Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de
către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu
şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de
numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan
Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n.
Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi
i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor
mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii
despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)
2006
ADEVĂRATA DRAMĂ
DE LA PETRU-VODĂ
Acum cîţiva ani s-a făcut mare tulburare, cu inflaţie de
scenarii neo-securistice şi mitinguri de protest în Dealul Patriarhiei, atunci
cînd Părintele Adrian Făgeţeanu (considerat – după plecarea la ceruri a
Părintelui Sofian Boghiu [1] –
ultimul mare duhovnic al Bucureştilor) a luat hotărîrea de a se retrage într-un
schit izolat din creierii munţilor, mai sus de Lainici. Alegînd să se
îndepărteze, sub povara vîrstei înaintate, de zarva capitalei şi de puhoiul de
oameni care-l căutau zilnic, pentru spovedanie sau sfat, marele înduhovnicit
n-a fost lăsat în pace nici la Locurele, unde a fost iscodit şi hărţuit încă
multă vreme, pînă cînd a devenit limpede pentru toată lumea, prin chiar
repetatele sale mărturii, că nu fusese la mijloc nici un “scenariu” şi nici o
“presiune”, ci doar libera sa voie, responsabilă şi bine cumpănită [2].
Situaţia pare să se repete, într-un fel, şi cu Părintele
Iustin Pîrvu de la Petru-Vodă, care, la 88 de ani, a luat hotărîrea (desigur că
deloc uşoară) de a se retrage din stăreţie şi de a-şi asigura o paşnică
succesiune, asupra căreia să rămînă de veghe chiar la faţa locului, ca rugător,
sfetnic şi îndrumător discret, căci autoritatea de ctitor şi de duhovnic nu i-o
poate pune nimeni în cumpănă, de la vlădică pînă la opincă.
Iată însă că pe 2 aprilie, în a patra duminică din Sfîntul
şi Marele Post, la slujba de instalare a noului stareţ, după maiestatea unei
Liturghii ca din ceruri, lucrurile au luat-o razna la Petru-Vodă, ajungîndu-se
la violenţe şi tensiuni inadmisibile, sub cuvînt că Părintelui Iustin i s-ar fi
forţat mîna şi că ar fi victima unei grozave conspiraţii “masonice”. La început
au fost vociferări, apoi huiduieli efective, iar în cele din urmă noul stareţ (Lavrentie Carp, ucenic mai
discret al Părintelui Iustin, de numai 28 de ani, călugărit în 1998 şi preoţit
anul trecut, după ce a absolvit Teologia la Iaşi) şi trimişii oficiali ai
Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (Arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural [3], şi Arhim. Pavel Toderiţă, exarhul
pentru zona Neamţului) au fost molestaţi fizic şi chiar azvîrliţi de mulţime pe
porţile mănăstirii! Zadarnic s-a străduit Părintele Iustin însuşi să lămurească
şi să potolească asistenţa (incitată, din păcate, inclusiv dinăuntrul obştii): mărturisirile, explicaţiile, dojenile şi
apelurile sale la cuminţenie creştinească n-au putut opri tăvălugul contestatar
şi, pe cît se pare, nici decizia unor vieţuitori ultraradicali de a părăsi
mănăstirea şi de a chema credincioşii la un fel de djihad “ortodox” împotriva… propriei ierarhii bisericeşti! [4]
Chiar de a doua zi, zvonistica furioasă şi ameninţătoare a şi umplut
Internetul, presa a exploatat cît s-a putut de tendenţios şi de senzaţionalist evenimentele,
agitaţia a căpătat proporţii naţionale, iar Părintele Iustin a ajuns să fie
tratat de către cei care pretind a-l apăra ca un fel de nevolnic căruia alţii
trebuie să-i poarte de grijă şi pe care nimeni nu este atît de naiv încît să-l
mai creadă pe cuvînt!!!
Bazîndu-ne nu numai pe ceea ce a declarat Părintele Iustin
prin viu grai, dar şi pe scrisoarea pe care preacuvioşia sa a adresat-o către
ÎPS Daniel [5] în data de 23 martie
a. c. (din care mai jos reproducem esenţialul), nu putem face decît următorul
apel de bun-simţ: CREDEŢI PĂRINTELUI IUSTIN [6], cu atît mai mult cu cît susţineţi că-l respectaţi şi-l
preţuiţi ca nişte adevăraţi fii duhovniceşti! E trist că anii se adună, că
nimic pe lume nu este netrecător, că sfinţenia însăşi are şi ea soroacele ei,
dar se cade să ne păstrăm în toate echilibrul şi luciditatea (chiar şi atunci cînd
ştim că poate unii se bucură şi profită impur de toate acestea, cum se întîmplă
de cînd lumea).
