INTERMEZZO LIRIC: RONDELURILE NEAMULUI UITUC

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

I

Am fost şi noi un neam cîndva în stare

să vrem mai mult şi să visăm mai pur,

dar ne-au mîncat şi cîinii dimprejur,

şi tenia ascunsă-n mădulare.

Şi firea ne-am smintit-o-atît de tare

că azi să crezi e-aproape un cusur

c-a fi mai mult şi a visa mai pur

am fost şi noi un neam cîndva în stare.

Ajunsem toţi mai mici ca fiecare,

şi fiecare-n sinea lui sperjur,

şi nu e cruce mai cumplit de mare

decît să ne-amintim, privind în jur,

c-am fost şi noi un neam cîndva în stare!

II

Ne-am săturat de noi pînă la vise,

nu vrem să fim ce sîntem, nici ce-am fost,

nimic nu-i sfînt în noi, nici n-are rost,

şi dăm cu tifla zînelor promise.

Cerşind spăşiţi la alte uşi să ni se

azvîrle-un os ori da un adăpost,

nevrînd să fim ce sîntem, nici ce-am fost,

ne-am săturat de noi pînă la vise.

Lingăi şi slugi, vînduţi fără zapise,

ne ştie-o lume-ntreagă de neam prost,

ce viitoru-n pîntec şi-l ucise

şi, învăţînd uitarea pe de rost,

ne-am săturat de noi pînă la vise.

III

Mai are Domnul pentr-un neam uituc

răbdare, drag şi iertătoare milă,

şi poate duce crucea lui umilă

atîta moarte cîtă dă buluc?

Cînd mult ne-a dat, dar sufletul năuc

s-a adîncit, cu trup cu tot, în silă,

răbdare, drag şi iertătoare milă

mai are Domnul pentr-un neam uituc?

Va mai trimite el vreun sfînt haiduc

s-aprindă-n noi crîmpeiul de feştilă

pe care-n inimi chiar şi robii-l duc?

În Cartea Vieţii poate-un dos de filă

mai are Domnul pentr-un neam uituc…

IV

Un neam creştin cît limba lui de mare

de-om mai rîvni s-ajungem vreodată,

doar Eminescu singur o să poată

să fie-ntreg în toţi şi-n fiecare.

Doar el ne poate fi cuminecare

pe cît ne e iubire-ntruchipată,

de-om mai rîvni s-ajungem vreodată

un neam creştin cît limba lui de mare.

Dar cît rămînem lene şi uitare,

e rană-n noi, mereu nevindecată,

ce poate rost din mila sfîntă are

să-nfăţişeze viu, la judecată,

un neam creştin cît limba lui de mare.

Răzvan CODRESCU