ÎNMORMÎNTAREA PĂRINTELUI IUSTIN PÂRVU

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

 

Ieri, joi 20 iunie 2013, în prezenţa a mii de credincioşi din toată ţara (dar şi de dincolo de hotarele ei), a avut loc la Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil de la Petru-Vodă liturghia solemnă, slujba funerară şi înmormîntarea Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu (săvîrşit duminică 16 iunie, la ora 22.40), al cărui loc de odihnă a fost rînduit în apropierea sfîntului lăcaş. A slujit un impresionant sobor de preoţi, în frunte cu Î.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Nu putea lipsi Î.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, atît de apropiat în vremea din urmă de marele stareţ şi împreună-ctitor cu acesta al complexului mănăstiresc de la Poarta Albă-Galeşu, închinat pomenirii martirilor din gulagul românesc.

Mesajul patriarhal de condoleanţe, citit în cadrul oficiului religios, a nimerit tonul eleganţei părinteşti (pe care mulţi înclinaseră s-o pună la îndoială). Textul - frumos intitulat "Părintele Iustin Pârvu - ziditor de suflete şi ctitor de mănăstiri" - merită citit şi îmi îngădui să-l postez şi aici (cu ortografia curentă a blogului), preluat de pe site-ul www.basilica.ro (imaginile sînt şi ele împrumutate de pe internet, dar de pe site-uri mai generos ilustrate, cărora cei ce, dintr-o pricină sau alta, n-am putut fi prezenţi la faţa locului se cuvine să le aducem frăţeşti mulţumiri).
Şi încă o menţiune (pentru că tot mai mulţi se întreabă în context): încă de la sfîrşitul lunii mai, Părintele Iustin a lăsat - cu limbă de moarte, cum se spune - ca stareţ imediat după sfinţia-sa să nu fie nimeni altcineva decît ieromonahul Hariton Negrea, duhovnicul Mănăstirii Durău (fiul său duhovnicesc, intrat în monahism pe seama Mănăstirii Petru-Vodă, în 1996, şi hirotonit, în 1998, de către Mitropolitul Daniel Ciobotea, actualul Patriarh al României, ca preot slujitor şi duhovnic al Mănăstirii Durău, ascultare în care s-a aflat în toţi aceşti ani). E de presupus că posteritatea imediată a Părintelui Iustin nu va fi deloc una uşoară: trebuie înţelepciune de şarpe, curăţie de porumbel şi multă, multă rugăciune. (R. C.)

Părintele Iustin Pârvu –

ziditor de suflete

şi ctitor de mănăstiri

(Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, 
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

la slujba de înmormîntare a Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu)

În perioada plină de lumină dintre sărbătoarea Înălţării Domnului la Cer şi sărbătoarea Pogorârii Sfîntului Duh a trecut la cele veşnice Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, stareţul-ctitor al Mănăstirii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil de la Petru-Vodă, judeţul Neamţ, şi duhovnic apreciat de numeroşii săi fii duhovniceşti.

Format în atmosfera de rugăciune şi înaltă trăire spirituală a Mănăstirilor Durău şi Cernica, cunoscute vetre monahale din perioada interbelică, Părintele Iustin a îndurat, cu multă credinţă, încercările temniţelor comuniste de la Văcăreşti, Jilava, Aiud şi Suceava (între anii 1948-1964), mărturisind cu mult curaj dreapta credinţă în vremuri de încercare.

Ca deţinut politic, a fost forţat să lucreze în mină, iar apoi ca lucrător forestier, într-o perioadă în care mulţi monahi erau obligaţi să-şi părăsească mănăstirile în urma promulgării Decretului comunist 410⁄1959.

Biruind încercările şi nedreptăţile vremurilor de prigoană, a revenit în viaţa monahală, slujind ca ieromonah la Mănăstirile Secu şi Bistriţa, iar din anul 1991 ctitorind, în apropierea satului său natal, Mănăstirea Petru-Vodă şi, mai tîrziu, începînd cu anul 1999, în apropierea acesteia, Mănăstirea de călugăriţe Paltinu, în care a organizat şi o casă pentru copiii săraci.

Monahul, oriunde s-ar afla, este într-o permanentă luptă pentru dobîndirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi pentru a face cunoscută lucrarea lui Dumnezeu celor din jurul lui. Misiunea lui este de a fi „lumina lumii şi sarea pămîntului” (Matei 5, 13-14), dar mai ales rugător permanent pentru mîntuirea oamenilor.

Cînd este chemat la slujire preoţească, monahul devine iconom al Tainelor lui Dumnezeu, urmînd cuvintelor Sfîntului Apostol Pavel: „Nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Hristos Iisus Domnul” (2 Corinteni 4, 5).

Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu a dat speranţă celor ce suferă, pentru că el însuşi a trecut prin suferinţă. Celor care au urmat „calea cea strîmtă şi cu chinuri” Dumnezeu le-a făgăduit: „Le voi da în casa Mea şi înlăuntrul zidurilor Mele un nume şi un loc mai de preţ decît fii şi fiice; le voi da un nume veşnic şi nepieritor” (Isaia 56, 5).

Privind la lumina vieţii sale şi la mulţimea ucenicilor pe care Părintele Iustin Pârvu i-a îndrumat pe calea mîntuirii în Hristos, considerăm că trecerea sa la cele veşnice este o pierdere pentru viaţa şi lucrarea pastorală a Bisericii, pentru monahismul românesc şi pentru mulţimea credincioşilor care l-au cunoscut.

În aceste clipe de vremelnică despărţire pînă la obşteasca Înviere, pentru ucenicii săi duhovniceşti rămîn ca mîngîiere rugăciunea şi aducerea-aminte a cuvintelor ziditoare de suflet pe care le adresa tuturor.

Ne rugăm ca Hristos Domnul, Cel răstignit, înviat şi înălţat la Cer, să odihnească sufletul slujitorului său Iustin arhimandritul în loc luminat, în loc de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea şi suspinul; şi să-i ierte orice greşeală a săvîrşit el cu cuvîntul, cu fapta sau cu gîndul, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni!

Veşnică să-i fie pomenirea din neam în neam!

Cu părinteşti binecuvîntări şi condoleanţe pentru obştea mănăstirii,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Rămas-bun pe pămînt şi bun-venit în Cer... 

Mai puteţi citi pe acest blog:

* La trecerea în veşnicie a Părintelui Iustin

Merită citit (şi dezbătut):

Marius Vasileanu: Ortodoxia între activism şi mărturisire