Tot ce s-a petrecut recent (şi se petrece încă) în obştea
de la Petru-Vodă – şi care ţine mai mult de nişte aşteptări şi orgolii lezate
din interiorul acesteia decît de cine ştie ce conspiraţii din afară – ne face
să ne reamintim, între altele, de cuvintele Părintelui Gheorghe
Calciu-Dumitreasa [7], pe care le-am
mai reprodus într-un număr anterior (pe lîngă interviul luat Părintelui Iustin
de către d-l Claudiu Târziu): “Cred cu tărie că cel mai mare duhovnic în viaţă este Părintele Iustin Pîrvu de la Petru-Vodă [...]. Chiar dacă nu are nici un rang ierarhic, are rangul Duhului care i s-a dat şi care nu se va putea lua de la el. Aş vrea ca Sfinţii Arhangheli şi Maica Domnului să-i păzească pe ucenicii săi de ispita mîndriei de a-i fi ucenici...” (subl. mea).
Răzvan CODRESCU
P. S. Mai recent s-ar părea că Mitropolia de la Iaşi, pentru a curma pe moment tensiunile păguboase pentru toată lumea, ar fi revenit asupra deciziei sale, lăsînd ca Părintele Iustin să-şi mai ducă o vreme crucea stăreţiei. În clipa în care predau aceste rînduri pentru tipar, n-am însă o confirmare oficială a faptului respectiv (care, oricum, nu schimbă prea mult esenţa discuţiei) [8].
Din scrisoarea Protosinghelului Iustin Pîrvu
adresată ÎPS Mitropolit Daniel
Înalt Prea
Sfinţite Stăpîne,
Subsemnatul,
protosinghelul Iustin Pîrvu, stareţ al Mănăstirii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi
Gavriil“ – Petru Vodă, fiind la o vîrstă înaintată de 88 de ani, după 15 ani de
stăreţie în această mănăstire pe care am început-o din temelii şi am adus-o la
o stare de stabilitate materială şi duhovnicească, vă rog să binevoiţi a
asculta cererea mea de a mă retrage din funcţia de stareţ. Motivele care m-au
îndemnat să iau această hotărîre sînt atît vîrsta înaintată, cît şi dorinţa de
a lăsa încă din viaţă un succesor care să continue ampla activitate a
mănăstirii noastre. […] Toată această bogată activitate are nevoie de o
supraveghere atentă, de multă putere de lucru. Deoarece eu însumi, la vîrsta
mea, fiind ocupat şi cu problemele credincioşilor care vin la mănăstire, nu pot
să mă îngrijesc de toate acestea cum s-ar cuveni, am socotit nimerit să las pe
ieromonahul Lavrentie Carp, vieţuitor în obştea noastră, în funcţia de stareţ
al mănăstirii, pentru a putea prelua din timp sarcina de a purta de grijă de
bunul mers al mănăstirii şi, fiind numit de mine personal, pentru a evita
eventuale neînţelegeri ce s-ar isca […]. Cel ales de mine pentru a prelua
funcţia de stareţ, şi pe care mă angajez că-l voi susţine şi-l voi îndruma în
dificila sarcină a păstoririi sufletelor şi a slujirii lui Dumnezeu din această
postură, este ieromonahul Lavrentie Carp Lucian. Motivul acestei alegeri este
că îl cunosc de multă vreme, încă înainte de a intra în mănăstire, şi am văzut
că este cel mai potrivit […].
