LANSARE CRISTIAN TABĂRĂ

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Cristian Tabără, Tradiţii & apucături, cu un cuvînt înainte de Părintele Constantin Necula [Sibiu], Editura «Lumea Credinţei», Bucureşti, 2012, 189 pagini, format 13x20.

O MOSTRĂ DIN VOLUM…

Sufletul violet al politicianului

M‑am întrebat deseori dacă politicianul are suflet... Judecînd după indiferenţa lui, aş tinde să cred că nu are. M‑am întrebat cui se închină... Judecînd după rapacitatea lui, aş tinde să cred că banului. M‑am întrebat şi dacă are vreo credinţă... Judecînd după instabilitatea lui, aş tinde să cred că are mai degrabă necredinţă. Dar dacă greşesc, totuşi?

Au fost atîtea ocaziile în care politicienii au fost văzuţi alături de cele sfinte! Chiar şi alături de cei sfinţi, la marile praznice, în care alăturarea cu Biserica sau cu unii dintre slujitorii ei păreau a folosi la imagine. Au fost chiar şi momente memorabile în care am aflat că politicienii noştri ştiu versuri pe dinafară sau că au citit (unii dintre ei) Biblia, Filocalia, pe Sfinţii Părinţi sau măcar vreo cărţulie de învăţături creştineşti! Există, aşadar, premisele bănuielii că, pe undeva, au avut sau chiar mai au urme de suflet. Că acest suflet ar putea avea chiar şi pîlpîire! Ba chiar că, în anumite momente, are pînă şi combustie puternică! De culoare violet!

Da, violet! Flacăra vio­letă care arde în sufletul politicianului român este uneori atît de puternică încît transcende graniţele Patriei române şi face cunoscută întregului mapamond iubirea fierbinte pe care politicianul român o are pentru ceea ce este al lui: funcţii, privilegii, bani, putere, afaceri, corupţie, indiferenţă, infidelitate, superficialitate, semidoctism, grup, interese, pretenţii etc. Am reuşit să facem cunoscută lumii întregi putreziciunea eşafodajului politic românesc, dar şi ridicolul generat de o discuţie halucinantă în jurul unei teme de sorginte ocultă şi obscură: flacăra violetă.

Nu voi intra în dedesubturile pseudo‑religioase ale unei probleme ce ţine mai degrabă de ezoterism şi nu voi încerca să analizez nimic din presupusele atacuri energetice ale unora asupra altora dintre politicienii români. Nu cred că ar aduce nici un beneficiu publicului acest lucru, însă ţin să observ că în tot melanjul de declaraţii, explicaţii, analize, ironii şi investigaţii din perioada în care flacăra violetă ardea intens, nu s‑a întrebat nimeni cît de firavă este mult trîmbiţata credinţă a celor în cauză şi cît de fragil este eşafodajul sufletesc al politicienilor români, psihologic vorbind. Despre aceste lucruri merită să vorbim puţin.

De ce să vorbim despre credinţa politicianului român? Întîi pentru că face paradă de ea cu orice prilej şi o foloseşte pentru a mai aduna capital de imagine. Apoi pentru că în Parlamentul României există cruci în săli, pentru că se jură pe Biblie la învestituri şi pentru că unii dintre politicieni au ajuns să boteze sau să cunune alături de interlopi, de exemplu. Aşadar, unde este credinţa în Dumnezeu a celor care conduc ţara, cîtă vreme apelează la ezoterisme bizare sau se tem de ele? De ce în seriozitatea discuţiilor despre energii bune sau rele nu s‑a auzit nici un cuvînt despre har, ca energie necreată divină? De ce Sfîntul Grigorie Palama nu a fost pomenit măcar de teologi pentru a arăta lumii laice că Biserica are învăţătura ei despre energii, divinitate, om şi lume? Că politicienii nu ştiu despre asta, era de bănuit. Că se apleacă mai degrabă către zonele marginale ale falsei spiritualităţi, era de aşteptat. Dar că din lumea teologică nu s‑a ridicat nici o voce să arate măcar învăţătura Bisericii, e regretabil.

Tot regretabil e şi faptul că lumea psihologică a fost rezervată, dacă nu chiar tăcută, în disputele despre flacăra violetă, deşi pînă şi copiilor li s‑a părut cel puţin hazlie întreaga istorie. Nu era nici greu, nici deplasat ca un psiholog să spună lămurit că “seriozitatea” cu care printre politicieni s‑au strecurat “specialişti” în energii şi flăcări violete sugerează fragilităţi îngrijorătoare în psihicul unora/multora dintre cei de la conducerea ţării, la toate nivelurile. Dacă prezenţa unui mag pe lîngă Hitler a fost privită ca o consecinţă a laturii oculte a teoriilor rasei ariene, prezenţa nejustificată a unuia şi aceluiaşi “specialist energetic” în mai multe anturaje politice româneşti denotă numai superficialitatea şi labilitatea multiplă a clasei politice.

Desigur, nu e posibilă catehizarea mediului politic, nici psihanalizarea lui, însă informarea sau sancţionarea lui competentă pe linie teologică sau psihologică e obligatorie. Altfel, Dumnezeu să ne păzească de tot spectrul de culori, care poate genera un curcubeu cerebral periculos. Chiar dacă iubesc policromia, există o situaţie în care cenuşiul îmi place: aceea în care el se referă la materia cerebrală sănătoasă.

(Cristian Tabără, Lumea Credinţei, 

numărul 80, din martie 2010)

PĂRINTELE CONSTANTIN VALER NECULA

DESPRE CARTEA LUI CRISTIAN TABĂRĂ

„Articolele care alcătuiesc volumul de faţă au apărut, începînd cu anul 2003, în revista Lumea Credinţei. Într-un jurnalism adeseori prea «de curte», Cristian Tabără caută să impună un profesionalism acrivic şi atent la provocările lumii contemporane. De aceea nu ocoleşte subiecte incomode, de aceea caută să răspundă la întrebările pe care coechipierii de generaţie (PRO sau nu) le adresează prietenului lor. Nu are pretenţia că le ştie pe toate, nu construieşte texte ultimative, nu-şi îngăduie să nu-şi recunoască greşelile – fie ele şi de ton. Firesc ca în rostire, textul lui este destins, lipsit de patimă cărturărească. El nu scrie pentru a elucida probleme şi nici pentru a se problematiza fariseic. El scrie pentru bucuria mărturisirii, pentru că este prieten cu Iisus Hristos, lucidul nostru Dumnezeu Întrupat…” (din Cuvîntul înainte al volumului).