INTERMEZZO LIRIC: EROSSTIHURI (6)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Andrew Gonzalez, The Love of Souls

I

E-n ochii tăi atîta serafică beţie

că ruguri par să ardă în strălumina lor

şi braţele-ţi întinse par gata pentru zbor

spre dragostea pe care doar Dumnezeu o ştie.

Dar vremea e o cutră şi-n poala ei tîrzie

nu are decît moartea să se adune spor:

cînd totul este-n lume prin fire trecător,

se face dorul cruce şi visul rană vie.

Soroacele-s blestemul căzut pe noi din faşă

şi nu-i nimic să poată scăpa de răul lui,

nici duhul plin de rîvnă, nici carnea pătimaşă,

iar cînd în calea-i visul zîzanie ţi-l pui,

mereu decît durerea e dragostea mai laşă

şi dracul ne mai bate în cruce cîte-un cui.

II

Par vegetale mîinile subţiri

împreunate-n poala ta sfioasă

şi-ţi prind în murgul serii s-amiroasă

cosiţele-a parfum de trandafiri.

N-ai reuşi prea tare să mă miri

de-ar da în floare gura ta frumoasă

şi-ar înfrunzi făptura-ţi mlădioasă

din glezne pînă-n verzile priviri.

În tine-s toate crude şi suave,

şi-ţi vin la sîn măiastrele să-ţi cînte

ca îngerii-n lumina sfintei slave,

iar stelele, în ochii tăi răsfrînte,

iubirii se smeresc şi-i pun pecete

icoana ta sfinţită pe-ndelete.

III

Picioare-aşa de lungi doar visul are,

de neatins, ca tot ce-aievea nu-i,

pe cînd tu morţii curmeziş te pui

cu plinătatea cărnii care doare.

Cînd furi din paşi atîta larg de zare

şi umbra-ţi creşte dreaptă-n coasta lui,

tu pari a tuturor şi-a nimănui,

ca luna-n cer sau apa din izvoare.

Stihie eşti a evului tîrziu

şi frumuseţea arde-n tine pură,

iar firea-şi află-ntreaga ei măsură

în mersul tău feeric şi mlădiu:

să aibă-n noi iubirea rîvnă vie,

tu glas i-ai fi, iar lumea-n jur - pustie.

IV

Cînd noaptea-şi trage gluga peste noi,

te-aş învăţa ceva despre lumină,

iar cînd lumina zilei este-n toi,

ţi-aş spune despre bezna ce-o să vină...

Mereu ne-mbie visul dinapoi

şi dinainte dragostea divină,

dar tot rămînem netocmiţi şi goi,

şi lumea-n noi nu prinde rădăcină.

Mai mult ne-am vrea, dar nu ştim ce sau cine,

şi ne smerim tăcerilor de vii,

rîndaşi ai morţii între rău şi bine,

scuipaţi din gura sfintei nebunii

şi-aşa de singuri că ades ne vine

un dor nesăţios de-a nu mai fi.

V

Ne-am vrea-n tîrziul lumii înviere,

dar nici un ciot de cruce nu ne-ncape

şi-atîta-i sîntem morţii de aproape

că îi simţim răceala în viscere.

Zadarnic duhul după cer se cere

cînd carnea n-are încotro să scape

şi prind ca nişte cîrtiţe să sape

dorinţele în noi, după plăcere.

Pentru dulceaţa clipei trecătoare

noi lesne dăm şi suflet, şi vecie,

şi îl urîm pe Dumnezeu că doare

mai mult decît să îl iubim că-nvie!

Decît cu Fiul Omului pe cruce,

noi mai degrabă pe pustii ne-am duce!

VI

Ce crudă-a fost iubirea ta cu mine,

dar ce frumoasă în cruzimea ei!

M-ai vrut mai mult decît puteai să vrei

şi nu m-ai vrut pe cît puteai de bine...

Cum jos îţi dai tot straiul de pe tine,

cînd dracul iscă-n carnea ta scîntei,

la fel de vise te despoi şi-ţi iei

cuvîntul dat, ce strîmt mereu îţi vine.

Dar dragostea, ce mii de chipuri poartă,

te iartă iar şi iar, oricît ai fi

în sinea ta de vie sau de moartă...

De vraja goliciunii tale tace

chiar glasul care strigă în pustii,

şi toate cad în poala ta la pace!

VII

Demult am încetat de-a te mai vrea,

iar azi nici tu nu te mai vrei rîvnită:

de-acum e timpul slobod să-şi trimită

pe urma noastră haita lui cea rea.

Cînd stinsă este-a dragostelor stea,

nici moartea nu mai pare-aşa cumplită,

ci ne-ndulcim de ea ca de-o ispită,

căci crucea vieţii prea ne-atîrnă grea.

Ce-ar mai putea-n amurg să ne îmbie

decît promisa cerului splendoare

şi bietul nostru colţ de veşnicie,

ce nici nu ştim cît mîngîie sau doare...

Murind, s-o face iar iubirea vie?

Habar n-avem, dar credem cu ardoare.

Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Intermezzo liric: Erosstihuri (1)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (2)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (3)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (4)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (5)