sâmbătă, mai 21, 2011

FEMINITATEA CREŞTINĂ SALVATOARE

SUMARUL BLOGULUI



PROFILURI FEMININE RĂSĂRITENE


E steril şi abstract a vorbi unui public secular despre concepte ca femeia sau familia creştină în lipsa unor repere culturale inspiratoare, în special din marea literatură.
Într-o călătorie recentă în Rusia, în cadrul unui moment de protocol cultural organizat de Festivalul de Film Îngerul luminos”, am văzut “Evgheni Oneghin”. Era primul meu contact integral cu celebra operă a lui Ceaikovski (rar văzută pe scenele româneşti), prilej de a reciti cu ochi mai maturi la fel de strălucitul roman versificat al lui Puşkin. Răvăşitor-tânguitoarea arie a trădatului Lenski, înflăcărata, dar înţeleapta Tatiana, atât de iubită de ruşi, îmi deschideau deodată porţile unei revelaţii. Limpedea poveste de prietenie, iubire, trădare şi căinţă, pe care o ştiu toţi şcolarii, întrupată de muzica fluidă şi caldă, lipsită de efecte facile, se elibera de cadrele moralismului şi clişeului clasic, pentru a mi se deschide în toată anvergura şi frumuseţea elevatei trăiri a feminităţii creştine.
În plin ev al nestăvilitelor elanuri romantice, când eroii literaturii occidentale îşi câştigau reputaţia prin avântul necontrolat cu care cedau impulsurilor inimii, iar cititorii aplaudau zgomotos prăbuşirea lor în neantul autodistrugerii, Puşkin demasca cu graţie juvenilitatea şi individualismul acestui val pătimaş, pentru a demonstra, cu o măsură cel puţin egală a geniului, că patosul cel mai înalt poate convieţui cu raţiunea, potenţând ascensiunea spre osmoza sofianică a celor două, şi că tensiunea dialogului dintre ele poate genera capodopere.

În Oneghin Puşkin îl ironiza pe byronianul Childe Harold, rătăcitorul cu inima îngheţată, taciturn şi plictisit de viaţă, ale cărui decadenţă şi nihilism aveau să contamineze mai mult decât o epocă literară (le recunoaştem şi azi, rătăcind triumfător prin varii literaturi, inclusiv printre filele Crailor de Curtea-Veche). Puşkin i-o opune pe Tatiana, îngândurata provincială care se îndrăgosteşte de cinicul Oneghin, suportându-i cu stoicism umilinţele, dar capabilă să se rupă din vraja iubirii amăgitoare, când acesta decade moral tot mai jos, şi să-şi vindece inima şi viaţa. Inteligent şi diafan ca muzica lui Mozart, grav ca un vechi epos slav, poemul lui Puşkin poate fi citit azi şi ca o strălucită pledoarie pentru trezvie sufletească şi castitatea iubirii conjugale – valori cărora, începând din epoca Romantismului, marea literatură le aruncă mănuşa, într-un tot mai aprig război.
Probabil de aceea, luminoasa Tatiana s-a contopit cu imaginea stoicei fecioare muceniţe din zorii creştinismului, pe care studenţii şi-au ales-o ca patroană încă de la mijlocul secolului XVIII. Succesul celor două imagini feminine în cultura rusă, a diaconiţei mărturisitoare şi a femeii care ştie să-şi apere căminul şi sufletul de himere, a devenit o redută de prezervare a unui model de virtute pe care literatura apuseană l-a epuizat. Nu întâmplător, în pofida tuturor dezastrelor, modelor nefaste şi dezechilibrelor sociale ale secolului XX, modelul împlinirii conjugale şi al familiei tradiţionale au rămas, până azi, în centrul conceptului de fericire al societaţii ruse şi ex-sovietice.

De la teatrul de operă moscovit “Stanislavski – Nemirovici-Dancenko” vântul m-a purtat către vechea vatră a Muromului, obârşia legendarului viteaz Ilya Muromeţ, dar şi lăcaşul de păstrare a multor odoare de sfinţi. Dintre aceştia, Cuvioşii Cneji Petru şi Fevronia m-au cucerit iremediabil. Fascinanta lor poveste de dragoste aduce împreună vraja inocentă a basmului cu dorurile romanticilor şi cu trezvia vieţii duhovniceşti, într-o nestemată a literaturii medievale unică în Vieţile Sfinţilor. Capacitatea lor de a întregi în plan spiritual un model de cuplu creştin îi face azi deosebit de preţioşi.
Demult, cetatea Muromului a fost tulburată de un duh necurat, care o ispitea noaptea pe soţia cneazului. Întrebându-l cum poate fi alungat, cneaghina află că pieirea i-o vor aduce “braţul şi sabia lui Petru Agrikov” şi îi dezvălui taina soţului său. Petru, fratele mai mic al cneazului, îndrumat de un înger, găseşte o sabie în biserica mănăstirii de maici a Înălţării Sfintei Cruci, cu care omoară balaurul. Însă câteva picături din sângele zmeului îl stropesc şi îl umplu de lepră. După străduinţe zadarnice de vindecare, ajunge la Fevronia, o fată săracă, vestită pentru puterile ei tămăduitoare. Fata se învoieşte să îl vindece cu condiţia ca Petru să o ia de nevastă. Petru acceptă şi este vindecat, dar refuză să-şi respecte făgăduinţa. Se umple din nou de lepră şi se întoarce ruşinat la Fevronia, implorând-o din nou să îl vindece, iar fata îi impune aceeaşi condiţie. Petru consimţi şi o luă de nevastă. La scurtă vreme, cneazul muri şi conducerea Muromului îi reveni fratelui său mai mic, Petru. Astfel, şi Fevronia ajunse cneaghină. Însă boierii nu o iubeau, pentru că era de obârşie umilă, şi îi cerură să părăsească cetatea. Fevronia se învoi, cu condiţia ca şi boierii “să-i dea ceea ce le va cere: pe Petru”. Petru se supuse voii soţiei şi cei doi părăsiră cetatea şi înalta dregătorie. Pe drum, câteva semne minunate făcute de Fevronia îl îmbărbătează. În scurt timp, însă, începu vărsarea de sînge pentru putere şi boierii îi rechemară pe cnejii alungaţi. Aceştia se întoarseră şi domniră în pace, împlinind legea Domnului, până la adânci bătrâneţe. Călugărindu-se cu numele David şi Eufrosina, ei se rugară să moară în aceeaşi zi şi să fie îngropaţi în acelaşi mormânt. Şi ambii se stinseră pe 25 iunie 1228, la aceeaşi oră. Dar dorinţa nu le fu respectată şi, potrivit rânduielii călugăreşti, trupurile le fură aşezate în morminte separate, fiecare în mănăstirea sa. A doua zi, însă, ele fură descoperite împreună. Monahii le mutară iarăşi separat, dar minunea se repetă – şi de atunci ele odihnesc împreună.

O eroină literară şi una hagiografică îşi dau mâna întru consolidarea unui bastion al feminităţii creştine salvatoare, rezistent la toate valurile ce vor să şteargă profilul sacru al cuplului.

Elena DULGHERU

O variantă a acestui articol a apărut şi în Ziarul Lumina; varianta reprodusă aici este preluată de pe blogul autoarei, căreia îi mulţumesc pentru îngăduinţă şi – de praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena – îi urez din toată inima: „La mulţi ani cu bucurie!”. (R. C.)

9 comentarii:

La 21/5/11 8:30 p.m. , Anonymous Alexandru a spus...

La multi ani autoarei!
Tema ar fi meritat tratata mai pe larg, si cu alte exemple, nu numai din literatura rusa. Poate in timp vor mai contribui si altii...

 
La 22/5/11 4:56 p.m. , Blogger ELENA DULGHERU a spus...

Mulţumesc tuturor pentru felicitări. Citiţi şi contribuţiile Monicăi Patriche, mici recapitulari de literatură universală, din acelaşi ziar!

 
La 22/5/11 4:58 p.m. , Anonymous Daniela a spus...

Nu stiam istoria cu Petru si Fevronia. E minunata si actuala pentru crestinii din orice loc si din orice timp. Si chiar numai ea singură merită un studiu aprofundat.

 
La 23/5/11 8:24 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Sunt tot mai multe semnaturi laice in ziarul Lumina si asta incepe sa-l faca citibil.

 
La 23/5/11 3:30 p.m. , Blogger ELENA DULGHERU a spus...

M-am abţinut să critic, dar cred că trebuie să revin... Cam gotică prima fotografie, e străină şi de litera, şi de spiritul poemului puşkinian (regizorii de operă pot să şi-o permită, că se adresează cunoscătorilor, pe când la noi foarte puţini cititori cunosc subiectul...)

 
La 23/5/11 4:08 p.m. , Anonymous Păstorelul a spus...

Şi "gotic" să fie, pe bloguri târzii,
Etern-femininul ne-nalţă-n tării!

 
La 23/5/11 11:53 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@Elena Dulgheru:

Este un afiş cehesc (de pe care am şters informaţia scrisă) pentru spectacolul de operă. Reprezentarea, ce-i drept, este cam "interpretativă", dar nu cred să smintească pe cineva, mai ales că aici, în mod evident, totul culminează în strălumina icoanei.


@Păstorelul:

Cred că micul comentariu versificat le-ar fi plăcut şi lui Goethe, şi lui Puşkin...

 
La 24/5/11 12:15 a.m. , Anonymous Elena Dulgheru a spus...

N-o să smintească, atâta vreme cât respectabilii cititori ai acestui blog nu prea frecventează, din câte bănuiesc, rock-opera şi variantele ei psihedelice, ca să înţeleagă că acestea propun varianta diametral opusă a feminităţii... Cât despre fumigena Pragă, ce bine am nimerit-o!

 
La 12/7/11 1:02 a.m. , Blogger Constantin_ox a spus...

Aş felicita şi eu pe cineva, dar nu ştiu cu cine să încep. Mmm..., oricum, slavă Domnului pentru darurile Sale.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire