ANTOLOGIA PUNCTELOR CARDINALE (LXI)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

 Grupul Ilaşcu în temniţa de la Tiraspol

2001

LICHIDAREA UNEI LEGENDE

Mişcarea de rezistenţă anticomunistă din România nu a fost înfrîntă atunci cînd membrii ei au ajuns în faţa plutoanelor de execuţie sau cînd au umplut temniţele şi lagărele de muncă forţată de pe întreg cuprinsul ţării, ci în 1964, cînd regimul comunist, bine consolidat şi stăpîn pe situaţie, şi-a permis “mărinimia” de a deschide larg porţile temniţelor, “eliberînd” pe toţi deţinuţii politici. Atunci s-a destrămat un ideal, iar celor ce păşeau într-o iluzorie libertate li s-a relevat faptul că, de fapt, ei fuseseră învinşi.

Se ştie că oprimarea sau teroarea îndîrjeşte şi fortifică, creînd comunităţi bine structurate şi solidare, mai cu seamă atunci cînd membrii acestor comunităţi sînt animaţi de acelaşi ideal. Cîtă vreme închisorile au fost pline, “locatarii” lor supuşi unui regim de exerminare se încăpăţînau să reziste şi să continue lupta (care, de data aceasta, se dădea în spirit, închisorile din România suplinind într-un anume fel, din acest punct de vedere, rolul mănăstirilor pe care comuniştii le desfiinţaseră). Aici se desăvîrşeau caractere şi se plămădeau legende. Aici se înălţau rugăciuni şi unele suflete purificate prin suferinţă aspirau chiar la sfinţenie. Şi iată că, deodată, aceşti oameni au fost scoşi din “eternitatea” lor şi aruncaţi afară, în istorie, nimerind într-o lume care nu mai era a lor. Uzaţi şi fizic şi psihic de lungii ani de detenţie şi de privaţiunile pe care le înduraseră, unii dintre ei abia dacă au mai avut putere să se adapteze noilor realităţi, necum să se mai gîndească la continuarea luptei. Starea lor fizică şi sufletească din acel moment a fost extrem de plastic redată într-o poezie a unuia dintre ei (din care reproduc, spre edificare, prima strofă): Cu sufletul ghebos, cu vrerea-n cârji,/ Cu dorul ştirb şi sur de bătrîneţe,/ Ne-întoarcem astăzi biete mogîldeţe,/ Noi, ce-am pornit cîndva atît de dîrji…

Comuniştii nu s-au înşelat. Eliberarea a cuminţit pînă şi pe cei mai “înrăiţi” dintre cei ce le fuseseră adversari, lucru demonstrat de faptul că, în afară de foarte rare excepţii (preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa la Bucureşti, Traian Anderca la Timişoara, Grigore Caraza la Piatra Neamţ şi alţi câţiva), nici unul dintre cei eliberaţi în 1964 nu au mai creat probleme majore regimului împotriva căruia cîndva luptaseră fără menajamente.

Am făcut acest excurs sumar în istoria mişcării de rezistenţă anticomunistă din România pentru a putea demonstra că recenta eliberare a patriotului român Ilie Ilaşcu de către regimurile (neo)comuniste de la Tiraspol şi Chişinău seamănă pînă la identitate cu eliberarea prizonierilor de conştiinţă români din 1964. Ca şi comuniştii români de atunci, autorităţile de la Tiraspol au profitat de conjunctura internă şi internaţională pentru a compromite un erou care era pe cale să devină legendă. Parafrazîndu-l pe d-l Cristian Tudor Popescu, o dată cu “darea lui afară din închisoare”, Ilaşcu a fost dat afară şi din istorie. Şi o dată cu el a fost parşiv demonetizată şi “cauza” pentru care el luptase.

Desigur, omeneşte vorbind, eliberarea lui Ilaşcu ar trebui să ne bucure. Şi pe cei mai mulţi dintre noi chiar ne bucură. În fond, după nouă ani de chinuri şi de umilinţe, un om a ieşit din nou la lumină, a fost redat din nou vieţii. Sub specie aeternitatis însă, în condiţiile în care era în imposibilitate de a continua lupta, pentru a rămâne viu în conştiinţa poporului său, el trebuia să sfîrşească în închisoare. Şi de acest lucru s-au temut mai mult duşmanii lui şi ai poporului român decât el însuşi. De aceea s-au grăbit să nu scape prilejul de a-i “lichida” legenda punîndu-l în libertate. Şi, din punctul lor de vedere, nu au greşit, îndeplinidu-şi obiectivul: “mitul Ilaşcu” a fost spulberat, iar cauza pentru care el luptase a fost scoasă din actualitate.

Cînd am aflat vestea eliberării lui Ilaşcu, am simţit gustul amar al încă unei înfrîngeri care era a noastră, a tuturor, gust pe care îl mai simţisem o dată, atunci demult, în 1964. Şi am prognosticat că nu vor trece nici şase luni şi mai nimeni nu-şi va mai aduce aminte de eroul luptelor din Transnistria. Iată că abia au trecut două luni şi deja nu se mai vorbeşte de el. Am răsfoit ziarele din ultimele săptămîni şi am constatat, nu fără amărăciune, că pe nimeni nu mai interesează “cazul Ilaşcu”. Sînt alte chestiuni mult mai importante la ordinea zilei... Eroii şi legendele nu fac decît să încurce devenirea voluptuoasă a lumii întru mediocritate şi lichelism!

Entuziasmul care a cuprins societatea românească la vestea eliberării eroului basarabean s-a stins destul de repede, precum la fel de repede s-a stins şi interesul oamenilor politici de a-l atrage fiecare în gaşca sa. “Bătaia pe el” (care a scos încă o dată în evidenţă, dacă mai era nevoie, ridicolul clasei politice româneşti) a încetat în momentul în care cei ce şi-l disputau şi-au dat seama că “eroul” îşi pierduse de fapt aura şi nu mai prezenta decît un minim interes. Din acest punct de vedere, el nu mai prezintă prea mare interes nici chiar pentru Partidul România Mare, pe ale cărui liste a fost ales senator în Parlamentul Româ-niei. De altfel, pe Ilie Ilaşcu nu-l onorează deloc colaborarea cu această oficină naţional-securistă şi nu este exclus ca în curând să-şi dea el însuşi seama de această situaţie.

Aşa stînd lucrurile (şi ţinînd cont şi de faptul că Ilaşcu nu este om politic, ci luptător, şi ca orice luptător va fi avînd şi el impulsivităţile lui), nu este exclus ca, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, el să intre în conflict cu şi mai colericul Corneliu Vadim Tudor, pe care “cămaşa morţii” a început să duhnească demult a transpiraţie de slugă pedeseristă şi de epigon al propriei insanităţi.

Demostene ANDRONESCU

                                                                                                          

* Demostene Andronescu, “Lichidarea unei legende”, în Puncte cardinale, anul XI, nr. 7/127, iulie 2001, p. 15 (rubrica “Istoria se repetă... ”). Text inclus în vol. Demostene Andronescu, De veghe la cumpăna vremilor. Articole, cronici, mărturii, Editura Christiana (col. “Cruciaţii secolului XX”), Bucureşti, 2011, pp. 129-131.

Paris: Ilie Ilaşcu în anturajul lui Corneliu Vadim Tudor

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)