Al Înalt Prea
Sfinţiei Voastre supus ascultător,
Stareţ
Protosinghel Iustin Pîrvu,
23 martie 2006
[1] Septembrie
2002. [Nota Blog]
[2] O mărturie demnă de încredere despre faza tîrzie de la Locurele
ne-a lăsat Părintele Gheorghe Calciu (“Călătorie
prin duhul României”, 2003): “... L-am
rugat pe stareţ să-mi spună dacă Părintele Adrian Făgeţeanu, de la Sfînta Mănăstire
Antim, este cumva la Lainici. Citisem pe internet că părintele ar fi fost răpit
de un fel de comando şi dus nu se ştie unde, nici de ce. Acum aflam că este
acolo, la schitul din munte numit Locurele. [...] Ne-am amintit de
închisoare, de adînca viaţă duhovnicească pe care o aveam acolo; cu durere,
dar şi cu pioşenie, ne-am adus aminte de cei adormiţi în Domnul, prin torturi,
prin foame, prin boli netratate. [...] În cele din urmă, Părintele Adrian Făgeţeanu a
început singur să ne povestească de ce a plecat de la Antim. Atunci am aflat
că, de fapt, Mănăstirea Lainici a fost primul lui loc de contact cu monahismul,
astfel că acum, la vîrsta bătrîneţii înaintate, s-a întors la locul unde se va
odihni veşnic. Părintele ne-a spus că a mai avut şi un motiv personal, dar care
nu are nici o legătură cu ceva din afara lui... ” (cf. Preot Gheorghe Calciu, “Fiţi
jertfelnici!”. De la cuvintele către tineri la
mărturiile testamentare, Ed. Christiana, Bucureşti, 2012, pp. 134-136). [Nota Blog]
[3] Ulterior, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor și mare
eclesiarh al Catedralei Patriarhale, iar acum (din februarie 2014) superior al Așezămintelor
Românești din Țara Sfîntă. [Nota Blog]
[4] Notă care a însoţit textul în revistă: “La toate acestea au contribuit, desigur, suspiciunile şi tensiunile acumulate de-a lungul mai multor ani între bastionul tradiţionalist de la Petru-Vodă şi linia mai degrabă antitradiţionalistă, de larg compromis ecumenic, adoptată de ÎPS Daniel, acuzat inclusiv de angajare francmasonică. Acest gen de conflict nu e inedit în spaţiul ortodox contemporan, iar de curînd frămîntări pe aceeaşi temă au avut loc şi în Grecia, ba chiar şi la Muntele Athos. Desigur, apartenenţa directă şi efectivă a unor înalţi ierarhi ortodocşi la diferite loji masonice este greu de documentat, dar pentru percepţia publică importă mai puţin latura formală şi mai mult atitudinea sau demersurile concrete ale ierarhilor respectivi, în vădită contradicţie cu anumite canoane sau uzanţe tradiţionale, pe de o parte, şi în surprinzătoare consonanţă cu ideologiile dominante ale stîngismului politic actual, pe de altă parte. La noi, aceeaşi problemă a stat, pe dedesubt, şi la baza tensiunilor create de recentele alegeri mitropolitane şi de reîmpărţirea teritorială a Ardealului bisericesc. Poate că identificarea celor două tabere adverse ca fiind una strict «tradiţionalistă» (în frunte cu ÎPS Bartolomeu Anania) şi alta strict «ecumenică» (în frunte cu ÎPS Daniel Ciobotea) este cam simplificatoare, dar nu-i nicidecum nemotivată sau neplauzibilă, căci nu iese fum fără foc, iar contextul problemei se arată mult mai larg decît cel românesc, implicînd două paradigme divergente la nivel panortodox. Aceasta este însă o discuţie – altminteri destul de riscată – care depăşeşte cazul concret şi imediat de la Petru-Vodă”.
[5] Daniel Ciobotea, actualul Patriarh, pe atunci Mitropolit la
Iaşi. [Nota Blog]
[6] Sub acest titlu şi cu semnătura R. C., o variantă prescurtată a acestui text a apărut şi în Lumea
credinţei, anul IV, nr. 5(34), mai 2006, pp. 6-7. [Nota Blog]
[7] Un apropiat al mănăstirii (unde şi odihneşte, din
decembrie 2006) şi al Părintelui Iustin, deci bun cunoscător al situaţiei de
acolo. [Nota Blog]
[8] Pînă la urmă, Părintele Iustin, deşi purtîndu-şi
tot mai greu neputinţele bătrîneţii, a rămas stareţ pînă la moarte (iunie
2013), apucînd să-şi desemneze succesorul, actualul stareţ Hariton Negrea (căruia
nu i-au lipsit nici lui – şi nu-i lipsesc nici acum –
contestatarii, mai ales după recentul scandal al dezgropării Părintelui
Calciu). [Nota Blog]
* Răzvan Codrescu, “Adevărata dramă de la Petru-Vodă”, în Puncte cardinale, anul XVI, nr. 5/185,
mai 2006, pp. 1-2. Text publicat
concomitent, cu titlul “Părintele Iustin şi crucea stăreţiei”, în Rost, anul IV, nr. 39, aprilie 2006 [dar
apărut în mai], pp. 26-27.
Petru-Vodă, toamna 2006: Părintele Calciu şi Părintele Iustin
Mai puteţi citi pe
acest blog:
(1999)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire