ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (CXXXV)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

Muntele Ispitirii (Carantania)

2007

CELE TREI ATACURI

ALE DIAVOLULUI

ASUPRA LUI HRISTOS

Asupra Domnului nostru Iisus Hristos, diavolul a atentat de trei ori, ispitirile din Carantania fiind abia al doilea atac, şi este de trebuinţă a lua aminte la aceasta nu doar pentru că se vede aici opoziţia esenţială pe muchia căreia se derulează istoria evanghelică, ci şi pentru că, mutatis mutandis şi cu cuviincioasa păstrare a proporţiilor, fiecărui om îi va fi dat să aibă de înfruntat praguri de acest tip. Poate că nu oricăruia i se vor da toate acestea, dar fiecare va avea de trecut praguri al căror potenţial scandalos va fi cu siguranţă pe potriva tensiunilor pe care chipul şi asemănarea sa dumnezeiască le vor determina în simetria lor duhovnicească potrivnică diavolului.

Aşa cum a observat profesorul Savvas Agouridis (citat de părintele Constantin Coman în cursul său de Noul Testament), confruntările lui Hristos încep deîndată ce El vine în lume. Bineînţeles că Irod cel Mare vroia să-L ucidă, crezîndu-şi tronul ameninţat, şi că ideea asta i s-a putut fixa numai pentru că el aparţinea întru totul mentalităţii iudaice doritoare de un Uns lumesc, deci în mod necesar pretendent la tronul care acum era irodian.

Dar într-un alt plan se poate desluşi, în primul atac asupra lui Hristos, promptitudinea reacţiei diabolice la venirea în lume cu trupul a Fiului lui Dumnezeu. Irod cel Mare era numai nimerit a se face vas al răutăţii acesteia, avînd toate datele necesare, căci, la naşterea lui Hristos, deja îşi ucisese doi fii ce păreau să-i poată ameninţa poziţia, iar cu puţin înainte de propria moarte avea să-l ucidă şi pe cel de-al treilea. Irod Idumeul ucidea cu o uşurinţă fantastică şi era regele Iudeii. Prin urmare, avea dispoziţia necesară cît şi prilejul de ispită, gîndul eventualei uzurpări. Deşi acestea sînt simple chestiuni tehnice, ca să zicem aşa, din punctul de vedere al satanei, sînt însemnate întrucît au săpat matca răspunsului mistic al răului la naşterea Binelui. Aşa cum mai tîrziu diavolul avea să intre în Iuda Iscarioteanul, aşa a intrat şi în Irod cel Mare – un vas care îşi aştepta umplerea măsurii.

Acest atac împotriva lui Hristos nu a produs efect asupra Sa şi nici măcar nu a avut vreo apropiere de El. Aceasta tentativă de deicid a fost una oarbă. Irod părea să fie un orb care loveşte la întîmplare, fără să priceapă exact ce se întîmplă, unde şi cu atît mai puţin de ce. De altfel, această din urmă chestiune nici nu l-a interesat, cum nu l-au interesat nici victimele colaterale, pururea ignorate de diavol. Dar nu Irod însuşi este adevăratul orb ucigaş, ci acela căruia încă nu îi venise vremea şi a cărui furie a produs o crimă perfect diabolică: după Predanie, 14.000 de prunci omorîţi în mod complet inutil.

Cel de-al doilea atac a fost la venirea în lume a lui Hristos cu Duhul, căci îndată după botezarea Sa de către Ioan, venind Duhul lui Dumnezeu peste El şi apoi postind El în pustie, a fost ispitit de diavolul. Reacţia diavolului la venirea în lume cu Duhul s-a produs la fel de prompt ca şi cea de la venirea cu trupul, iar de aici se vede că în faţa unui asemenea Bine răul nu se poate stîrni decît imediat. Acum înfruntarea a fost curat duhovnicească şi textele sinoptice [1] arată superbia a ceea ce a fost o doua tentativă luciferică din întreaga creaţie.

