Blogul lui Răzvan Codrescu: D. ANDRONESCU, «PEISAJ LĂUNTRIC», ED. A III-A

Testamentul liric al unui mare mărturisitor, dar şi al unei întregi generaţii martirizate: Demostene Andronescu, Peisaj lăuntric. Versuri, ediţia a III-a, cu o prefaţă de Claudiu Târziu şi o postfaţă de Răzvan Codrescu, ilustraţii de Cristina Stratulat, Fundaţia Sfinţii Închisorilor, Piteşti, 2014, 187 pagini (preţ de librărie: 18 lei noi).

DIN PREFAŢA LUI CLAUDIU TÂRZIU

Demostene Andronescu este numele unui paradox. Nu-i entuziast, dar transmite entuziasm. Crede în atotputernicia lui Dumnezeu, dar, la o adică, se pune cu Dumnezeu: Îl ia la întrebări, Îl amenință sau se preface că-L ignoră.

Prezența lui Demostene Andronescu este afectuoasă, ocrotitoare, melancolică până la devitalizare, dar manifestarea în scris îi este energică, viguroasă, combativă, chiar și atunci când își învăluie textul în metafore de catifea și eufemisme mătăsoase. Proza sa politică sau memorialistică este pe alocuri poetică. Poezia îi este și manifest, și document, și cântec. [...]

Însă poetul tot poet, nu a păstrat egoist poezia numai pentru sine, ca pe o prețioasă sursă a vieții, ci a împărtășit-o camarazilor de închisoare, sperând că va fi și pentru ei apă vie. Iar pentru unii a fost, la fel cum le-a fost și poezia altor mari poeți ai temnițelor comuniste.

În ascuns, a nădăjduit și că va apuca să-şi vadă poezia tipărită. Din pură plăcere estetică, făcută sieși și altora. Din păcate, nu a reușit să memoreze toate cele câteva sute de poeme pe care le-a "scris" în memorie (știm bine că pușcăriile comuniste nu erau tocmai case de creație, deci nu îngăduiau creionul și hârtia). A scos totuși din temniță, în tainița minții lui, vreo sută de poeme splendide, pe care le-a reunit în acest volum, alături de alte câteva, create ulterior.

Aceste poezii au mai apărut între copertele unor cărți, dar Demostene Andronescu le-a dorit într-o nouă și definitivă ediție, revăzută și adăugită. Ca un fel de testament liric. Pentru că spune că a îmbătrînit. Nu-l cred; mai degrabă se alintă. Este mai tânăr ca mulţi dintre noi, prietenii săi născuţi cu câteva decenii mai târziu decât el. Este un om în care şi-a făcut culcuş o lumină de Sus, care îl face nemuritor. Iar nemuritorii nici nu îmbătrânesc. Vârsta sa ne arată numai cât de mult a trecut timpul peste noi, ceilalți, care ne mai încălzim la flacăra poeziei lui și ne rugăm cu versurile sale.