UN TEXT DE LUCIAN D. POPESCU

SUMARUL BLOGULUI

Mostră de “spirit” pascal românesc (2010)

“PAŞTE FERICIT” ?

E doar prilej de întristare şi jenă atunci cînd, din pompa formalismului recent şi din descreieratul establisment comercial izbucnesc, cu totul desincronizat şi blasfemiator, neavenite urări de... “Paşte fericit!” (traducere decerebrată a englezescului Happy Easter). Eu, unul, sînt pus în dificultate, dar prefer să nu răspund nimic atunci cînd, în Săptămîna Mare, mi se aruncă formula asta ori cealaltă, la fel de nepotrivită: “Sărbători fericite!”.

Săptămîna Mare este o vreme pe care Biserica a rînduit-o pentru ca noi să avem mai mult sprijin spre a ne sincroniza (aşa cum, de altfel, în tot timpul ar trebui să o facem) întru existenţa la care Hristos ne cheamă. În aceste zile inima noastră se poate încălzi şi cerbicia noastră se poate înmuia mai lesne, căci noi devenim martorii patimilor lui Hristos. Deşi nu pune pe sine sac şi cenuşă, ferindu-se să bată toba pe seama oricărui fel de detaliu al postirii, credinciosul alege să se apropie de dumnezeiasca smerenie a lui Hristos cu o minimă nevoinţă personală, pe care Judecătorul o va  socoti de la bănuţul văduvei şi pînă la darul bogatului.

Întreaga Săptămînă Mare, care începe cu slujba Deniei din seara Duminicii Floriilor, este o lentă şi îndelungă urcare a Golgotei. În răstimpul acesta se cuprind toate legile şi toate proorociile, vechitestamentare şi noutestamentare, căci dragostea lui Dumnezeu face un imposibil şi inimaginabil act de smerenie în trup omenesc. Evenimentele se repetă în fiecare an, implacabil, pentru că noi, cu păcatele noastre, punem la cale răstignirea lui Hristos, intrînd de fiecare dată, conştient ori inconştient, cu voie ori fără voie, în rolul de martori-complici ai deicidului.

Pe măsură ce aceste zile trec, tensiunea se acutizează, iar cel care intră în ritmul deniilor nu se poate să nu simtă asta. Joi şi Vineri se petrec cele mai mari grozăvii ale tuturor timpurilor. Hristos, Dumnezeu-Omul – Care este Calea, Adevărul şi Viaţa – este vîndut, chinuit, batjocorit, ucis şi îngropat. Iar noi cădem într-un abis al întristării o dată cu prohodirea; “Spaimă ia pe îngeri/ De grozava-Ţi moarte,/ O, Făcător a toate!”.

În mod limpede, între toate acestea, ca la orice îngropăciune, nu este loc pentru urări de bine, firitiseli şi politeţuri, căci creştinul a devenit acum  – în timp real, cum se zice într-un anumit jargon tehnicizant – contemporanul episoadelor esenţiale ale istoriei mîntuirii. Chiar dacă se gîndeşte şi la ceea ce va fi Sîmbătă noapte şi Duminică, el o face cu sfială şi cu măsură. Nu poate ura “Sărbători fericite!” – oricum e o singură Sărbătoare, ba chiar Sărbătoarea –, şi nici “Paşte fericit!”, atunci cînd Hristos urcă Golgota acestor zile, sau este pironit pe Cruce, sau se află îngropat. Şi tocmai în vremea asta creştinul e bombardat fără scăpare – din televizor, din ziare, din reclame de tot soiul şi prin viu grai – cu “Paşte fericit!”, încît, chiar dacă nu ajunge să pască fericit, urarea îi devine familiară, iar uneori, politicos şi erbivor, o mai scapă şi el... nerumegată.

Ortodoxia nu încape aşa o formulă – insinuată negustoreşte din advertising-ul Apusului –, căci Răsăritul are rînduiala lui “Hristos a înviat!” şi “Adevărat a înviat!”.

Ceea ce este încă mai stricăcios e că formula asta nefericită, care a făcut carieră după 1989, se perpetuează şi după Înviere, izbucnind în continuare monoton şi irepresibil pe ecrane, din difuzoare şi de pe variile materiale publicitare. E o şarjă agresivă, lucrînd la desacralizarea Sărbătorii.

Acum  cîteva ierni am văzut pentru prima dată în România folosindu-se cuvîntul, dacă poate fi numit aşa, “X-mas”. Era plasat central într-o reclamă a unei companii de telefonie mobilă. Pentru cine nu ştie, X-mas este înlocuitorul relativ recent al lui Christmas. Aşa cum se vede, în limba engleză Crăciunul, Christmas, îl cuprindea întreg pe Hristos, Christ. Dar Hristos nu pare să-Şi mai aibă locul din cauza prilejului de fantastic comerţ al “sărbătorilor” globale de iarnă, căci, în loc de Christmas, anglofonii îl folosesc acum din ce în ce mai mult pe X-mas, care le sună aproximativ la fel şi, dintr-un anumit unghi, este mult mai “corect”, fiind accesibil tuturor. Pe scurt, Hristos a fost înlocuit cu X, un nimic sau un nimeni, iar din Crăciun n-a rămas decît sufixul…

Or, dacă această prost-modernitate va prinde şi la români – ceea ce încă pare improbabil –, ne paşte o fericire vară-iarnă de genul cel mai păşunist (folosesc aici cuvîntul în sensul propriu, iar nu în cel întrebuinţat de vrednica intelighenţie).

Evident, nu o acreală de postitor prost-dispus trebuie să ne oprească înainte de Paşti de la urări exuberante în tot chipul  – potrivite, de pildă, înaintea Naşterii Domnului, (dar în nici un caz impersonal şi la grămadă, făcute pe email şi SMS) –, ci opreliştea va să-i vină creştinului din strădania spre adecvare duhovnicească şi din rînduiala Tradiţiei.

Iar pe ceilalţi îi vom îngădui, de vreme ce nu vom fi în stare să-i ferim de îndătinările de pe urmă ale tragicei neînţelegeri.

Lucian D. POPESCU

P. S.: O persoană apropiată inimii mele, o fiinţă bine intenţionată, cucernică şi curată sufleteşte, dar răpită, cu siguranţă fără puterea de a se împotrivi, de nebunia paşterii fericite, mi-a trimis în Săptămîna Mare textul “Paşte fericit!” într-o felicitare în genul mărţişoarelor de la “Fondul Plastic” şi care nu conţinea nimic din semnele creştine, însă îmi livra, în schimb, cîteva paie pe care, la o adică, le-aş fi putut… paşte. Şi sînt încredinţat că ea mă va ierta pentru indelicateţea de a fi publicat această tulburătoare ilustrare, căci sînt sigur că ea va fi între primii care vor înţelege. (L. D. P.)