De data asta, diavolul în persoană a avut ocazia de a se întîlni cu Dumnezeu în Persoană, în persoana Fiului, şi ar fi vrut să se măsoare cu El, aşa cum i se năzărise încă de cînd din înger devenea drac – nu o devenire întru fiinţă, iar întru nefiinţă nici atît, pentru că aşa ceva e un non-sens, ci o devenire întru anti-Fiinţă. Diavolul, necunoscător prin excelenţă al raţiunilor dumnezeieşti, se va fi văzut brusc faţă către Chip cu Mîntuitorul, fără să fie anunţat de aşa pomeneală.

Exerciţiul ascetic vibrează în registrul îngeresc, dar totodată şi în registrul demonic. Orice om aşezat la rugăciune devine ţintă pentru diavol – şi vai lui de n-ar fi îngerul păzitor! Asceza lui Hristos, pregătindu-Se în pustie pentru lucrarea Sa, a dat semnalul pentru ispitire. Acesta este înţelesul versetului: “Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul” (Matei 4, 1). Adică, aşa cum se lămureşte în Matei 4, 2-3, Duhul nu a provocat ispita, ci asceza. Abia după patruzeci de zile s-a apropiat de El ispititorul. Ispitirea nu a fost decît o contrareacţie drăcească.

În această apropiere de Dumnezeu pe latura omenităţii, dracul nu s-a ales cu nimic. A fost singurul dintre cele trei atacuri care a rămas fără victime, iar asta pentru că totul s-a petrecut pe tărîm exclusiv duhovnicesc, între un Hristos în deplinătatea teandriei lui şi un diavol, ca de obicei, mărginit.

Cel de-al treilea atac a venit după ce Hristos intrase în Ierusalim, intrînd de data aceasta nu oricum, ci ca Fiu al lui David recunoscut de mulţimea care Îi striga “Osana!”. Şi după ce alungase vînzătorii din templu, sub cuvînt că prefăcuseră casa Sa de rugăciune în peşteră de tîlhari. Şi, în sfîrşit, după ce vestise în repetate rînduri împărăţia lui Dumnezeu.

Desigur că arhiereii şi cărturarii înţeleseseră că Iisus vorbea despre ei dojenindu-i şi bineînţeles că ei îşi cunoşteau o serie de păcate, pe care probabil că şi le scuzau loruşi cu argumente de felul frăţiei care te ajută să treci puntea sau al unei pseudo-modernităţi care te obligă. Erau învechiţi în rele, nicidecum întru Lege, şi poate sinceri în solida lor nedreptate. Motivele lor de a-L ucide pe Hristos erau, la urma urmei, meschine şi derizorii pe lîngă ale satanei, iar motivul hulei – un simplu pretext. Ei nu pricepuseră, aşa cum diavolul constatase fără rest, că Îl aveu în faţă pe Dumnezeu.

Numai diavolul a realizat punerea în operă a deciziei arhiereilor, cărturarilor şi bătrînilor, pentru că numai el a înţeles că, dacă nu face ceva, împărăţia lui Dumnezeu, alta decît cea exclusiv iudaică şi istorică, are să îşi facă loc pe dată în inima omului. Şi proba indubitabilă că asta era cu putinţă a fost lumina de pe muntele Taborului, pe care, deşi nu o văzuse, dracul o contabilizase.

De data aceasta, el s-a arătat priceput. Şi a izbutit (vom vedea mai apoi care a fost rezultatul calitativ al izbînzii sale) numai întrucît a făcut totul pe dos, consecvent cu structura sa ontologică, de ceva invers şi degrabă distructiv. Nu a deturnat vreun Irod, ci chiar un apostol. Nu a exercitat violenţe, ci a dat o sărutare. Şi de aici încolo lucrurile au mers surprinzător de uşor cu o mulţime care, după ce Îi strigase lui Hristos: “Osana Fiului lui David!”, acum cerea pătimaş: “Sîngele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!”, şi cu un Pilat mai interesat de stabilitatea politico-administrativă decît de intuiţiile sentimentale ale soţiei ori de viaţa unui iudeu nevinovat.

Acest atac ultim a izbutit în sensul că Hristos, Fiul întrupat al lui Dumnezeu, a fost răstignit şi a murit pe Cruce. Aici încape o întreagă teologie sau, mai bine zis, întreaga teologie, însă, în ce priveşte încercările diavolului asupra lui Hristos şi asupra oamenilor, vom vedea că, de data aceasta, înşelătorul s-a înşelat singur. Hristos a înviat după trei zile. Curăţirea templului solomonic fusese doar avanpremiera restaurării Templului ucis.

Dimensiunea înşelăciunii pe care diavolul şi-a produs-o este corespunzătoare prefacerii întru Hristos. Satana n-a obţinut nici un beneficiu de pe urma uciderii Trupului Mesiei, ba din contră, căci Trupul a înviat, Hristos S-a înălţat şi prin asta a pus la îndemîna viitoarelor potenţiale victime ale înşelătorului cele mai formidabile arme ce s-ar fi putut închipui: Euharistia, Harul şi Biserica. Iar Biserica nu în înţeles de persoană juridică [2], ci în înţelesul mistic în care, după cuvîntul părintelui Stăniloae, Biserica este Însuşi “Hristos cel unit după firea dumnezeiască cu Tatăl şi cu Duhul, iar după firea omenească cu noi” [3].  

Deci înşelătorul se înşeală. S-a înşelat la răstignire nu în sensul parţial de a nu-i fi izbutit o încercare, ci de a fi reuşit să provoace pentru sine o mare şi ireversibilă schimbare a situaţiei, într-un sens invers decît cel urmărit. Aceasta ridică problema relativei autonomii a diavolului sau, mai exact, a mărginirii puterii sale.

De aici va începe o lungă serie de spectaculoase eşecuri demonice în istorie, care sînt, în general, legate de atentate la vieţuirea sfinţilor, consacrată paterical sau nu, eşecuri care, în ce ne priveşte pe noi, românii, nădăjduim că nu se vor fi terminat cu isprava lui Ivan Turbincă...

Însemnătatea unor astfel de momente este, uneori, greu decelabilă şi nu semnele exterioare le indică, ci miza mistică. Cel mai celebru produs al acestui tip de confruntare, şi care a venit extrem de repede, avea să fie livrat, în modul cel mai imperial şi roman cu putinţă, de Rescriptul lui Traian. În rezumat, deşi împăratul era adversarul aplicării oricăror pedepse fără stabilirea vinovăţiei şi fără existenţa unei norme juridice corespunzătoare, atitudine exprimată chiar în Rescript, el dispune prin acest act normativ aplicabil în Bitinia şi Pont, surprinzător pentru unii, să fie eliberaţi de îndată creştinii care fac o simplă declaraţie de renunţare la credinţa lor, iar ceilalţi să fie torturaţi pentru a o face şi, în caz că, suferind chinurile, refuză, atunci să fie ucişi, chiar dacă nu li s-ar fi dovedit vreo vină. Or, nu poate să fie surprinzător că Traian, împăratul legalist şi raţional, şi-a abandonat principiile, chiar dacă, în afară de faptul că nu se mai prea vindeau cărnurile de la jertfe, activitatea creştinilor nu era pusă în legătură cu nimic interesant pentru statul roman. Căci nu dreptul roman reglementa contenciosul acesta. Acolo era o luptă duhovnicească în care un cuvînt apostatic sau gestul de a arunca tămîie pe jertfelnicul zeilor ar fi fost destul pentru a da satisfacţie satanei. Altminteri, pentru deplina vină a mărturisirii lui Hristos, trupul era ucis. Reservatio mentalis nu se inventase, întrucît creştinii ştiau bine de cine să se ferească.

