S-A STINS DUHOVNICUL ADRIAN FĂGEŢEANU

SUMARUL BLOGULUI

Părintele Adrian văzut de Linda-Saskia Menczel

Iată că la scurtă vreme după părintele Arsenie Papacioc, s-a stins un alt iscusit duhovnic din marea pleiadă spirituală a Ortodoxiei româneşti din a doua jumătate a secolului XX: părintele Adrian Făgeţeanu, care n-a mai apucat să împlinească 99 de ani. Retras de mai mulţi ani în creierul munţilor, la Locurele, mai sus de Lainici, el a rămas în conştiinţa fiilor săi duhovniceşti ca ultimul mare duhovnic al Bucureştilor, după strămutarea la ceruri a arhimandritului Sofian Boghiu (2002) şi a preotului de mir Constantin Galeriu (2003).

Părintele Adrian (din botez: Alexandru) Făgeţeanu se născuse la 16 octombrie 1912, într-un sat din părţile Cernăuţilor, în familie preoţească. A urmat Liceul „Aron Pumnul”, iar în 1931 s-a înscris la Facultatea de Drept. În anii studenţiei, ca mai toată floarea generaţiei lui, s-a apropiat de Mişcarea lui Corneliu Codreanu, dar nu va deveni niciodată legionar propriu-zis. A practicat pentru scurtă vreme avocatura, apoi a fost comisar în cadrul Poliţiei şi al vechii Siguranţe (pînă în 1941). Ca simpatizant legionar, este prigonit sub regimul antonescian şi alege să meargă să lupte pe front, în linia întîi, în loc să zacă după gratii. La Stalingrad este la un pas de moarte, se întoarce rănit în ţară şi este internat, pînă în 1943, în lagărul de la Tg. Jiu. Ieşit de acolo, are loc marea cotitură a vieţii sale: se înscrie la Teologie şi se călugăreşte la Putna, devenind monahul Adrian. În 1947 absolvă Teologia şi, aşezat la Antim, îl cunoaşte de poetul Sandu Tudor (viitorul ieroschimonah Daniil de la Rarău, mort în 1962 în temniţa comunistă de la Aiud), cu care se va angaja în gruparea spirituală a Rugului Aprins. Spre sfîrşitul lui 1950 este arestat de Securitatea noului regim (pentru… „crime de război”!) şi va fi eliberat abia în 1956 (după ce a trecut pe la Jilava, Canal, Aiud), pentru ca în 1958 să fie arestat din nou (de data aceasta pentru… „infracţiune contra ordinei sociale”!), făcînd alţi 6 ani de închisoare (din cei „20 de ani muncă silnică” la care fusese condamnat). După repunerea sa în libertate, a slujit la Turda şi în Bistriţa, a trecut pe la mănăstirile Cheia şi Lainici (dar şi pe la Schitul Locurele, de care s-a legat sufleteşte încă de pe atunci), iar în cele din urmă va reveni la Bucureşti, la Antim, unde va rămîne pînă în 2003, cînd s-a retras la linişte, împovărat de ani. A închis ochii pentru totdeauna în seara zilei de 27 septembrie 2011, la spitalul bucureştean „Dr. Marius Nasta”, unde fusese internat în ultima săptămînă (şi de unde ar fi urmat să se externeze a doua zi...). Înmormîntarea va avea loc la Lainici, sîmbătă 1 octombrie, de la ora 12.00. Între timp, trupul neînsufleţit va poposi şi la Mănăstirea Antim, unde s-a nevoit ani de-a rîndul

Odihnească-se în pace, cu toţi drepţii acestui neam (care are cu prisosinţă în ceruri ceea ce începe să aibă din ce în ce mai puţin pe pămînt…)! (R. C.)

UPDATE - 28.09.2011 (fotografie împrumutată de pe blogul părintelui Mihail Stanciu: Mărturie creştin-ortodoxă):

UPDATE - 05.10.2011 (fotografie trimisă de unul dintre cititorii blogului, căruia îi mulţumesc, dar îi dezaprob anonimatul):