duminică, ianuarie 09, 2011

S-A STINS RAUL VOLCINSCHI

SUMARUL BLOGULUI

Raul Volcinschi cu Marcel Petrişor

Raul Volcinschi s-a născut la Cernăuţi, de Ziua Crucii, în 1923, trăgîndu-se dintr-o veche familie boierească din părţile Volcineţului, atestată în documente istorice începînd cu secolul al XVI-lea (cf. Arhiva Genealogică, publicată în extras, nr. VI-XI, 1999, Institutul Român de Genealogie şi Heraldică “Sever Zotta”, Iaşi). A fost licenţiat în Drept şi doctor în Ştiinţe Economice al Universităţii Bucureşti şi vorbea fluent germană, engleză, franceză, rusă şi polonă.
           
Cluj, 2010: Î.P.S. Bartolomeu Valeriu Anania, Raul Volcinschi, Demostene Andronescu

A fost arestat politic pentru prima dată în 1956, cînd era conferenţiar la Universitatea din Cluj, şi a fost eliberat în 1964. După 1964, în regimul Ceauşescu, a mai fost arestat şi condamnat de cîteva ori şî a fost deţînut în total încă 8 ani. În anii ’90, a ocupat funcţia de Consilier al Ministrului de Interne. La sfîrşitul anului 2010 a fost afectat de un accident vascular cerebral, în urma căruia se recupera neaşteptat de bine, însă în dimineaţa de 9 ianuarie 2011 afecţiunea a recidivat, iar trupul lui Raul Volcinschi a cedat.


L-am cunoscut pe Raul Volcinschi ca pe un bărbat de un aristocratism complet, delicat sufleteşte, de un curaj care nouă, celor de azi, ni se poate năzări că e deplasat, vînjos la trup, extrem de rapid şi eficient în reacţii. Era de un rafinament intelectual aproape imposibil generaţiilor mai noi. La scurtă vreme după accident, mi-a mărturisit că nu îi era frică de moarte. Făcea cu degajare analize pertinente în legătura cu situaţia politică internaţională şi era extrem de rezervat în legătură cu cea internă: “Măi, sîntem români, cum lăsăm ţara asta?”. Dar absenţa fricii de moarte nu avea aceeaşi reţetă a curajului cu care Raul Volcinschi se bătuse, uneori literalmente, de-a lungul vieţii, căci îmi spusese cîndva cu oarecare modestie că tot ce a făcut în acţiunile sale de revoltă împotriva comunismului fusese posibil pentru că niciodată în viaţă nu îi fusese frică: Nu am chimia asta a fricii. Nu o simt... ”.
           

Acum, pe patul suferinţei pe care nu o trăda, mi-a mărturisit că nu îi este frică de moarte pentru că el a fost crescut la Mănăstirea Putna de bunicul lui, stareţul mănăstirii. Înainte de a se călugări, bunicul lui făcuse studii academice, între care şi de Filosofie. Raul Volcinschi mi-a spus că nu îi este frică de moarte pentru că ştie că numai trupul moare, dar duhul nu moare, şi pentru că mai ştie că Dumnezeu este aşa cum, în cuvinte simple, bunicul îi spusese că este Dumnezeu. Am înţeles că Raul Volcinschi nu s-a luptat cu viaţa sau cu moartea, ori pentru vreuna dintre ele, ci, în ciuda vieţii şi a morţii, s-a luptat cu un rău mistic pe care l-a perceput în dimensiunea lui anticreştină şi antiromânească.
Dumnezeu să-l odihnească pe eroul şi robul Său Raul Volcinschi (înmormîntat în Cimitirul Catolic din Craiova).

