INTERMEZZO LIRIC: EROSSTIHURI (3)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Andrew Gonzalez, Visul Sirenei

I

Nu-i gînd de-al meu în el să nu te poarte,

nici vis în care chip să nu prinzi tu:

de toate pot uita, de tine nu,

şi cîntul meu ţi-e leac suav de moarte.

Vor trece evi, vor trece lumi deşarte,

nimic nu va să fie iar ce fu,

doar tu frumoasă fi-vei ca şi-acu',

pe limba mea şi-a-naltpreasfintei arte!

Vei fi frumoasă-n literă şi-n son,

vei fi frumoasă-n stihuri şi în rime,

vei fi frumoasă-n misticul ison

ţinut din cer de-alina îngerime,

ca o arvună-a noului eon

şi veşnic nord al tainelor sublime!

II

E-n tine-atîta dulce-nfiorare

că-n pat, asemeni candelei de ceară,

te-ndoi şi te topeşti în prag de seară,

frumoasă coz şi lin jinduitoare.

E visul greu de-aievea ta splendoare

şi noaptea te pîndeşte ca o fiară,

ce, ca să-i cazi cu nurii tăi în gheară,

ar da o stea din cer pe fiecare.

Iar pentru miezul frag al firii tale,

pe care eu îl jindui la lumină

şi tu sfioasă ţi-l ascunzi sub poale,

şi-ar smulge luna şi şi-ar da-o plină,

dar pază încă frumuseţii goale

un înger stă, din pravilă divină...

III

Ce molcom, de la glezne la sprîncene,

te-ntinzi în aşternuturi, deal şi vale,

şi cum îţi pasc pe plaiurile goale

luminile amurgului de-alene!

O lume eşti de taine pămîntene

şi-n blidul viu al frumuseţii tale

şi-ntinge cerul razele domoale

la cina dulce-a dragostei serene.

Atîta eşti de-a mea că mi se pare

că-i vremea iar ca să ne facem una

şi să ne-ntoarcem goi în raiu-n care

la pîndă stă, cu chip de şarpe, luna,

iar Dumnezeu, ca o-ntreită boare,

ne suflă-n păr şi ne iubeşte-ntruna.

IV

Iubirea mea, să nu te faci cuvînt,

dar nici să nu te fereci în tăcere:

rămîi mereu doar muzică de sfere

şi fără grai învaţă-mă să cînt!

Nu frumuseţea ta de pe pămînt

măsura dulce-a limbii mele-o cere,

ci-acel suspin al firii spre-nviere

şi-al duhului în toate cîte sînt.

Splendoarea ta e strălumină sfîntă,

răscruce-n trup de-aievea şi de vis,

pustie a tăcerii care cîntă

şi zarişte a raiului promis,

iar limba mea zadarnic se frămîntă

în infinitul tainei tale-abis...

V

De-am fost tîlharul fecioriei tale,

osîndă grea uitarea ta îmi este

şi umblu trist, în zdrenţe de poveste,

visînd în van să-mi ieşi din nou în cale...

Dar nici în vis nu-s demn să-ţi dau tîrcoale

şi să-ţi implor privirile celeste,

căci am spurcat pe limba lumii-aceste

nelumea ta de mlădieri domoale.

Mă simt ca Iuda, care, cu-n sărut,

de cruce i-a făcut iubirii parte

şi-n ştreang apoi pe sine s-a pierdut,

punînd cu viaţa rămăşag de moarte...

O, de-am putea-o lua de la-nceput,

m-aş face mînz de-asină, să te poarte!

VI

O fată e mereu o taină nouă,

pe cînd femeia-i taină veche-n toate,

dar cum a fost întîia Evă poate

nici una nu-i - şi nu-s nici amîndouă.

Perechea-aceea dată-n taină nouă

de-nţelepciunea veşnicei socoate

nu-i nici muierea coaptă în păcate,

nu-i nici fecioara pură ca o rouă.

Căci coasta lui Adam, dintîi şi una,

habar n-avea nici cît era de goală,

nici cum ar fi să nu trăieşti întruna,

iar rostul ei nu şi-l avea în poală...

N-a mai rămas din ce ne-a fost străbuna

decît un rest împuţinat de boală...

VII

Rîndaşi tîrzii ai hainelor de piele

cu care Domnul ne-a ascuns de noi,

goniţi din rai şi trudnici sub nevoi,

ne-apasă-n mers păcate tot mai grele.

Curvim cu viaţa, îndulciţi la rele,

şi moartea ne veghează dinapoi,

cum le miroase urma un copoi

jivinelor şi tabără pe ele.

Iubirea doar - sau ce-a rămas din ea -

mai dă în noi în floare cîteodată,

dar se-ofileşte ca de vreme rea

şi-n pîrga ei deplină nu se-arată,

căci n-are-n cer nici înger şi nici stea,

ci umbră-i doar a slavei de-altădată.

Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Intermezzo liric: Erosstihuri (1)
* Intermezzo liric: Erosstihuri (2)