterii? Si cum vor armoniza votul lor cu apartenenta lor la Biserica Ortodoxa?

 
La 10/11/14 3:36 a.m. , Blogger Donkeypapuas a spus...

Cum or putea popi de felul lui Selişte să mai citească "Pilda Samarineanului" (adică a... Străinului!) duminica viitoare? Dânsul are nişte nelămuriri. Şi eu am una imensă: cum poate popa Selişte să scrie cot la cot cu duşmanii Bisericii lui Hristos în fiţuica "Adevărul"? Popa Selişte ar fi fost mai în drept să atragă atenţia asupra fraţilor co-slujitori ca, atunci când spovedesc oameni politici (dar câţi ajung la spovedanie?), să se uite puţin la îndrumările privin spovedirea dregătorilor. Sunt acolo, în Molitfelnic! Şi tot popa Selişte ar fi fost mai indicat să încerce - pe cât are putinţa - ca în Biserică se se facă rugăciuni pentru pace la hotare. Dar, nu! Prea cucernicia sa preferă propaganda făţiş rusofilă!

 
La 10/11/14 6:58 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Donkeypapuas

Cred că-l judecaţi prea sumar pe părintele, ce n-a făcut decît să formuleze o dilemă, care nu-i în primul rînd a sfinţiei sale (monarhist sincer şi nedezminţit om de dreapta). Iar despre "Adevărul" se poate spune orice în afară de faptul că ar fi o... "fiţuică"! Dar vă recunosc stilul..

 
La 10/11/14 11:46 p.m. , Anonymous O creștină practicantă (ortodoxă, fiți liniștiți!) a spus...

@Marcel Radut Seliste.
In ce țară locuiți, domnule Seliște? Și ce posturi TV vizionați acolo, departe de România, unde vă aflați, de nu ați observat că cei mai mulți președinți și prim-miniștri pe care i-am avut sunt botezați ortodox, ca și majoritatea pușcăriabililor de care vorbește venerabilul domn VJI. Ați văzut vreo influența a B.O.R. asupra prostituatelor noastre politice ortodox botezate? Aspectul religios nu se judecă pe criterii rasiste (sau naționaliste), nici strict după certificatul de botez,ci se vede (dacă nu dormiți) în inima fiecărui om și în faptele care o dezvăluie, restul sunt discuții de discuții. Ba mai rău, discuții șovine și inchizitoriale. Sper ca, măcar în acest ceas de cumpănă, creștinii României să dea dovadă de discernământ și nu de șovinism (rasial sau confesional).

 
La 11/11/14 10:14 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Părererea mea este că a pune problema religiei în cazul unor Ponta şi Johannis înseamnă să o tîrăşti în derizoriu. Pentru Johannis această problemă nu există deloc, iar pentru Ponta există doar ca posibil capital demagogic.
Întrebarea se pune dacă problema există în mod real chiar şi pentru mulţi dintre cei care o invocă în contextul disputei electorale...

 
La 11/11/14 10:30 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Dacă Ponta e Ortodoxia, atunci trec la Catolicism!

 
La 12/11/14 12:36 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

A se vedea şi întrebările adresate Sinodului pe Blogul lui Claudiu Târziu.

 
La 12/11/14 1:19 p.m. , Blogger Unknown a spus...

Cum poate fi un mason ca ponta Ortodox?..asta as dori sa aflu. (chiar daca avem si patriarhi care joaca la doua capete).

 
La 12/11/14 1:47 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Eu nu am informaţii despre apartenenţa masonică a d-lui Ponta, dar mi se pare evident că greu s-ar putea afla un personaj mai străin - prin gîndire, discurs, comportament, anturaj - de religie (ca să nu mai vorbesc de ortodoxie). Mason sau nemason, Ponta este mai degrabă contraexemplul absolut a ceea ce înseamnă un om credincios şi cu frică de Dumnezeu. Faptul de a-l gira, făţiş sau camuflat, este cel mai dezonorant şi mai descalificant gest public al Bisericii majoritare de la înscăunarea actualului patriarh încoace.

 
La 12/11/14 2:01 p.m. , Blogger Unknown a spus...

Din pacate actualul patriarh parca face dinadins jocul celor care au interese in a distruge Biserica Ortodoxa( probabil de aia a si ajuns unde este acum) ...cat despre cei doi candidati- ambii fac parte din societatile care se ocupa cu "cresterea oamenilor mari"...iluzia libertatii..sper sa ne mai rabde Bunul Dumnezeu.

 
La 13/11/14 12:32 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Nu cred ca patriarhul vrea propriu zis sa distruga Biserica, ci doar sa o transforme intr-un cat mai profitabil SRL personal. Masura vredniciei devine incetul cu incetul investitia financiara: cat donezi, atat de vrednic esti, toate celelalte trecand pe planul doi. Mafiile din Romania au inceput deja sa priveasca Biserica ca pe o institutie de spalat bani. Patriarhul este zaraful sef.

 
La 13/11/14 4:27 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Mad

Comentariu obscur. Reformulaţi!

 
La 14/11/14 4:00 p.m. , Anonymous Iulian Popescu a spus...

Sa speram ca Dumnezeu ne va lumina ca sa punem capat dupa 25 de ani mizeriei neocomuniste.

 
La 17/11/14 5:06 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Iulian Popescu

Iată că Dumnezeu ne-a luminat.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire