INTERMEZZO LIRIC: CÎNTAREA LUI ADAM

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

CÎNTAREA LUI ADAM 

ÎN PRAGUL ÎNVIERII

Nu rîvnesc o altă lume, ci această lumea-a mea,
să pogoare veşnicia ca o ploaie peste ea
şi s-o-mbrace strălumina în veşmînt de slavă pură,
de la verzile călcîie la albastra uitătură,
iar în pletele de-otavă, miresmînd a reavăn vis,
să se-anine toată floarea înstelatului abis.

Nu vreau raiul de departe, nici nevreme, nici neloc,
ci splendoarea lumii mele pusă astăzi sub obroc,
graiul ei de vînturi line, unduirea ei de cînt,
plecăciunea ei suavă între cer şi-ntre pămînt,
iar la sînu-i să-şi răsfeţe diafanele candori,
ca un prunc născut în iesle, cel ce-i unul de trei ori.

Nu de sinea lui eternă, nu de-a îngerilor fire,
nu de taina ne-ntrupată, nu de mistica iubire,
nu de ce ne covîrşeşte simţuri, cuget şi cuvinte
mi-este sete, mi-este foame, mi-este ainimă şi-aminte,
ci de ce mi-e-atît de-aproape, de firesc şi de al meu
că mă lasă om de-a stînga şi de-a dreapta dumnezeu.

N-am de-a fi atît de-acasă dor mai viu şi mai curat,
şi cereasca milă face lumea rai adevărat,
şi de-atîta frumuseţe pusă dinaintea firii
mă-nfior smerit în poala feciorelnică-a iubirii,
cum pe vremuri unicornul, prins în mreaja vrăjii caste,
se-mblînzea şi-n poala caldă ar fi vrut să mai adaste.

Nu ai, Doamne, pentru mine dar mai scump şi-alin mai mare
decît lumea ce mi-ai pus-o, grea de farmec, la picioare,
şi pe ea o jindui nouă, primenită-n pîrga sfîntă
după care toată firea se-mlădie-n sus şi cîntă.
Şi pe tine însuţi, Doamne, nu te-am priceput mai bine
niciodată ca în trupul ce l-ai împărţit cu mine!

Răzvan CODRESCU