SUMARUL BLOGULUI
Revista
Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de
război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob
Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de
20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel
Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia
Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul
revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a
sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici.
Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici.
(R. C.)
Ultrademocratul Dan Pavel, la vreo zece ani
de la conferinţa despre extremismul legionar,
pe vremea cînd ajunsese în sinecura lui Gigi Becali...
1997
IARBA VERDE DE ACASĂ…
Marţi,
6 mai 1997, în cadrul programului “Doctrine politice” al aşa-zisei Societăţi
Academice din România, s-a ţinut o conferinţă despre Legionarism (după ce luna trecută d-l Teodor Baconsky abordase
separat problema Ortodoxismului politic,
într-o conferinţă la care ne-am referit în numărul anterior).
Organizatorii
şi conferenţiarii (d-l prof. Dan Pavel, profilat pe politologie, secondat de
d-l prof. George Voicu, profilat pe sociologie) au avut surpriza unei săli
pline... de legionari sau de simpatizanţi ai dreptei, publicul “sublim” pe care
se contase iniţial (“teoreticieni, politicieni, studenţi şi, nu în ultimul rînd,
jurnalişti...”) lipsind aproape cu desăvîrşire, din motive asupra cărora e
treaba dumnealor să mediteze. Cert este că fără masiva asistenţă “legionară”,
cei doi iluştri profesori s-ar fi aflat în mediul cu care sînt obişnuiţi: cel
al amfiteatrelor goale, în care duzina de studenţi plictisiţi devine măsură a
succesului profesional... D-l George Voicu a şi mărturisit, de altfel, că n-a
mai vorbit niciodată în faţa unei săli atît de pline (şi atît de “divizate”
ideologic, în opinia domniei-sale).
Contextul
a influenţat, de bună seamă, atît conferinţa, cît şi “dezbaterile” ce au
urmat-o; e motivul pentru care insistăm asupra lui. Ştiind că d-l Dan Pavel* este un adversar relativ notoriu al
legionarismului şi al dreptei în general, adepţii mai vechi sau mai noi ai
acestor orientări sistematic diabolizate, sătui de mulţimea mistificărilor
antilegionare colportate propagandistic
vreme de mai bine de o jumătate de veac, s-au crezut datori să-şi afirme prezenţa
şi să amendeze, dacă va fi cazul, calomniile deghizate în discurs “academic”.
Au fost prezenţi în sală atît supravieţuitori ai vechilor formaţiuni legionare
(foşti deţinuţi politici, septuagenari, octogenari sau chiar nonagenari), cît şi
reprezentanţi ai noii generaţii. Tinerii membri ai Cuibului Legionar “Horia
Sima” din Bucureşti, sub conducerea d-lui Şerban Suru (în jurul căruia s-a făcut
destulă vîlvă în ultimii ani), au înţeles să se afişeze în uniforma tradiţională
a Legiunii (“Văzîndu-vă cămăşile verzi şi diagonalele, m-am întrebat dacă nu
cumva aveţi şi pistoale...” – a încercat să glumească, insinuant, d-l Dan
Pavel, simţindu-se probabil foarte bine în cămaşa cu mînecă scurtă a unui
conferenţiar care se respectă...). Impresia a fost puternică, “academicienii” şi
micul lor anturaj afişînd o vădită stare de derută, ceea ce explică probabil,
dincolo de lipsa “sonorizării” şi de cele cîteva momente de zumzet indignat al
asistenţei, faptul că s-au făcut foarte greu auziţi, cum nu le prea stă bine
unor profesori... (Cele cîteva intervenţii din public au dovedit că sala avea
totuşi o bună acustică).
“Moderatoarea”
(Oana-Valentina Suciu), nespus de agasată, a avut lipsa de tact să înceapă prin
evocarea... Holocaustului! Faptul a echivalat cu o provocare, căci s-a încercat
astfel să se dea discuţiilor o direcţie tendenţioasă, sugerîndu-se (în mod
nelegitim, cum a recunoscut şi d-l Dan Pavel ulterior) că legionarii ar fi
printre cei direct responsabili de această tragedie istorică. Pe atare fond
tensionat, conferinţa a debutat greoi, cu o notă de confuzie care a urmărit-o pînă
la sfîrşit. În mod evident, conferenţiarul şi-a autocenzurat discursul, ocolind
– parte din prudenţă, parte din inhibiţie – afirmaţiile prea categorice.
