«MAICA NOASTRĂ PARASCHEVA…»

SUMARUL BLOGULUI

Detaliu dintr-o icoană care, din păcate, nu e românească 

(şi care s-ar putea să fie a unei alte Parascheve)

SFÎNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA –

OCROTITOAREA RĂSĂRITULUI 

“Sfînta Parascheva nu-l întreabă pe cel care-i cere ajutorul dacă este de un neam sau altul, nici dacă este bărbat sau femeie, bogat sau sărac, mai puţin sau mai bine pregătit, sau altceva de acest fel. Îl întreabă dacă are credinţă în ajutorul care vine de la Dumnezeu şi dispoziţia de a-L lăuda pe Dăruitor, urmărind tot restul vieţii sale să împlinească poruncile Sfintei Evanghelii”.  

(Patriarhul ecumenic Bartholomeu I)

Îngerul din pustie

Noaptea aceea părea să fie ca toate celelalte nopţi în care priveghease în rugă­ciune, de cînd bunul Dumnezeu îi îngăduise bucuria de a ajunge la Locurile Sfinte: o noapte adîncă şi răcoroasă, ca de început de lume, cu stelele atît de jos încît părea că le-ai fi putut culege din văzduh cu palma. Genunchii ei feciorelnici aproape că făcuseră urmă în piatră, dar nu simţea durere, nici osteneală, căci totul era înghiţit de bucuria prisositoare a Duhu­lui… Şi iată că, în toiul nopţii, un înger i-a stat dinainte, dezvăluindu-i voia Celui Prea­înalt: “Lasă pustiul şi întoarce-te în patria ta, unde vei da trupul tău pămîntului, iar sufle­tul tău se va duce în cer, la Mirele pe Care L-ai iubit mai presus de părinţi, de rude şi de toate bunurile lumii!”.

Neprihănita Parascheva* avea numai 25 de ani, dar cuvîntul îngerului n-a speriat-o, nici n-a întristat-o, ci i-a sporit bucuria nuntirii cu cerul. S-a întors ascultătoare în părţile Traciei, nu departe de satul ei natal, unde a mai petrecut doi ani în post şi rugăciune, lăsînd să se creadă că era o străină pripăşită prin partea locului. Avea 27 de ani cînd şi-a dat sufletul în mîinile Domnului, iar trupul i-a fost înmormîntat nu departe de mare.

Racla cu Sfintele Moaşte

Mireasma sfinţeniei
şi duhoarea păcatului

Anii au trecut şi amintirea “străinei” de odinioară se ştersese aproape cu totul din memoria oamenilor. Iată însă că marea a aruncat pe ţărmul acela nisipos trupul neînsufleţit al unui marinar. Zice-se că pe acolo se ostenea un călugăr stîlpnic, pe care duhoarea stîrvului adus de valuri l-a făcut să-i implore pe oamenii locului să vină şi să-l îngroape. Săpînd, ei au dat, cu oarecare mirare, de mormîntul Paraschevei, pe care însă nu l-au cercetat mai îndeaproape, ci au azvîrlit în el şi trupul greu mirositor al marinarului, grăbindu-se să astupe groapa la loc. După o vreme, cînd totul fusese dat demult uitării, un bărbat şi o femeie din satul apropiat, dreptcredincioşii Gheorghe şi Eftimia, au avut într-o noapte acelaşi vis minunat: însoţită de un alai de ostaşi luminoşi, li s-a arătat o tînără înveşmîn­ta­tă în straie albe şi aşezată pe un tron aurit. “De ce aţi nesocotit trupul Cuvioasei Para­scheva?”, a grăit unul dintre însoţitori. “Luaţi-l degrabă şi puneţi-l într-o raclă strălu­ci­toare, că Dumnezeu a slăvit-o în cer şi vrea să o mărească şi pe pămînt!”. Iar tînăra li s-a adresat ea însăşi, zicînd: “Luaţi repede moaştele mele de aici, că nu mai pot îndura miro­sul celui de lîngă mine!”. Şi le-a indicat întocmai locul cu pricina, de unde oamenii din sat au alergat chiar a doua zi să-i scoată moaştele, a căror bună-mireasmă a cuprins tot ţărmul şi ale căror minuni n-au mai încetat niciodată.

Cuvioasa Parascheva pictată de părintele Arsenie Boca

Drumul moaştelor

Moaştele Cuvioasei Parascheva a fost strămutate în secolul al XIII-lea la Tîrnovo, unde Imperiul româno-bulgar al Asăneştilor îşi avea capitala şi reşedinţa patriarhală. Spre sfîrşitul secolului al XIV-lea, spre a fi ferite de turci, au stat 5 ani la Vidin, în coasta Ţării Româneşti, după care au fost duse în Serbia, la Belgrad. În secolul al XVI-lea ajung la Constantinopol, unde au sălăşluit pe rînd în mai multe biserici (Panmakaristos, Vlaherne, Sf. Dumitru, Sf. Gheorghe – noul sediu al Patriarhiei Ecumenice, din Fanar). În Moldova, unde au rămas pînă azi, moaştele Cuvioasei Paraschiva au ajuns la anul 1641, datorită domnitorului Vasile Lupu, pe cînd Mitropolit al Moldovei era Varlaam (autorul vestitei Cazanii). Ele au fost aşezate cu mare fast la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi, unde au rămas pînă la incendiul din noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888 (din care au ieşit neatinse, deşi a ars toată lemnăria sicriului şi chiar salteluţa de bumbac de sub ele!), de la începutul anu­lui 1889 fiind strămutate în noua Catedrală Mitropolitană. Moaştele Sfintei Cuvioase Paras­cheva (Sveta Petka, pentru slavi), ale cărei bejenii sînt înscrise pe harta de mai jos, repre­zintă o expresie tradiţională – bisericească, dar şi folclorizată (Sfînta Vineri) – a înfrăţirii neamurilor ortodoxe din spaţiul european al ve­chiu­lui Imperiu bizantin.

Sfînta care aduce ploaia

Din 1641 pînă azi, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au părăsit Iaşii numai de două ori: în 1944 (cînd au fost duse sub escortă militară la Bucureşti şi au stat o vreme în Catedrala Patriarhală, unde se află şi moaştele Sfîntului Dimitrie Basarabov), şi în 1947, cînd, la cererea multor preoţi şi credincioşi, moaştele au fost scoase în cea mai lun­gă proce­siune religioasă care s-a desfăşurat vreodată pe pămîntul Moldovei (mai întîi pe aria judeţului Iaşi, în mai şi iunie, apoi de la un capăt la altul al Moldovei, în iulie şi au­gust), cu nădejdea – împlinită – că Sfînta se va îndura de poporul credincios şi va pune capăt celei mai cumplite secete abătute peste ţară. Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist (pe atunci arhimandrit şi întîiul dintre slujitorii Catedralei ieşene) îşi amintea: “Am tră­it, după necazurile războiului şi cotropirea ţării de către forţele necredinţei sovietice, anii de secetă cumplită 1946-47… În luna mai 1947, am fost rînduit să însoţesc Sfintele Moaş­te şi să conduc această procesiune de cerere a îndurării lui Dumnezeu, prin oraşele şi satele Moldovei… Am văzut aievea, iubiţi fraţi şi surori, minunile săvîrşite de Cuvi­oa­sa Parasche­va la rugăciunile întregului popor dreptcredincios… În urma acestor rugăciuni stă­ruitoare, făcute cu lacrimi de nădejde, vedeam cum, din senin, se adunau norii şi apoi ploaia îndestula pămîntul însetat după atîta secetă… În această revărsare de evlavie creştină, pelerinajul a continuat peste două luni, în ciuda prezenţei trupelor sovietice”.

