INTERMEZZO LIRIC: EROSSTIHURI (8)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Andrew Gonzalez, Telluric Womb

I

Nu-ţi plîngi în pumni iubirea ta pierdută,

ci tinereţea dusă ca un vis,

şi sufletul l-ai vinde cu zapis

pe-un trup lipsit de orice rid sau cută!

Dar, orice-am face, moartea ne sărută

şi-atîta preţ să aibă viaţa-i scris

pe cît iubim statornic şi deschis,

iar carnea-n noi rămîne cît mai mută.

Zadarnic plîngi ce-i trecător şi n-are

icoană-n Cer şi noimă în Cuvînt!

Şi chiar mereu mai tineri fiecare

de-am deveni în calea spre mormînt,

blestem ar fi, nu binecuvîntare,

căci ce mi-s toate, de etern nu sînt?

II

Cu mintea nu pricep de ce mă fură

mereu rostirea ta, ca un descînt,

căci vorbe proaste spusele îţi sînt

şi zvon deşart întreaga ta făptură.

De-ai fi în miezul cărnii tale pură

şi-un dor măcar de-ar fi în tine sfînt,

m-aş înţelege şi-aş avea cuvînt

să-ţi pun în slujbă trista mea figură...

Pe Sancho-l duc cu vorba, dar ştiu bine

că-n sinea lui mă crede cam smintit

şi rîde, ca un prost ce e, de tine,

uitînd de taina visului vrăjit,

pe cînd eu îmi cred inimii şi-mi vine,

săltînd în şa, să mor de fericit.

III

E-n tine-o rîvnă-a purităţii care

de tot străină-i veacului tîrziu:

nici cea a nevoinţei din pustiu,

nici cea a pudibundei domnişoare.

Nu-i carnea ce de sine teamă are,

nici duhul ce se-aprinde tot mai viu,

ci altceva, ce poate n-am să fiu

nicicînd cu mintea să-nţeleg în stare...

Dar cine-ar vrea să le priceapă toate?

Cu inima te-adulmec şi mă-nchin

icoanei tale nesfinţite poate,

dar care nu e sfîntă mai puţin,

că-n tine chiar şi dulcile păcate

se frîng a pîine şi se varsă-a vin.

IV

Tu crezi că nu-i iubire să ne-ncapă,

nici veşnicie vrednică de noi,

şi-ai vrea să stăm în faţa morţii goi,

sfidînd cereasca tainelor năstrapă.

Eu cred că nouă dragostea ne scapă

şi c-a primi vecia înapoi

n-am merita, oricît am da război,

de nu ne-ar face mila-n cer agapă.

Trufaşă tu şi eu smerit, cum oare,

ne-am fost noi miri sub vremile uituce

şi cît e mila Domnului de mare

că pentru toţi s-a răstignit pe cruce

şi-i gata să îndure-n fiecare

mai mult decît ne poate mintea duce?

V

Eşti toată dans de falduri şi dantele,

şi-am şi uitat, furat de vraja lor,

că miezul tău musteşte copt sub ele

şi că te vreau mai mult decît te-ador.

Că-s sub mătăsuri hainele de piele

şi tot lumescul firii noastre dor,

şi că păcatul n-are cum să-l spele

splendoarea unui vis amăgitor...

Trezit cu un sărut din reverie,

ţi-oi căuta sub poale miezul viu,

şi pura frumuseţii bucurie

se va preface într-un rut tîrziu,

ca-n noi blestemul împlinit să fie,

iar cîntecul - doar strigăt în pustiu.

VI

Ţi-oi spune azi ce-anume ieri tăcui

şi am să tac ce mîine-abia-ţi voi spune,

şi-aşa, din jumătăţi de vorbe bune,

voi face laţ să-ncapi în ochiul lui.

Iubirea noastră, care pură nu-i

şi în păcat se simte de minune,

e doar un joc ce rămăşag se pune,

la bîlciul morţii, între lemn şi cui.

Minţim tăcînd, minţim rostind cuvinte,

pe alţii-n parte şi pe noi deplin,

şi ne-ntrebăm de nu cumva ne minte

şi Dumnezeu cu pîine şi cu vin,

cînd noi din crucea nebuniei sfinte

din ce în ce pricepem mai puţin...

VII

Nu e iubirea-n noi nicicînd mai pură

decît atunci cînd se preface-n vis,

nici mai frumoase visurile ni-s

decît atunci cînd prind în vers măsură.

Pe cît splendoarea duhului ne fură

şi trage arta-n noi a paradis,

pe-atît ne e iubirea cer deschis

şi Dumnezeu dulceaţă vie-n gură.

În trupul morţii de ne-a-ncins păcatul,

esenţa firii noastre nu-i de-aci,

şi de-am umbla de-a lungul şi de-a latul

acestei lumi, şi veacuri de-am trăi,

noi tot străini am fi de minunatul

făpturii rost, ce-i must din alte vii.

Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Intermezzo liric: Erosstihuri (1)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (2)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (3)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (4)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (5)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (6) 
* Intermezzo liric: Erosstihuri (7)