A MAI MURIT UN MĂRTURISITOR

În seara de 27 ianuarie 2009, la Bucureşti, a murit încă unul dintre cei mai iubiţi foşti deţinuţi politic: Traian Popescu (zis “Macă”). În ultimii ani s-a luptat cu diferite boli grave, fără ca de pe chipu-i de copil mare să se fi şters veşnicul său zîmbet. Era de-o energie debordantă şi de un optimism molipsitor. Cît s-a putut ţine pe picioare, a fost prezent la toate manifestările comemorative pentru camarazii morţi în închisoare şi la toate acţiunile culturale şi civice cu încărcătură patriotică şi creştină. În urmă cu cîteva luni, a căzut din nou la pat, suferind de multiple afecţiuni.
Înzestrat memorialist al închisorilor comuniste, unde a jerfit enorm – trecînd şi prin iadul “reeducării” de la Piteşti –, Traian Popescu n-a cerut niciodată răzbunare, ci numai să ne cunoaştem trecutul şi să învăţăm din el. În toate numeroasele sale apariţii publice (în săli de conferinţă, în presă, la radio şi televiziune), ca şi în cărţile sale, a respirat bunătate, echilibru şi speranţă.
Născut la 27 august 1923, în Bucureşti, Traian Popescu a absolvit Politehnica şi Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti. A fost arestat în 1948 şi condamnat la 20 de ani de muncă silnică, pentru “crimă de înaltă trădare”, ca adversar ireductibil al comuniştilor. În timpul detenţiei, a pătimit la Jilava, Piteşti, Gherla, Aiud şi Văcăreşti. În temniţă şi-a descoperit vocaţia pentru muzică şi a compus în minte 20 de lucrări muzicale, dintre care trei simfonice, pe care le-a scris pe hîrtie după eliberare. A fost eliberat în 1964, cu decretul de graţiere generală din acel an.
După 1990, a publicat, între altele, volumele Catrenele Învierii, Experimentul Piteşti şi File din procesul comunismului. Compoziţiile sale simfonice au fost interpretate de Orchestra Radio şi au avut succes.
L-am cunoscut destul de bine, l-am preţuit şi regret că nu am fost mai apropiaţi decît am fost, căci era un om de la care aveai ce învăţa. Dumnezeul să-l odihnească în pace.

Claudiu Târziu