Iaşi: procesiune cu moaştele Cuvioasei

Pelerinaje şi minuni
de fiecare an

Tradiţia pelerinajelor la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva (căreia evlavia populară îi spune demult “Maica noastră”, apelativ de care numai Maica Domnului se mai bucură), mai cu seamă de ziua cin­stirii ei (14 octombrie), datează încă din secolul al XVII-lea. Ele au luat amploare după de­cem­brie 1989, pe fondul noii libertăţi religioase din spaţiul public, angajînd şi din ce în ce mai mulţi tineri, într-o revărsare de evlavie care dă măsura renaşterii duhovniceşti de după lungile decenii de ateism comunist. În ju­rul aces­tui eveniment spiritual, ce adună anual sute de mii de credincioşi, s-au grupat, timp de mai multe zile, înainte şi după 14 octombrie, “Sărbătorile Iaşilor” (ansamblu anual de manifestări cultural-religioase). Mitropolia şi Primăria distribuie gratuit, pentru mii de pelerini (dintre care unii aşteaptă şi 15-20 de ore pentru a le veni rîndul să se închine şi să sărute Sfintele Moaşte), iconiţe, broşuri religioase, dar şi pachete cu ali­men­te. Multe familii din oraş invită acasă pelerini necunoscuţi, pentru odihnă şi masă, refă­cînd o emoţio­nantă comuniune fraternă în duhul Cuvioasei Parascheva, model mile­nar al milosteniei creştine. Pe drept cuvînt, în anul jubiliar 2000, declarat An Inter­naţional de Pelerinaj pe tot cuprinsul lumii creştine, municipiul Iaşi a fost inclus în rîndul celor 5 oraşe internaţionale de pelerinaj din Europa (alături de Thessalonik-Grecia, Trond­heim-Norvegia, Edin­burgh-Marea Britanie şi Praga-Cehia), prilej cu care au şi fost aduse la Iaşi moaştele Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, după ce anterior fuseseră aduse cele ale Sfîntului Apostol Andrei, Ocrotitorul României (1996). Sfînta Cuvioasă Parascheva a făcut din Iaşi, mai mult decît orice factor laic, o cetate europeană şi ecumenică (în sensul apostolic şi patristic al cuvîntului), spre slava lui Dumnezeu “Cel preamărit în Sfinţii Săi”.

Răzvan CODRESCU

* Numele, specific creş­tin, are origine grecească: Paraskeué, „pre­gătire”, dar şi [ziua de] „vineri” (ziua de dinaintea Sabatului), de unde denumirea populară de Sfînta Vineri, atribuită nu doar sfintei propriu-zise, ci şi unui personaj feminin fantastic, familiar basmelor şi legendelor noastre folclorice, ce pare mai degrabă ima­gi­nea încreştinată a unei vechi zeităţi păgîne (ca şi personificarea altor zile ale săptămînii, mai cu seamă Sfînta Miercuri şi Sfînta Duminică). Forma Parascheva – preferată de Biserica Ortodoxă – e una grecizantă, la noi formele tradiţionale ale numelui respectiv fiind Paraschiva (diminutive: Chiva, Chivuţa) şi Paraschiv (dimi­nutive: Chivu, Chivuţ), azi mai puţin frecvente ca nume de botez, dar stînd la baza a numeroase nume de familie (Paraschivescu, Paraschivaş, Aparaschivei, Chivu, Chivulescu etc.).

Iaşi: pelerini la Sfînta Cuvioasă Parascheva

UNDE NI-S ICONARII?

O datorie şi o provocare pentru iconarii români ai secolului XXI: cine ne va da pînă la urmă MAREA ICOANĂ A CUVIOASEI MAICII NOASTRE PARASCHEVA? Căci ceea ce avem pînă azi (cel puţin din ce se regăseşte în pangare şi pe internet) sînt, cu modeste excepţii, nişte kitsch-uri penibile, care dau lumii largi o jalnică măsură creatoare şi duhovnicească a ortodoxiei româneşti.

DACĂ NICI UN PREDECESOR N-A FOST ÎN STARE, FĂ ÎNALT PREA SFINŢIA TA CONCURS, VREDNICULE ÎNTRU HRISTOS VLĂDICĂ TEOFANE, ŞI DĂRUIEŞTE-I OFICIAL CUVIOASEI CHIPUL PE CARE-L MERITĂ! 

Aflu chiar astăzi, cu satisfacţie, de pe site-ul Doxologia:

O icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva, de mari dimensiuni, va fi aşezată lîngă baldachinul Ocrotitoarei Moldovei din Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Icoana a fost realizată la Centrul de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului de Artă Creştină „Resurrectio“ din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

E un pas înainte. Dumnezeu să ne învrednicească în continuare, 

căci e loc de mai mult şi de mai bine (doar trăim în ţara Meşterului Manole!).

În loc de răspuns unui prieten (cu voia lui) nepostat:

Privind cele două icoane alăturate, se poate vedea ce înseamnă o imitaţie greoaie. Cea veche are duh, cea nouă nu. Fără har, iconarul nu-i decît un meşteşugar mediocru. (Mă abţin aici de la alte comentarii...)