joi, septembrie 22, 2011

SCURT POPAS ÎN LUMEA LUI GAUDÍ

SUMARUL BLOGULUI

Sagrada Familia - faţada Nativităţii (detaliu)

Poate că nu strică să mai dăm o raită, din cînd în cînd, şi prin afara Ortodoxiei, ca să vedem ce mai fac şi cei care “nu se mîntuiesc”. Cu America masonică ne-am amărît destul. Poate cu Europa catolică ne mai dregem gustul… Oricum, tot la dulceaţa Ortodoxiei ne vom întoarce în cele din urmă. Dar poate ceva mai puşi pe gînduri, văzînd că şi “ereticii” trag a oameni, mai-mai să ne ruşineze cu străduinţele (deşarte, se înţelege, dar totuşi înduioşătoare în “splendoarea” lor lumească, mai răruţă pe la noi, care, deh, trăim aspru esenţialul şi “teroarea istoriei”)...

Gaudí în 1878


Antonio Gaudí – “Constructorul secolului XX”


Pe străzile barceloneze ale începutului de secol XX putea fi văzut adesea un bătrînel vioi, alb şi bărbos, cu ochi iscoditori, ce întîrziau îndelung pe chipul cîte unui trecător. Cei străini de loc îl priveau cu destulă nedumerire, dar majoritatea localnicilor îl ştiau şi se obişnuiseră cu ciudăţeniile lui geniale: era “Maestrul Gaudí”, marele vrăjitor al pietrei, care la porunca lui se prefăcea în basm feeric, dînd deja fascinantei cetăţi medievale o frumuseţe nouă şi stranie, dar totuşi în perfectă armonie cu peisajul mediteranean şi cu civilizaţia creştină a ţărmului catalan. Marele plăsmuitor, “constructorul secolului XX”, cum i s-a spus, punea frîu fanteziei lui debordante atunci cînd era vorba de chipul omului, în a cărui repre­zentare nu ţinea deloc să-L concureze pe Dumnezeu, cum făceau atîţia artişti de avangardă ai vremii. Pentru statuile de pe cele 3 faţade ale catedralei Sfintei Familii (Sagrada Familia), el fotografia din mai multe unghiuri chipuri reale, apoi le modela în lut şi numai după aceea le transpunea în piatră. De cînd începuseră lucrările la catedrala sa, în care arhitectura, sculptura şi pictura aveau să se contopească într-un fel inimitabil, don Antonio Gaudí era într-o permanentă euforie creatoare, fie absorbit de gîndul la fiecare detaliu, fie confiscat de expresivitatea vreunui chip întîlnit în cale. Aşa avea să şi moară, rupt parcă de realitatea pestriţă care-l înconjura: plecînd într-o zi de pe şantierul de lucru, cufundat în sine sau atent la vreun chip, a fost lovit de un tramvai, în mijlocul Barcelonei. Şi – ca amara “ironie a soartei” să fie deplină – pe el, cel atît de cunoscut tuturor, s-a întîmplat ca atunci să nu-l recunoască nimeni, ameţit şi plin de sînge cum era! Dacă un bogătaş aflat cu maşina la faţa locului n-ar fi refuzat să-l transporte la spital, poate că viaţa i-ar fi fost salvată…

Bustul lui Gaudí realizat de Josep Maria Subirachs


Antonio Gaudí, cu arta lui cu tot, pare să fi crescut organic din solul stîncos şi solar al împrejurimilor Barcelonei, unde vegetaţia se răsfaţă sub briza mării, iar culorile sînt mai vii şi mai proaspete decît oriunde.
S-a născut în satul Riudoms, la 4 kilometri de Reus, în părţile Tarragonei (veche cetate romană, nu departe de Bar­celona), în toiul verii lui 1852, în familia destul de strîmtorată a unui meşter fierar.
În 1869 s-a strămutat chiar la Barcelona, capitala Catalunyei (provincie din estul Spa­niei, astăzi autonomă în cadrul regatului spaniol), unde a urmat cursurile universitare, luîndu-şi licenţa în 1878.

Casa Vincens

Casa Vincens este prima construcţie celebră a tînărului arhitect, care era menit să dea Barcelonei faimosul ei caracter “gaudían”.
În 1884, contele de Güell, care era şi mare industriaş, îl însărcinează să-i împo­dobească reşedinţa de vară cu două pavilioane. Este începutul unei lungi colaborări între marele artist şi generosul aristocrat, iar de aici va lua naştere minunatul Parc Güell (ter­minat în 1912), a cărui frumuseţe de basm – în care predomină piatra masivă şi ceramica multicoloră – taie pînă astăzi respiraţia vizitatorilor. În centrul lui dăinuieşte casa-muzeu Gaudí, unde artistul a trăit în ultimele două decenii ale vieţii.

 Parcul Güell

Între 1904 şi 1910 a ridicat alte două edificii superbe, Casa Battló şi Casa Milá, atît de neobişnuite prin curbele şi accesoriile lor arhitectonice, încît iniţial oamenii au ezitat să locuiască în ele. Cu privire la cea din urmă, artistul însuşi spusese cîndva, încer­cînd să redea în cuvinte esenţa artei sale divine: “… vor dispărea unghiurile, iar materia se va manifesta în plinătatea rotunjimii ei astrale: soarele va pătrunde pe toate cele patru laturi şi va fi ca o imagine a paradisului terestru… În felul acesta, zidirea mea va fi mai luminoasă decît lumina însăşi”.

Casa Battló şi Casa Milá

Dar punctul culminant al artei lui Gaudí va fi marea catedrală a Sfintei Familii, în care s-a întruchipat tot geniul lui de artist creştin şi în care arta şi teologia s-au nuntit ca în vremurile glorioase ale Evului Mediu: “o colosală alegorie în piatră”, de o verticalitate tulburătoare, voind să arate unirea tainică dintre cer şi pămînt. Cele trei faţade, împodobite cu mirifice sculpturi în piatră, sînt închinate Naşterii din Betleem (faţada vestică), Pati­milor din Ierusalim (faţada estică) şi Înălţării din Betania (faţada sudică), iar porta­lurile simbolizează cele trei virtuţi creştine supreme: Speranţa, Credinţa şi Iubirea. Cele trei faţade urmau să aibă fiecare cîte patru clopotniţe, a căror însumare trebuia să-i evoce pe cei doisprezece apos­toli.

Sagrada Familia: faţada Nativităţii, ziua şi noaptea

Din nefericire, tragica moarte a artistului, în 1926, a lăsat catedrala neterminată. La ea se mai lucrează şi astăzi, după planurile sale şi în spiritul său, dar nu este încă finalizată. Cînd va fi gata (putînd primi simultan 13000 de persoane), ea va avea 110 m lungime şi 45 de m înălţime, iar zidă­ria se va îmbrăca, pe dinăuntru şi pe dinafară, în culori feerice, legate de tîlcul sacru al fiecăreia dintre părţile ei.

Sagrada Familia, în stadiul de anul trecut

În ultimii ani, lucrările au căpătat un nou avînt, iar barcelonezii de vîrstă medie de azi speră să apuce s-o vadă terminată, ca pe o mîndrie şi ca pe o binecuvîntare a vieţii lor.
Altminteri, este în tradiţia Apusului ca la marile catedrale (mai ales cele în stil go­tic, de care se apropie în multe privinţe şi construcţia vizionară a lui Gaudí) să se lucre­ze une­ori sute de ani, ca şi cînd timpul ar fi înghiţit de veşnicie, iar dorul de desăvîrşire al omu­lui ar aştepta cu vrednică împăcare pecetea de slavă a  Zilei a Opta.

Răzvan CODRESCU

4 comentarii:

La 22/9/11 12:34 p.m. , Blogger vladimir b. a spus...

Antonio Gaudí a fost unul din marii vizionari ai secolului XX, iar faptul că şi-a creat opera în Vestul Europei, nu este un simplu accident...societatea spaniolă l-a "pregătit", şi susţinut! Dar el nu e mai puţin mistic în ceea ce a lăsat decît oricare alt răsăritean de "calibrul" lui. Dar cine stă să stabilească "calibrele" dimensiunilor artistice?

 
La 22/9/11 1:02 p.m. , Blogger hamlet a spus...

he. daca traia la noi il ingropa in primul rand "societatea civila", care i-ar fi calculat cati saraci s-ar fi putu hrani din aceeasi bani, i-ar fi povestit despre utilitatea si frumusetea bisericilor mici, mici, mici...

 
La 22/9/11 9:17 p.m. , Anonymous Lucian D. Popescu a spus...

Casa Batllo nu a fost ridicata de Gaudi, ci, ridicata fiind deja de altcineva, a fost prefacuta de Gaudi dintr-o casa cu arhitectura comuna, in ceea ce se vede astazi.
Mi se pare ca a fost una dintre constructiile cele mai dragi inimii lui.
Acoperisul dinspre strada seamana izbitor cu spinarea unui balaur.
Mai presus de acest balaur, in punctul cel mai inalt al acoperisului, sta crucea.
Iar sub cruce se deschide o ferestruica prin care, cel ce sta pe terasa cladirii, poate vedea in departare virfurile de poveste ale Sagradei Famila.
Intre timp, adica de cind Gaudi a compus acest acoperis alegoric, intre el si Sagrada Familia a fost construit sediul unei mari banci, astfel ca prin ferestruica temeluita de Cruce, abia se mai poate zari biserica.
Cred, insa, ca la aceasta din urma potriveala, Gaudi nu a visat.

 
La 22/9/11 9:45 p.m. , Anonymous Lucian D. Popescu a spus...

Pe la 63 de ani, Gaudi a spus celor cu care lucra: "Prietenii mei cei mai buni au murit. Eu nu am familie, nu am clienti, nici avere, nici nimic altceva. De-acum ma pot darui cu totul Bisericii."
Si ceea ce a spus a si facut.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire