INTERMEZZO LIRIC: 5 SONETE DE AMURG BIZANTIN

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

CÎNTECUL ULTIMULUI CONSTANTIN

Din mii de morţi, voi fi eu însumi unul,

dar n-or avea habar păgînii care,

că-n vălmăşagul luptelor, călare,

m-oi avînta cu oastea, ca nebunul.

Voi înfrunta şi sabia, şi tunul

de parcă-aş fi-ntre mulţi un oarecare,

pe-atît de mic pe cît am fost de mare,

şi nu m-o şti decît în cer Preabunul.

Imperiale-nsemne n-oi avea,

ci doar năprasna fierului în mînă

şi rîvna crucii vie-n carnea mea,

iar îndărăt mai mult n-o să rămînă,

din tot ce-am fost, decît un hoit sadea,

cu moartea-n el ca singura stăpînă.

CÎNTECUL LUI TEOFIL PALEOLOGUL

Păcate-avem de plată multe, vere,

dar eu mă simt onoarei mai dator

şi, de mi-i soarta păcătos să mor,

ca demn să fiu mă rog să am putere.

Pe toţi se vede treaba că ne cere

osînda dreaptă şi păgînii vor

să-ngenunchem umili în faţa lor,

dar nu le-om face-asemenea plăcere.

Născuţi în purpuri, moartea ne va fi

şi ea de-o-mpărătească măreţie

şi vom rămîne în legende vii,

ca jertfa noastră loc în veci să ţie

atîtor omeneşti nimicnicii,

iar jalea-n noi să tragă-a bucurie!

CÎNTECUL LUI DON FRANCISCO DE TOLEDO

Oricît mi-ar fi Levantul de străin,

dator sînt sfintei cruci şi-onoarei mele

să-nfrunt între Bosfor şi Dardanele

păgîna liftă şi în loc s-o ţin.

Nu-i spada mea destulă, dar creştin

voi şti să mor, în toiul luptei grele,

şi mi-oi tăia un ultim drum, spre stele,

la rînd cu basileul Constantin.

Nevolnic, laş sau trădător vreodată

nici eu n-am fost, nici neamul meu nu este,

iar dacă-i scris ca soarta să ne bată,

noi vom intra călare în poveste,

cu fruntea sus şi inima curată,

servind Bizanţul gloriei celeste.

CÎNTECUL LUI GIUSTINIANI LONGO

Rănit de moarte, tot mă iau de piept

cu Dumnezeu, că n-a fost bun cu mine

să mor luptînd ca leul pe ruine,

cum ar fi fost şi glorios, şi drept.

N-am tras de cînd mă ştiu a înţelept,

ci m-am simţit doar în războaie bine,

iar azi, cînd moartea ca o cutră vine,                                     

eu zac aici şi cred că e nedrept.

Ţi-am fost ostaş de cînd mă ştiu, Iisuse,

şi spada-mi fu o viaţă-ntreagă cruce,

iar cînd în ceruri steaua mea apuse,

corabia asta încotro mă duce?

Minune e ca duhul meu nu se

smintească-n veci şi către iad s-apuce!

CÎNTECUL LUI IOAN DALMATUL

Tu, Doamne, ceri să arătăm iubire,

dar eu mă vreau acum cu totul ură,

să fac prăpăd, cu gustul morţii-n gură,

şi-n urma mea strigoii să se-nşire!

Mi-atîrnă viaţa doar de-un fir subţire

şi largul morţii ca un vis mă fură:

de nu eşti surd, de ruga mea te-ndură

şi dă-mi să mor avan ca o cumplire!

Sînt tot o rană, dar puţin îmi pasă

atît cît mai răzbesc să-mi tai cărare

prin toată gloata asta ticăloasă,

ce poate lesne trupul să-mi omoare,

dar nu şi duhul, care-n urmă lasă

zapis de foc plinirii viitoare!

Răzvan CODRESCU