Probabil că precizarea pe care a ţinut s-o facă din capul locului, anume că
nu-l interesează istoria legionarismului, ci doar coordonatele lui doctrinare, şi
că, pe de altă parte, n-are cîtuşi de puţin în vedere ceea ce dumnealui a numit
“neolegionarismul”, a fost o adaptare “din mers” la contextul care s-a creat,
de vreme ce toţi conferenţarii
anteriori puseseră (uneori chiar cu precădere) problema situării în actualitate
a doctrinelor prezentate.
În
mare, d-l Dan Pavel a încercat să abordeze următoarele probleme: 1) dacă
legionarismul constituie o “doctrină” sau o “ideologie” (distincţie posibilă,
dar neesenţială), 2) dacă legionarismul este sau nu omologabil fascismului şi
3) dacă legionarismul are un raport necesar cu antisemitismul. În ce priveşte
prima problemă, dacă se dă termenului de “ideologie” înţelesul de “sistem de
idei legate de acţiune” (Daniel Bell, Karl Friederich), legionarismul
constituie o ideologie. Dacă se are însă în vedere şi latura lui “mistică” sau “contemplativă”,
revendicată de la o veche tradiţie spirituală (cea creştin-ortodoxă), atunci el
poate fi considerat o doctrină (“o teodicee seculară”). Prin urmare,
legionarismul este şi o “ideologie”, şi o “doctrină”; depinde din ce unghi îl
priveşti... Cam la fel stau lucrurile şi cu
raportarea la fascism. Dacă trăsăturile fascismului sînt “cultul conducătorului”,
“organicismul” şi “iraţionalismul deliberat” (concept la modă în politologia
contemporană), atunci legionarismul apare ca o formă de fascism. Avînd însă în
vedere puternica lui dimensiune creştină (mai ales cultul morţii şi al
sacrificiului), care nu se regăseşte în fascismele propriu-zise, atunci
legionarismul nu poate fi circumscris acestora...
Un
accent deosebit s-a pus pe aşa-numitul “antisemitism” legionar. După părerea
conferenţiarului, antisemitismul legionar ar fi fost nu doar unul conjunctural,
ci expresie a unui rasism doctrinar, provenit dintr-un soi de psihoză mesianică,
în virtutea căreia poporul român ar fi fost un “popor ales”, ceea ce, din punct
de vedere teologic, constituie o erezie, ba chiar o reîntoarcere la stadiul
veterotestamentar. Altfel spus, rasismul sionist nu mai are loc pe lume de
rasismul dîmboviţean! “Eroarea logică şi morală” cea mai gravă a
legionarismului ar fi fost confuzia între comunism şi iudaism: legionarii au
intuit just pericolul comunist, dar l-au asimilat abrupt “problemei jidoveşti”,
un rol deosebit revenind, în această privinţă, lui Ion I. Moţa, cu traducerea românească
din 1923 a Protocoalelor Înţelepţilor
Sionului, scriere despre care “se ştie că reprezintă un fals” (de unde “se ştie”,
conferenţiarul nu ne-a mai destăinuit, aceasta făcînd parte, ca şi Holocaustul,
dintre dogmele unei anumite “politologii” contemporane). Originile iudaice ale
comunismului, preponderenţa evreilor în toate revoluţiile comuniste europene,
structura evreiască notorie a atîtor guverne roşii – toate acestea nu par să
tulbure bunul simţ al distinsului nostru politolog. Totul e obsesie legionară! “Iudaismul”
nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase...
La
un moment dat, cînd lumea aştepta dacă nu o dezvoltare a problemei, măcar nişte
concluzii mai limpezi asupra celor expuse, conferenţiarul s-a oprit cam brusc şi
a declarat că, în ce-l priveşte, cam atît a avut de spus... A urmat la cuvînt
d-l George Voicu [1], “comentatorul”,
care a găsit că expunerea “şi-a atins scopul”, considerînd că d-l Dan Pavel a
respectat şi cele două principii care trebuie să patroneze orice prezentare a
unei doctrine politice: să se facă sine
ira et studio şi de pe poziţii criticiste (neexistînd – ceea ce nu contestă
nimeni – doctrină politică perfectă); un singur lucru i-ar reproşa, colegial,
conferenţiarului: încercarea de a forţa legionarismul să se încadreze în nişte
tipare ale politologiei occidentale (observaţie, altminteri, cît se poate de
pertinentă, dar şi de vicleană în raport cu sala).
S-a
trecut la etapa întrebărilor şi răspunsurilor, care a fost destul de haotică,
atît din pricina proastei organizări, cît şi a radicalizării celor două tabere.
Momentul-cheie a fost intervenţia d-lui Şerban Suru, care i-a lăsat fără replică
pe organizatori. Sînt de reţinut cel puţin două observaţii foarte pertinente,
care nu au nevoie de comentarii. Prima: în cadrul ciclului de conferinţe
organizat de Societatea Academică, despre liberalism a vorbit un liberal (d-l
Al. Paleologu), despre minorităţi – un minoritar (d-l Marko Bela), despre
monarhism – un monarhist (d-l Andrei Pippidi), despre ecologism – un ecologist
(d-l Marcian Bleahu), despre ortodoxismul politic (separat cu grijă de
legionarism) – un teolog ortodox (d-l Teodor Baconsky); numai despre
legionarism a fost chemat să vorbească un adversar notoriu al acestuia! De ce
tuturor li se oferă ocazia să vorbească despre propria doctrină, numai legionarilor nu?! A doua observaţie: anunţînd
conferinţa în cotidianul România liberă,
organizatorii au promis că se va răspunde la următoarele întrebări: 1) Cum s-a
destrămat mitul [?!] Mişcării Legionare?; 2) De ce o întreagă generaţie de mari
intelectuali interbelici “a trădat” calea democraţiei?; 3) Naţionalismul,
xenofobia şi totalitarismul îşi mai pot afla adepţi în România de azi? Or, nici
una dintre aceste probleme n-a fost nici măcar atinsă de vorbitori! (Aici d-l
Dan Pavel a avut dezgustătoarea stîngăcie de a-şi declina orice răspundere,
aruncînd totul în spatele organizatorilor, reprezentaţi la faţa locului de
numita “moderatoare”, asistată, cu oarecare discreţie, de un anume domn Antoniu
Opriţă, care a catadicsit, în cele din urmă, să rostească o evazivă formulă de mea culpa).
Spre
final, o intervenţie care se cade menţionată a avut, din sală, o doamnă
octogenară (al cărei nume regret că nu l-am aflat), ce a declarat că nu a fost
legionară, dar a cunoscut mulţi legionari, pe care şi-i aminteşte ca pe nişte
oameni de mare caracter; că nu se pricepe la “doctrine politice”, dar că i se
pare că nu de “doctrine politice” duce lipsă România de astăzi, ci de oameni de
caracter; dacă Mişcarea Legionară, dincolo de anumite neîmpliniri sau devieri
ale ei, a reuşit să fie cîndva o astfel de “şcoală de caractere”, atunci ea rămîne
legitimă şi actuală...
Cum
se făcuse ora 20 şi sala trebuia evacuată, organizatori şi conferenţiari au răsuflat
uşuraţi. D-l parlamentar George Pruteanu (“Doar o vorbă săţ-i mai spun!”) [2] s-a apropiat de d-l Dan Pavel şi
l-a încredinţat că a ţinut o conferinţă “ca soarele sfînt de pe cer” (cine are
umor – nu-i aşa? –, nu şi-l pierde niciodată!). A doua zi, dezinhibat, d-l Dan
Pavel s-a dus să se vaite la Radio Total că legionarii i-au sabotat discursul
academic... Iar apriga “moderatoare” i-a telefonat “şefului de cuib” [3], rugîndu-l să-i împrumute pentru
două zile caseta video cu întreaga tărăşenie, ca să se convingă, pasămite, că a
fost adevărat...
De
data viitoare se va intra în normal, conferinţele vor fi perfect academice,
atmosfera va redeveni respirabilă, publicul nu se va înghesui, nici o patimă nu
se va mai face simţită, totul va fi sub control, teoriile vor fi rotunde, toată
lumea va rămîne liniştită şi mulţumită de sine, cum se cuvine unor oameni emancipaţi
şi lustruiţi evropeneşte, sub cerul fără “sfinţi” şi “arhangheli” al Societăţii
Deschise. Cît despre legionari, d-l Pruteanu, ca unul care a fost de faţă,
poate se va gîndi să propună ceva măsuri parlamentare, ca să nu se mai tulbure
liniştea oamenilor deştepţi şi cumsecade cu braşoave răsuflate despre “Dumnezeu”
şi despre “Neam”... [4]
Adolf VASILESCU
[4] Textul – nerepublicat
niciodată pînă azi – a avut şi următorul P.
S.: “Vajnicul politolog mondialist trecut prin C.C. al U.T.C. este cel la
care se referea cu precădere şi pamfletul «Fiziologia trepăduşului», apărut mai
demult în Puncte cardinale (anul II,
nr. 5/17, mai 1992, p. 15 [sub semnătura Răzvan Codrescu])”. [Nota Blog]
*
Adolf Vasilescu, “Iarba verde de acasă…”, în Puncte cardinale, anul VII, nr. 5/77,
mai 1997, p. 3 (rubrica “Confruntări”).
“Şeful de cuib” Şerban Suru... în civil
Mai puteţi citi pe acest
blog:
10 comentarii:
Domnule Codrescu, faceti referire intr-o nota la un pamflet al d-voastra intitulat "Fiziologia trepadusului" in legatura cu personajul public Dan Pavel (nu vreau sa ma refer la personajul particular Dan Pavel si la cumplita drama a primei lui sotii, care cred ca o cunoasteti si d-voastra).
De ce nu ati postat pe blog si pamfletul acela care are titlu asa de tare si care cred ca sunt si altii pe care i-ati facut la fel de curiosi ca si pe mine?
Am fost coleg cu prima soţie a „personajului particular” Dan Pavel, dar nu găsesc de cuviinţă să angajez aici astfel de discuţii,
În ce-l priveşte pe „personajul public” Dan Pavel, poate că am să postez la un moment dat (cînd voi fi mai puţin aglomerat cu treburile) pamfletul respectiv pe poziţia a patra din această antologie, în locul rămas vacant prin suspendarea articolului d-nei Mezdrea (cam din aceeaşi perioadă). Îmi propusesem, oricum, să postez acolo ceva.
(În paranteză fie spus, antologia de faţă este una foarte „zgîrcită” – nici nu prea s-ar fi putut altfel cu o publicaţie întinsă pe 20 de ani –, iar mie pamfletul cu pricina nici nu mi se mai pare astăzi atît de reuşit…)
Dl. Serban Suru pare un tip cu capul pe umeri...Cum a ajuns sa se auto-intituleze sef al Miscarii legionare din Romania? Stiu ca am citit un interviu cu el, in presa vremii...
@ Barbu Catargiu
Iniţial, nu s-a auto-intitulat: alţii l-au prezentat aşa, iar el nu a zis nu...
O tempora, o mores, vorba neamțului...Și noi am fost pe Conte-Verde...
Felicitari pentru articol
Chiar exista inregistrarea video?
Probabil că d-l Suru o mai are, căci e foarte strîngător...
Faptul că l-ați numit-catalogat-etichetat- "strângător" pe dl Suru v-ar putea atrage grele înjuraturi de "fiu de parinti de securist" de la un degrabă vărasătoriu de vituperații ca respectivu domn..mare grijă vă recomand
Oi scăpa şi de data asta...
Asteptam "Fiziologia trepadusului"...
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire