Ieri, joi 20 iunie 2013, în
prezenţa a mii de credincioşi din toată ţara (dar şi de dincolo de
hotarele ei), a avut loc la Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil de
la Petru-Vodă liturghia solemnă, slujba funerară şi înmormîntarea Părintelui
Arhimandrit Iustin Pârvu (săvîrşit duminică 16 iunie, la ora 22.40), al cărui
loc de odihnă a fost rînduit în apropierea sfîntului lăcaş. A slujit un impresionant sobor de preoţi, în frunte cu Î.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei şi
Bucovinei. Nu putea lipsi Î.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, atît de
apropiat în vremea din urmă de marele stareţ şi împreună-ctitor cu acesta al complexului
mănăstiresc de la Poarta Albă-Galeşu, închinat pomenirii martirilor din gulagul
românesc.
Mesajul patriarhal de condoleanţe, citit în cadrul oficiului religios, a
nimerit tonul eleganţei părinteşti (pe care mulţi înclinaseră s-o pună la
îndoială). Textul - frumos intitulat "Părintele Iustin Pârvu - ziditor de suflete
şi ctitor de mănăstiri" - merită citit şi îmi îngădui să-l postez şi aici
(cu ortografia curentă a blogului), preluat de pe site-ul www.basilica.ro
(imaginile sînt şi ele împrumutate de pe internet, dar de pe site-uri mai
generos ilustrate, cărora cei ce, dintr-o pricină sau alta, n-am putut fi prezenţi la faţa locului se
cuvine să le aducem frăţeşti mulţumiri).
Şi încă o menţiune (pentru că tot mai mulţi se întreabă în context): încă de la sfîrşitul lunii mai, Părintele Iustin a lăsat - cu limbă de moarte, cum se spune - ca stareţ imediat după sfinţia-sa să nu fie nimeni altcineva decît ieromonahul Hariton Negrea, duhovnicul Mănăstirii Durău (fiul său duhovnicesc, intrat în monahism pe seama Mănăstirii Petru-Vodă, în 1996, şi hirotonit, în 1998, de către Mitropolitul Daniel Ciobotea,
actualul Patriarh al României, ca preot slujitor şi duhovnic al
Mănăstirii Durău, ascultare în care s-a aflat în toţi aceşti ani
). E de presupus că posteritatea imediată a Părintelui Iustin nu va fi deloc una uşoară: trebuie înţelepciune de şarpe, curăţie de porumbel şi multă, multă rugăciune. (R. C.)
Părintele Iustin Pârvu –
ziditor de suflete
şi ctitor de mănăstiri
(Mesajul Preafericitului Părinte
Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
la slujba de înmormîntare a
Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu)
În perioada plină de lumină
dintre sărbătoarea Înălţării Domnului la Cer şi sărbătoarea Pogorârii
Sfîntului Duh a trecut la cele veşnice Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu,
stareţul-ctitor al Mănăstirii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil de la
Petru-Vodă, judeţul Neamţ, şi duhovnic apreciat de numeroşii săi fii
duhovniceşti.
Format în atmosfera de rugăciune
şi înaltă trăire spirituală a Mănăstirilor Durău şi Cernica,
cunoscute vetre monahale din perioada interbelică, Părintele Iustin a îndurat,
cu multă credinţă, încercările temniţelor comuniste de la Văcăreşti, Jilava,
Aiud şi Suceava (între anii 1948-1964), mărturisind cu mult curaj dreapta credinţă
în vremuri de încercare.
Ca deţinut politic, a fost forţat
să lucreze în mină, iar apoi ca lucrător forestier, într-o perioadă în care
mulţi monahi erau obligaţi să-şi părăsească mănăstirile în urma promulgării
Decretului comunist 410⁄1959.
Biruind încercările şi
nedreptăţile vremurilor de prigoană, a revenit în viaţa monahală, slujind ca
ieromonah la Mănăstirile Secu şi Bistriţa, iar din anul 1991
ctitorind, în apropierea satului său natal, Mănăstirea Petru-Vodă şi,
mai tîrziu, începînd cu anul 1999, în apropierea acesteia, Mănăstirea de
călugăriţe Paltinu, în care a organizat şi o casă pentru copiii săraci.
Monahul, oriunde s-ar afla, este
într-o permanentă luptă pentru dobîndirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi pentru a
face cunoscută lucrarea lui Dumnezeu celor din jurul lui. Misiunea lui este de
a fi „lumina lumii şi sarea pămîntului” (Matei 5, 13-14), dar mai ales rugător permanent pentru mîntuirea
oamenilor.
Cînd este chemat la slujire
preoţească, monahul devine iconom al Tainelor lui Dumnezeu, urmînd cuvintelor
Sfîntului Apostol Pavel: „Nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Hristos
Iisus Domnul” (2 Corinteni 4, 5).
Părintele Arhimandrit Iustin
Pârvu a dat speranţă celor ce suferă, pentru că el însuşi a trecut prin
suferinţă. Celor care au urmat „calea cea strîmtă şi cu chinuri”
Dumnezeu le-a făgăduit: „Le voi da în casa Mea şi înlăuntrul zidurilor Mele
un nume şi un loc mai de preţ decît fii şi fiice; le voi da un nume veşnic şi
nepieritor” (Isaia 56, 5).
Privind la lumina vieţii sale şi
la mulţimea ucenicilor pe care Părintele Iustin Pârvu i-a îndrumat pe calea mîntuirii
în Hristos, considerăm că trecerea sa la cele veşnice este o pierdere pentru
viaţa şi lucrarea pastorală a Bisericii, pentru monahismul românesc şi pentru
mulţimea credincioşilor care l-au cunoscut.
În aceste clipe de vremelnică
despărţire pînă la obşteasca Înviere, pentru ucenicii săi duhovniceşti rămîn ca
mîngîiere rugăciunea şi aducerea-aminte a cuvintelor ziditoare de suflet pe
care le adresa tuturor.
Ne rugăm ca Hristos Domnul, Cel
răstignit, înviat şi înălţat la Cer, să odihnească sufletul slujitorului său Iustin arhimandritul în loc luminat, în loc de odihnă, de unde au fugit toată
durerea, întristarea şi suspinul; şi să-i ierte orice greşeală a săvîrşit el cu
cuvîntul, cu fapta sau cu gîndul, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni!
Veşnică să-i fie pomenirea din
neam în neam!
Cu părinteşti binecuvîntări şi
condoleanţe pentru obştea mănăstirii,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Rămas-bun pe pămînt şi bun-venit în Cer...
Mai puteţi citi pe acest blog:
5 comentarii:
Frumos gest parintesc din partea Patriarhului, dar pacat ca nu a pomenit si de Galesu printre ctitorii.
Ava Iustin, roaga-te pentru noi!
Nu doar de Galesu nu se face pomenire, dar nici de Schitul de la Aiud sau de azilul de bătrîne de la mănăstirea de maici (unde vieţuieşte şi preoteasa Părintelui Calciu).
Nu cred că textul e alcătuit de Patriarh, ci doar supervizat de acesta. Una din două: ori cel care l-a alcătuit a fost incompetent, ori Prea Fericirea sa l-a mai retezat pe ici,pe colo...
Eu zic însă că nu merită căutate noduri în papură şi că e bine şi aşa...
Nici dracu nu fuge de tamaie cum fuge Parintele Patriarh de orice aduce aminte de rezistenta anticomunista, de neomartiri si de sfintii inchisorilor. Avand in vedere acestea, mesajul la moartea Parintelui Justin, asa cum este el, inseamna foarte mult. Sunt de acord cu domnul Codrescu ca nu e momentul sa cautam noduri in papura si cred ca e foarte bine ca s-a postat si aici. Cred ca Parintele Justin cel mai mult se roaga in cer pentru Patriarhul Daniel...
Patriahrul e ocupat cu serbariele Lumina si Trinitas in aceste zile. Pe goarnele BOR (actionar majoritar Daniel Ciubotea - patriarh) alte stiri au prioritate. Functia de patriarh nu-i permite un discurs prea radical. La Targu Ocna, chiar i s-a atras atentia de la distanta ca nu s-a auzit de vreun Gafencu canonizat de BOR, asa ca sa se termine o data pentrut totdeauna cu mitologiile. O vrea omul sa spuna si altceva. Pana una alta insa BOR nu e legionara, antisemita, fundamentalista, gratie PF Daniel, care e corect politic, european si foarte, foarte inteligent.
Moartea a fost pentru Parintele Justin o eliberare din toate punctele de vedere: si de raul general al lumii in care traim, si de suferinta bolii grele, si de neputintele sufletesti si trupesti ale varstei sale, si de "activistii" care invatasera sa se foloseasca de sfintia sa ca sa isi promoveze ideile lor fixe, si de insinuarile unor domni ca Vasileanu si Codrescu, si de un popor care cu cat il cautau mai mult cu atat il meritau mai putin, pentru ca ii mancau vremea si il storceau de puteri fara sa fie capabili sa se ridice la inaltimea chemarii lui, sa traiasca si sa cugete cu adevarat crestineste si curat romaneste.
Acuma Parintele e liber deplin si rugator cu sfintii in eternitate, nu il mai atinge nimic din rautatea, din fatarnicia si din prostia acestei lumi.
Si eu cred ca pentru Patriarhul Romaniei se roaga ava cel mai tare, sa il faca Dumnezeu din manager cu adevarat pastor, pentru ca fara pastorire parinteasca Biserica se duce de rapa, odata cu Tara. Altfel, daca urmam calea pe care se merge astazi, Catedrala Mantuirii Neamului, oricat de mare s-ar face, nu va fi a mantuirii ca salvare, ci a mantuirii ca sfarsit: a mantuirii fara mantuire.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire