ELECTORALE: S.O.S. DE LA SIBIU

20 DE ANI PIERDUŢI SAU CÂŞTIGAŢI ?

„Sistemul care ne guvernează este o cârdăşie

alcătuită din fosta nomenklatură, rechinii finanţelor,

falşi democraţi şi Securitate. Eu nu pot să numesc

această cârdăşie democraţie. Avem de-a face cu

un abominabil hibrid, fără precedent în istorie...”
(Aleksandr Soljeniţîn)

Nu trebuie să fii neapărat un admirator al preşedintelui Traian Băsescu ca să-ţi exprimi indignarea faţă de campania murdară instrumentată împotriva sa de mafiile reunite (politice, financiare, mediatice), de tot ce are mai putred şi mai corupt această ţară, de ticăloşii care au spoliat-o sistematic şi au dus-o în fundătura în care se află azi.
Mă simt mâhnit şi ruşinat că în această nedemnă cârdăşie s-a lăsat târât şi un sibian, primarul Klaus Johannis. Dar cazul cel mai grav îl reprezintă liderul PNL şi candidatul perdant al liberalilor la preşedinţia României, Crin Antonescu, care sfidează de o săptămână încoace, prin tot ce face şi spune, propriul electorat şi principiile elementare ale liberalismului, acceptând să fie unealta electorală a PSD-ului. Ceea ce se petrece sub ochii noştri nu este doar paradoxal, ci de-a dreptul strigător la cer: liberalii sunt la un pas de a readuce oficial la putere neocomunismul iliescian, ale cărui rânduri sunt întărite pe faţă cu „mogulii” ieşiţi din pulpana vechii Securităţi!
Care om de bun-simţ n-a avut, urmărind modul deformat în care au fost prezentate deunăzi protestele spontane de la Timişoara, Bucureşti sau Braşov de către televiziunile lui Vântu şi Voiculescu (şi chiar de televiziunea naţională, controlată în mare măsură de PSD sau de stipendiaţii lui Patriciu), senzaţia de coşmar că ne-am întors la strategiile manipulatorii ale anilor 1990-1991 („Aţi minţit poporul cu televizorul!”)? Dacă aceasta este măsura democraţiei noastre postcomuniste, atunci degeaba a împlinit 20 de ani!
Este mai mult decât evident, în aceste condiţii, că a-l susţine şi a-l vota pe Mircea Geoană (adică pe „prostănacul” de serviciu al lui Ion Iliescu, omul Moscovei şi adevăratul „tătuc” al PSD-ului) înseamnă a ne întoarce în 1990, a şterge dintr-un condei 20 de ani de iluzii şi eforturi democratice, iar aceasta numai pentru a-l debarca de la Cotroceni pe singurul om care, cu toate păcatele lui ştiute şi neştiute, a reuşit în aceşti 20 de ani, pe lângă condamnarea oficială a comunismului, să sperie aproape de unul singur un întreg „sistem ticăloşit”.
Pentru un elector lucid şi responsabil, „monstruoasa coaliţie” anti-Băsescu ar trebui să fie cel mai clar semnal că tocmai lui trebuie să i se dea votul. 20 de ani de minciună, batjocură şi hoţie politicianistă ar putea fi matur sancţionaţi acum, cu „mintea românului cea de pe urmă”, de un electorat trezit, în sfârşit, la cruda realitate. Votându-l – chiar şi cu dinţii strânşi – pe Traian Băsescu pentru un nou mandat prezidenţial, iar apoi, la inevitabilele alegeri anticipate, asigurând PDL-lui o majoritate confortabilă, care să permită o guvernare stabilă a ţării, ar fi – cum bine observa cineva – un gest istoric de salubrizare civică (mai bine mai târziu decât niciodată!) „ce i-ar scoate de pe scenă, pentru o vreme, pe mai toţi cei care au crezut, de 20 de ani încoace, că se pot juca nepedepsiţi cu prezentul şi viitorul unei naţiuni”.

Gabriel CONSTANTINESCU
veteran de război
şi fost deţinut politic

--------------------------------

--------------------------------

O EXPLICAŢIE CU CARE ERAM DATOR
FAŢĂ DE CITITORII ACESTUI BLOG

Neputând să-i dau votul meu lui Traian Băsescu, pentru că nu obişnuiesc să ling unde am scuipat, nici să particip la un “joc” democratic în ale cărui reguli nu cred (şi pe care l-am criticat constant în scrisul meu, din perspectiva dreptei tradiţionale), am căutat să mă ţin departe, inclusiv pe acest blog, de mizeria electorală a momentului. Pentru mine, alternativa la Traian Băsescu, fie că s-a numit Crin Antonescu, fie că se numeşte Mircea Geoană, reprezintă la rîndul ei o indecenţă naţională şi parafa pusă pe eşecul a 20 de ani de eforturi şi iluzii primenitoare.
„Ultima soluţie: încă-o revoluţie!” nu-i doar o lozincă între altele, ci cel mai mare adevăr rostit în 20 de ani de postcomunism, pentru că atîta vreme cît pseudo-revoluţiei din decembrie nu-i va urma o adevărată revoluţie înnoitoare, tot ce se întîmplă pe scena politică românească nu este şi nu poate fi decît „aflare în treabă”, şi de-acum într-o mie de ani. Ceea ce au „emanat” evenimentele din 1989 este atît de abject şi de pervers, de la stînga la „dreapta”, încît nu poate genera – raportat la interesele naţionale – decît nenorocire după nenorocire.
Ceea ce s-a întîmplat în ultimele zile consider însă că este de o abjecţie şi de o gravitate fără precedent, aşa că subscriu întru totul punctului de vedere exprimat mai sus de unul dintre seniorii luptei anticomuniste. Iar profunda mea indignare şi îngrijorare nu ţine atît de ordinea politică, cît de măsura omenească a lucrurilor: putem fi dezorientaţi politic, dar n-avem voie să cădem atît de jos din punct de vedere moral, civic şi deontologic. De aceea înţeleg să reacţionez, după puterile mele, nu ca fan al cuiva, nici ca adversar principial al democraţiei, ci ca om şi creştin ce nu poate privi nepăsător la o mojicie istorică de proporţii inumane, la care se întrec să fie complici toţi demagogii fără scrupule ai vieţii publice româneşti, de la licheaua politicianistă pînă la trepăduşul de presă, trecînd prin insolenţa imundă a “mogulilor” ieşiţi la rampă, cu aere de zei opăriţi şi de psihopaţi ai nemerniciei.
Nu este doar paradoxal sau scandalos, ci de-a dreptul “strigător la cer”, cum bine zice directorul Punctelor cardinale, să-i vezi braţ la braţ, dîndu-şi poalele peste cap, pe Crin Antonescu şi Mircea Geoană, pe Varujan Vosganian şi Adrian Năstase, pe Dinu Patriciu şi Sorin Ovidiu Vîntu, iar pe deasupra tuturor rînjetul sinistru al lui Ion Iliescu, cel mai mare infractor al istoriei contemporane, uzurpînd simbolurile “revoluţiei”, maculînd memoria morţilor ei, punînd între paranteze tot ce a fost aspiraţie nobilă şi curată în sufletul chinuit al acestui neam. Iar lucrul cel mai insuportabil omeneşte mi s-a părut copia la indigo a dezinformărilor mediatice din anii 1990-1991, la care s-au pretat toate televiziunile aşa-zis “libere” (cu excepţia postului B1 şi a compromisului OTV) în relatarea reacţiilor spontane ale populaţiei indignate din Timişoara sau din Piaţa Universităţii. Cornelius Roşiianu era un mic copil pe lîngă năimiţii de azi ai lui Vîntu şi Voiculescu!
Şi toate acestea pentru ca – scăpînd, cu mîna unui electorat buimăcit prin manipulare, de piatra de poticnire numită Traian Băsescu – mafiile să-şi poată face mendrele în voie, pe butaforia unei pretinse “linişti” consensuale, iar Ion Iliescu să revină, în costum de “prostănac”, la cîrma unei ţări pe care a nenorocit-o aproape iremediabil şi pe care acum e gata din nou s-o reîntoarcă cu faţa spre Moscova nostalgiilor imperialiste!
De aceea nu pot decît să strig, din străfundurile lehamitei mele de “absenteist” incorigibil:
Voi, care sînteţi – sau măcar năzuiţi să fiţi – electori lucizi şi responsabili, care sînteţi gata să pariaţi pe democraţie şi consideraţi mersul la urne ca pe o datorie sacră, şi mai ales voi, cei care în primul tur, pretinzîndu-vă „anticomunişti” şi „proeuropeni”, aţi făcut, precum evreii din vechime manipulaţi şi incitaţi de mai marii Sinagogii, o greşeală incomensurabilă risipind voturile pentru un marţafoi care n-a întîrziat să-şi dea arama pe faţă imediat după aflarea rezultatelor, şi care acum defilează la braţ cu Geoană şi Johannis în numele „monstruoasei coaliţii”, nu rataţi şansa „minţii românului cea de pe urmă” şi votaţi în turul al doilea împotriva mafiilor reunite sub basca stalinistă a lui Ion Iliescu! Reexaminaţi-vă conştiinţele în ceasul al doisprezecelea şi nu le îngăduiţi pseudo-liberalilor conjuncturali, a căror istorie postdecembristă, de la Radu Cîmpeanu la Crin Antonescu, nu-i decît una a compromisurilor ignobile, să readucă oficial la putere, în cîrdăşie făţişă cu „mogulii” şi plutocraţii devertebraţi, neocomunismul iliescian (care nu merită altceva decît să piară o dată pentru totdeauna, ridiculizat pe limba lui Marian Vanghelie – „care este”)! Daţi dovada maturităţii dvs. politice şi răzbunaţi 20 de ani de ratări consecutive, „de minciună, batjocură şi hoţie politicianistă”, ascultînd vocea seniorială a unei generaţii care şi-a jertfit viaţa în încleştarea cu hidra comunistă şi neocomunistă!
Iar cu Traian Băsescu şi cu ai lui, dacă va fi cazul, vă veţi răfui separat după aceea, eventual dîndu-le şi lor lecţia maturităţii voastre „democratice”. Şi chiar dacă Traian Băsescu nu se va dovedi nici el la înălţimea aşteptărilor (ceea ce admit că este foarte posibil), va fi meritat girul vostru electoral măcar pentru a-i vedea puşi cu botul pe labe pe nedemnii lui adversari de azi, care se dovedesc a fi de fapt adversarii oricărei reale în-dreptări. Pentru că nici o în-dreptare şi nici un consens naţional nu se poate altoi pe trunchiul putred al PSD-ului, nici pe infecţia oportunismului politicianist. Şi mărturisesc că n-aş vrea să fiu în pielea lui Traian Băsescu dacă va primi această delegaţie disperată a încrederii naţionale, căci de n-o va onora cum se cuvine, atunci căderea lui va fi încă şi mai cumplită decît poate fi cea a mîrşavilor săi contracandidaţi actuali (despre care ştim bine că nu vor înceta să-l pîndească „la cotitură”...).

Răzvan CODRESCU