INTERMEZZO LIRIC: DE PATRU ORI IUBIRE

SUMARUL BLOGULUI

ÉROS

Icoana ta – nici maică, nici fecioară –

nu-i sfîntă făcătoare de minuni,

dar de-aş uita ce-a fost odinioară,

ai şti şi cum, şi cînd să te răzbuni.

Ci eu te-ador cu inima uşoară

şi nu-s zgîrcit cu tine-n rugăciuni,

căci şi-azi făptura mea se înfioară

de amintirea primei plecăciuni.

Oricît tărîm lumeşte ne desparte,

în duh ţi-adulmec taina peste zări,

chemîndu-te din viaţă sau din moarte,

şi-aştept ivirea ta din depărtări,

precum veni-n Athon, plutind pe mare,

Glykophilousa – „Dulcea sărutare”.

PHILÍA

Îmbracă Frumuseţea-atîtea straie

că nu-şi mai ştie chipu-adevărat

şi-aprinsă-ntre virtute şi păcat,

ne pradă ca o limbă de văpaie.

Şi sfînt să fii, ea răsuflarea-ţi taie

şi nu mai ştii în faţa ei, mirat,

cît este rai aievea întrupat

sau iad ce-şi pune vraja la bătaie.

Doar în lumina lină-a slavei pure

vom înţelege taina ei deplin

şi va putea făptura s-o îndure

strunjită pîn’ la miezul ei divin,

cînd preafrumoşi vom fi şi una-n toate,

cum doar Iubirea să ne facă poate.

STORGÉ

De dragul crucii să-l respingi pe frate,

că nu-i ca tine, sau destul de bun,

nu te-a-nvăţat Iisus Hristos, nici vreun

apostol al Iubirii-adevărate.

Să lepezi tot ce nu e pietate

şi geniul omenesc să-l crezi nebun,

cu toate cîte firii se supun,

virtute nu-i, ci troacă de păcate.

Trufia face scîrbei început

şi dracul, în veşminte de lumină,

îşi bate joc de zelul tău ciufut.

Cu cît te crezi, găsind în altul vină,

cu-atît în holda raiului pierdut,

din grîu ce-ai fost, te faci încet neghină.

AGÁPE

A fi mai mult nu-nseamnă-a fi mai mare,

ci-a te smeri cu duhul, neştiut,

spălînd din mers cumplitele picioare

ce-aleargă să te vîndă cu-n sărut.

E măreţia lumii trecătoare

şi multul ei e rămăşag pierdut,

pe cînd în cer micimea moarte n-are

şi-n veci rămîi ce-ai fost, nu ce-ai avut.

De Dumnezeu, ca de un miez al tău,

să-ţi fie-n veci nimicnicia plină

şi n-o să-i meargă sufletului rău,

aşa sădit în Dragostea divină,

căci preţul nostru nu-i în noi, ci toate

prin El sînt vii – şi doar în El bogate.

Răzvan CODRESCU