Vedem astfel că orice tendinţă semnificativă spre îndreptare, asceză sau simplă aşezare întru bine pricinuieşte, mai devreme ori mai tîrziu, o contrareacţie mistică ce se poate concretiza sub varii înfăţişări. Din pricina nevederii lui Dumnezeu, diavolul nu poate anticipa binele, astfel că el lucrează doar prin contracarare a binelui deja făptuit ori care, hotărît cu evidenţă, urmează a fi făptuit. În absenţa binelui, răul îşi este suficient sieşi şi există prin însăşi această absenţă. Căci răul înseamnă absenţa binelui, în vreme ce binele nu înseamnă absenţa răului.

Încercarea poate fi subtilă sau brută, paşnică ori violentă. Ea vine prin oameni care pot fi din exterior sau din interior, vrăjmaşi ori casnici. Sau vine de la lumea căzută. Sau vine din sinea celui încercat. Lucrarea diavolului este legată de cel puţin un om şi are întotdeauna o rînduială. Iar cel ce se va strădui cu dragoste şi cu credinţă va putea să nădăjduiască, întru curăţia inimii sale, că cele ce sînt cu neputinţă la oameni, sînt cu putinţă la Dumnezeu.

Lucian D. POPESCU

[1] Matei 4, 1-11; Marcu 1, 13; Luca 4, 1-13.

[2] Este interesant că în dreptul românesc, urmînd nişte linii de gîndire a teoriei generale a dreptului romano-german ilustrată în secolul al XIX-lea de Rudolf von Ihering, persoana juridică mai era numită, pînă la instaurarea statului socialist, şi persoană moralicească, desemnînd acelaşi concept, dar avînd, evident, o altă concepţie. Persoana juridică de tip bisericesc este cea mai aproape de concepţia salutară a persoanei moraliceşti, însă Biserica al cărei Cap este Hristos are un alt înţeles.

[3] Pr. prof. dr. acad. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 1, EIBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 138.

* Lucian D. Popescu, "Cele trei atacuri ale diaolului asupra lui Hristos", în Puncte cardinale, anul XVII, nr. 7/199, iulie 2007, p. 9 (rubrica "Exegeze")

Autorul articolului

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – "Cine se teme de naţionalism?" (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – "Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – "Fiziologia trepăduşului" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – "«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – "Necesara despărţire a apelor" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – "Distincţii necesare" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – "Spiritul viu al dreptei" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – "Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară" (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – "Necesitatea unei viziuni de dreapta..." (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – "Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»" (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – "Confruntarea dintre Memorie şi Uitare" (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – "Martin Luther şi evreii..." (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – "Dreptatea d-lui Pleşu" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – "Pe marginea unei decepţii" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – "Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – "Viaţa – proprietate de stat" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – "Sensul unităţii creştine" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – "Căderea Cuvîntului în cazuri" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – "O reacţie a d-lui Patapievici" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – "San Juan de la Cruz: Romances" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – "Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – "Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – "Iarba verde de acasă…" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – "Doar o vorbă să-ţi mai spun…" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – "«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – "Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – "Între zoón politikón şi homo religiosus" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – "Apocalipsa şi ştiinţa" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – "Stafia comunismului la Paris"   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – "«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – "Falimentul speranţei" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – "Masoneria şi organizaţiile internaţionale" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – "Ispita «iubirii»" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – "Apostrof-area ca asasinat moral" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – "Fabulă cu trandafir" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – "Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – "Aspecte ale dialogului religie-cultură…"

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – "Puncte cardinale 100": "La aniversară", "Măcel de Buna Vestire", "Marginalii" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – "Cronica unei gafe editoriale" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – "Epica Holocaustului…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – "Lecţia americană" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – "Demonizarea Americii" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – "«Dictatura bunului simţ»…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – "În sfîrşit, Acasă…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – "Anul Eminescu", "Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – "Cine eşti dumneata, domnule Neştian?" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – "Demitizarea" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – "Maxime Egger: Cum am devenit ortodox" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – "Marea iertare" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – "Maica Mihaela" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – "Un luceafăr pe columna cezarilor" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – "Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – "Supără realitatea sau formularea ei?" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – "Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – "Odihna de Eminescu" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – "Mesianismul Dreptei" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – "Misiunea românilor în istorie" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – "Obligaţiile unei conştiinţe morale" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – "Naţionalismul şi România de azi", "Menirea generaţiei noastre" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – "Lichidarea unei legende" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – "Pentru o Europă unită a naţiunilor" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – "Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – "Despre a fi altfel" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – "Pentru un naţionalism european" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – "Caracterul naţional al Ortodoxiei" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – "Un evreu renegat avertizează America" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – "In memoriam: Horia Bernea", "Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – "Europa lui Hristos" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – "Ziua judecăţii" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – "Interviu cu istoricul Neagu Djuvara" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – "Elitele şi partidele politice" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – "Revolta «omului recent»" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – "Naţionalism şi democraţie" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – "Perversiunea naţional-comunistă" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – "Isteria antifascistă" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – "Moştenirile lui Horia Bernea" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – "Veşti triste din Spania" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – "Mai bine prea tîrziu decît niciodată!" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – "Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – "Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – "Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – "Cultul monştrilor" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – "Nu-i pace sub măslini..." (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – "Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – "De la vulgaritate la perversiune" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – "Dimensiunea cosmică a dorului" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – "Călătorie în «buricul pămîntului»" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – "Taina fratelui" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XC) – "Conceptul de medicină creştină" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – "Cazul Paulescu văzut cu ochii altora" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – "Political correctness?" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – "Tîlcuirea patristică a Psalmului 50" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – "Un clown pentru Nobel?" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – "Chilia isihastului în lume" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – "Paul Goma «antisemit»?" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – "Catedrala Mîntuirii Neamului..." (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – "Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIX) – "August roşu: circ fără pîine" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (C) – "«Insurecţia» de la 23 august văzută prin ochii unui soldat german" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CI) – "Erosul care mişcă lumile" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CII) – "Sfinţita rugăciune" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CIII) – "Păcatul lui Onan" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIV) – "Dante, Infernul, Cîntul XXXIV" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CV) – "Acatistul Sfinţilor Români din închisori" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVI) – "Giulgiul din Torino: o provocare perpetuă" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVII) – "Tentative de purificare" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVIII) – "La despărţirea de Papa Ioan Paul II..." (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIX) – "Cine a fost Teodor M. Popescu?" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CX) – "Cuvînt prevenitor despre idolatrie şi magie" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXI) – "Cultul eroilor la români" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXII) – "Miza unui linşaj mediatic" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIII) – "Biblia lui Robespierre" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIV) – "Imoralitatea apartenenţei la francmasonerie" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXV) – "Împotriva falsului ecumenism" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVI) – "De la Facere la Apocalipsă" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVII) – "O uşă interzisă" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVIII) – "Pe marginea unei blasfemii" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIX) – "Un portret al Căpitanului la copilărie" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXX) – "«Am vrut să-l împuşc pe Ceauşescu»" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXI) – "Ciobanul şi «futelniţa»" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXII) – "Luciferismul de larg consum" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXIII) – "Adevărata dramă de la Petru-Vodă" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXIV) – "În jurul unei neînţelegeri" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXV) – "Ofensiva homosexualilor" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXVI) – "Ultima biruinţă a lui Ştefan cel Mare" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXVII) – "«Sfîntul» Mişa din Clejani" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXVIII) – "Memento Gulag în Vendeea" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXIX) – "La plecarea dintre noi a Părintelui Calciu" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXX) – "Tinereţe fără bătrîneţe" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXI) – "O nouă carte la Editura Puncte Cardinale..." (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXII) – "Despre poziţia Bisericii faţă de stăpînire" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIII) – Două traduceri din Annick de Souzenelle (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIV) – "Suferinţa ca binecuvîntare" (2007)