Lucian D. Popescu

UN TEXT DE RAUL VOLCINSCHI



LA UN PAS DE MOARTE

După o încercare nereuşită de-a stabili un contact cu luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraş, s-a ivit o nouă ocazie, în sensul că Romulus Ursu, un avocat din Făgăraş şi bun prieten de-al meu, a vorbit despre tentativa mea cu un alt făgărăşean, pe nume Dorin Covoran. Acesta, absolvent al liceului din Făgăraş, fusese coleg cu mai mulţi tineri care după absolvirea liceului au luat drumul munţilor. Era fiul unui preot greco-catolic care fusese închis administrativ la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Ca atare, Covoran se bucura de încrederea colegilor săi. Acesta, însă, printr-un ciudat transfer de scopuri şi de intenţii, devenise informator al Securităţii. Nu numai că afla şi turna tot ce putea servi intereselor acestei instituţii, dar îşi asumase un rol cu mult mai grav: trecuse la provocări, la înscenări. Pe date reale construia nişte scheme în care îşi atrăgea prietenii şi cunoscuţii, în scopul de-a se remarca în faţa securiştilor. Venise la Cluj recomandat de avocatul Romulus Ursu ca fiind un om de mare încredere şi care trebuia ajutat să intre ca student la Facultatea de Drept. L-am ajutat, dar foarte curând au ieşit la iveală anumite carenţe de caracter al acestui individ. În loc să studieze, se apucase de băutură, iar tinerii care gravitau în jurul meu relatau tot felul de lucruri dubioase despre acest el. Prietenii lui erau recrutaţi dintre ofiţeri de Miliţie şi Securitate cu care făcuse cunoştinţă la cursurile fără frecvenţă. Avea de-a dreptul o tendinţă bolnăvicioasă de a se afişa cu aceşti noi prieteni ai lui. Până la urmă abandonase facultatea şi revenise la Făgăraş, unde se angajase la întreprinderea „Nitramonia”. Venea, totuşi, din când în când, la Cluj, sub pretextul că dorea să-şi continue studiile la fără frecvenţă, şi povestea tot felul de lucruri din ceea ce făceau luptătorii din munţi. Pretindea că fusese prieten cu un tânăr numit Sofonea, cu care fusese coleg de clasă la liceul din Făgăraş, şi că acela, cu toate că se afla în munţi, venea clandestin în oraş şi se întâlnea cu el, rugându-l să-i îndeplinească anumite comisioane. Aflând de la Ursu că pe mine mă interesează problemele luptătorilor din munţi, a venit la Cluj şi mi-a povestit că i-a vorbit lui Sofonea despre mine şi că acesta s-ar fi arătat foarte interesat să stăm de vorbă. Devenise foarte insistent şi mai ales avansa ideea că luptătorii au nevoie urgentă de un ajutor logistic, fiind în primejdie de-a fi reperaţi şi exterminaţi de forţele de Securitate. Devenise insitent şi credibil totodată, deoarece avansa idei şi vorbea despre oameni care prezentau o anumită garanţie morală.
Până la urmă am acceptat ca la o anumită dată să vin la Făgăraş, el asigurându-mă că voi putea realmente să port discuţii cu un reprezentant al rezistenţei. Era cam cu 2-3 zile înainte de-a pleca la Făgăraş, când într-o seară, destul de târziu, îmi terminasem treburile la catedră şi mă pregăteam să plec acasă. Aveam catedra la etajul al doilea al clădirii centrale a Universităţii „Victor Babeş”. Era la capătul unui coridor lung de cel puţin 50 de metri, care la ora amurgului era gol complet. Nu mai erau cursuri sau seminarii, aşa că nu mai era frecventat de studenţi. Am auzit nişte ciocănituri la uşă, m-am dus şi am deschis. Am găsit în faţa uşii o fată mică de statură, foarte oacheşă şi cu trăsături ce în semi-întunericul de pe coridor păreau asiatice. Am crezut că era o studentă coreeancă, una dintre multele venite pe atunci să studieze la Cluj. Am întrebat-o pe cine caută. Mi-a răspuns scurt: „Pe dumneavoastră”. Am aprins lumina în cameră şi am poftit-o înăuntru. A păşit peste prag, şi-a rotit privirea prin întreaga încăpere şi iar a ieşit pe coridor. Mi s-a părut curioasă atitudinea ei şi iar am poftit-o să intre. Mi-a spus doar atât: „Sunt din Făgăraş”. Imediat s-au aprins luminiţele roşii de alarmă în capul meu şi am întrebat-o: „Aveţi un mesaj pentru mine?”. „Da. Dacă vă duceţi la Făgăraş, viu nu vă întoarceţi de acolo!”.  După ce a rostit aceste cuvinte, a luat-o la fugă în stil de mare campioană... 
Acest avertisment, dublat de insistenţele unor prieteni de-a nu-i acorda credit lui Covoran, m-a făcut să renunţ la planul de-a pleca la Făgăraş. I-am pus în mişcare pe toţi cunoscuţii mei s-o găsească pe tânăra care îmi transmisese avertismentul. În zadar. A fost de negăsit.
Până la urmă dădusem uitării întreaga poveste. Am fost arestat şi condamnat la 25 de ani muncă silnică, pentru constituirea unui grup de luptă anticomunistă. Am ieşit din puşcărie şi am ajuns în faza de-a mă aduce la C.N.S.A.S. să studiez dosarele. Într-unul dintre aceste dosare am găsit planul ticluit de Securitate pentru a mă lichida. Un locotenent major Zigu Averbuh, din Securitatea oraşului Stalin (denumirea de atunci a Braşovului), ticluise împreună cu Dorin Covoran următorul plan: să fiu chemat de Covoran (numele conspirativ: Petrescu) la Făgăraş, în scopul întâlnirii cu Sofonea („Petrescu” îl asigura pe Averbuh că eu nu-l cunosc pe Sofonea, deci ei pot folosi această oportunitate); sosit la Făgăraş, trebuia să fiu cazat la Covoran acasă, iar a doua zi să fiu condus de Covoran în comuna Berivoi şi cazat la un sătean cu numele de Monea Traian, şi el informator al Securităţii; noaptea urma s-o petrec la Monea în casă, iar dimineaţa Monea mă transporta cu o căruţă la pădurea comunei Berivoi; la marginea pădurii îmi indica o potecă pe care urma să merg cam jumătate de kilometru şi ajungeam într-o poeniţă; acolo urma să fiu aşteptat de trei inşi, dintre care unul era căpitanul Lucian Marina, şeful Securităţii din Făgăraş, iar ceilalţi doi, îmbrăcaţi în veşminte de ciobani, erau, de asemenea, doi subofiţeri de Securitate; ca parolă de recunoaştere, când mă vedea sosind, căpitanul Marina mă întreba: „De unde vii, mă?”, eu răspundeam: „Din Vâlcea”; „Ce mai e nou în Vâlcea?”, continua el; „În Vâlcea plouă”, răspuneam eu; şi atunci căpitanul îmi întindea mâna, spunând: „Eu sunt Sofonea”; ceilalţi doi, cu care venise aşa-zisul Sofonea, erau înarmaţi cu arme automate; dacă întrebam cine sunt şi de ce poartă arme, falsul Sofonea îmi răspundea: „Sunt partizani de-ai mei şi sunt înarmaţi pentru că aci, la poalele munţilor, sunt destul de dese patrulele Securităţii”; trebuia să fie cât mai amabil cu  mine acest domn Marina şi în primul rând să stabilească dacă sunt într-adevăr un duşman al regimului sau sunt mânat de-o anumită curiozitate, iar în acest scop să-mi puie aproximativ douăzeci de întrebări, printre care citez câteva – dacă am oameni care pot să-i treacă pe partizani în Iugoslavia, dacă prin prietenii mei pot asigura pe timp de iarnă cazarea partizanilor în diverse sălaşe, dacă pot îndruma tineri dispuşi să lupte în munţi să se alăture partizanilor...
Se exprimă părerea în acest document că voi dori să-i câştig încrederea aşa-zisului partizan şi îi voi povesti despre oameni sau fapte care interesează Securitatea. Asupra acestor probleme Marina ar fi trebuit să insiste în mod deosebit şi să memoreze cât mai multe date. Considerând că sunt dovezi suficiente că manifest o atitudine ostilă faţă de regimul comunist, urma să încheie discuţia cu propunerea de-a ne întâlni din nou, la o dată care ar fi comunicată de Covoran. În momentul când mă întorc să plec din nou spre Monea, care mă aştepta la capătul potecii, cei trei urmau să deschidă focul asupra mea, apoi să mă dezbrace în pielea goală (cu indicaţia: „să i se scoată şi şosetele”!), să-l cheme pe Monea şi împreună cu acesta, toţi patru, să mă care la căruţă. Urma să fiu transportat la Făgăraş, unde să fie construită o estradă pe care să fiu întins gol-puşcă. Un afiş ar fi anunţat trecătorii că profesorul universitar din Cluj (catadicseau să mă avanseze: la vremea aceea nu eram profesor) a avut ghinionul ca în timpul unei excursii în Făgăraş să se întâlnească cu o bandă de tâlhari, care l-au împuşcat şi i-au luat şi hainele. Astfel, trebuia să fac prin moartea mea propagandă regimului comunist...
Interesant este că în partea aceasta a documentelor, pe care o citeam, întâlneam destul de des numele conspirativ al unei fete: LILA. Este o caracteristică a activităţii scriptice a Securităţii de-a nu folosi numele reale ale celor despre care se face vorbire, ci se foloseau nume conspirative. Or, într-un loc, dintr-o neglijenţă de neînchipuit, numele LILA este dublat în paranteză de un nume care părea real – B. V. Cititorul va înţelege că nu pot să dau numele real a celei numite LILA. Cum directorul liceului din Făgăraş era Corneliu Ursu, fratele avocatului Romulus Ursu, m-am adresat acestuia, spre a se informa cine era această B. V. În scurt timp mi-a răspuns că a găsit-o: era o pensionară, fostă profesoară de biologie, fiica unui blănar din Făgăraş. Pe scurt, povestea ei: ca elevă de liceu, îl cunoscuse pe Sofonea şi, ca nişte tineri ce erau, s-au plimbat pe malul Oltului de vreo 2-3 ori, ţinându-se de mână. Apoi Sofonea a fugit în munţi şi ea nu mai ştia nimic despre el. Totuşi, cineva văzuse această nevinovată plimbare şi a comunicat-o Securităţii. Securitatea, bănuind că fata ar putea avea totuşi o legătură oarecare cu Sofonea, a arestat-o. Au ţinut-o cam două săptămâni în arest, supunând-o unei terori psihice şi fizice, până când fata a cedat şi a consimţit să devină informatoare. Făgăraşul fiind un oraş mic, iar populaţia fiind în general ostilă regimului comunist, Securitatea nu putea crea case conspirative, pentru că secretul întâlnirilor nu putea fi asigurat. Dar sediile Securităţii şi ale Miliţiei se aflau într-un fel de duplex. Puteai intra, de pildă, în sediul Miliţiei şi, printr-o curte comună cu Securitatea, intrai prin spate la Securitate. Ieşirea se făcea pe aceeaşi cale. Fata apucase să dea câteva informaţii fără importanţă despre colegi şi colege, dar atâta tot. Cu prilejul aşa-zisei vizite la Securitate, s-a întâlnit întâmplător şi cu Dorin Covoran. Acesta, văzând că au afinitate ca informatori, a început să-i facă fetei curte. Între altele, i-a povestit şi despre mine. Fetei nu-i plăcea de Covoran, pentru că acesta începuse din ce în ce mai mult să bea. Odată, ieşind de la Securitate, l-a văzut pe Covoran băut bine, acesta a intrat în vorbă cu fata noastră, iar ea, pentru a scăpa de avansuri erotice, a mutat discuţia pe alt plan: l-a întrebat ce mai fac eu la Cluj. Covoran a avut o izbucnire aproape violentă: „Vine el la Făgăraş, dar de aci viu nu mai scapă!”. Ştirea aceasta o îngrozise. Văzuse în ochii lui Covoran o licărire sălbatică, de-a dreptul rău prevestitoare. Trecând peste micile turnătorii pe care le făcuse, LILA, cu frica în suflet, s-a hotărât să prevină o omucidere. Mă cunoştea din vedere, ştia unde mă poate găsi, pentru că era într-un an terminal al facultăţii, aşa că s-a urcat pe tren şi a făcut ceea ce tocmai povestit. Se pune problema: de ce a renunţat Securitatea la planul ei? Pentru că cel care contrasemnase planul lui Zigu Averbuh, colonelul Crăciun, fusese mutat disciplinar de la comanda Securităţii oraşului Stalin la Aiud, în calitate de comandant al închisorii. Eterna birocraţie care domina şi în Securitate... La Securitatea din Braşov se instalase un lung interimat, iar noul comandant, cu multe alte probleme la ordinea zilei, va fi uitat probabil planul în vreun fişier...
Astfel am scăpat întâmplător de la moarte, dar n-am scăpat de Dorin Covoran, care a intervenit decisiv peste câţiva ani în ceea ce priveşte destinul meu. Dar despre aceasta în altă parte.

Raul VOLCINSCHI


Mai puteţi citi pe acest blog:  
Legende vii ale luptei anticomuniste (Raul Volcinschi prezentat de Lucian D. Popescu)

Puteţi citi aici şi necrologul alcătuit de d-l Claudiu Târziu.

23 Comments:

At 9/1/11 9:34 p.m. , Blogger teodora said...

Dumnezeu sa-l odihneasca.
Doresc sa aflu cand si unde are loc inmormantarea. Poate voi fi in Cluj.Inca nu stiu.
M-am trezit zilele trecute gandindu-ma la el, dupa multa vreme. Pentru mine era un om pe care de la distanta il respectam dar il gaseam de-a dreptul revolutionar.Oricum, un caracter deosebit.
Teodora R

 
At 9/1/11 9:52 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu said...

Înmormîntarea va fi la Craiova. Voi reveni cu precizarea zilei şi orei (va fi probabil marţi sau miercuri).

 
At 9/1/11 10:08 p.m. , Blogger teodora said...

Atunci, Dumnezeu sa-l odihnneasca si va rog sa-i transmiteti condoleante fiicei sale, Anca, ce mi-a fost pentru prea scurta perioada profesoara, dat fiind ca am amintiri frumoase din acea vreme.
Teodora

 
At 9/1/11 11:57 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu said...

Desigur.

 
At 10/1/11 8:49 a.m. , Anonymous Anonim said...

ar fi fost bine sa se stinga din viata pe 9 decembrie 2011, dar cred ca e vorba de 9 ianuarie

 
At 10/1/11 9:14 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu said...

Aşa e: 9 ianuarie. Am îndreptat deja greşeala strecurată în text din graba redactării.

 
At 10/1/11 9:49 a.m. , Blogger raoul said...

Dumnezeu sa-l odihneasca. A fost omul care mi-a definit existenta si caracterul ultimilor ani. Ramas bun unchiul meu iubit.

 
At 10/1/11 12:38 p.m. , Anonymous cosmin said...

Dumnezeu sa-l odihneasca.
Profit de subiectul relatarii dansului pentru a cere de la cunoscatori un raspuns. Sunt din Fagaras si legat de luptatorii din munti s-au zis/auzit multe in oras si imprejurimi. Una din ele e ca Ion Gavrila-Ogoranu, Dumnezeun sa-l odihneasca, i-ar fi turnat pe ceilalti confrati. Mie mi se pare greu de crezut, mai ales fiind stiut faptul ca Securitatea lansa pe atunci zvonuri mincinoase. Insa daca cineva stie mai multe, l-as ruga sa posteze. Multumesc

 
At 10/1/11 1:54 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu said...

Pentru Cosmin:

Nu plecaţi urechea spre toate zvonurile grobiene! (Trăim într-o lume în care abjecţia nu lasă neatinse nici măcar eroismul sau sfinţenia.)
Nu pot să cred că cineva care l-a cunoscut pe Ion Gavrilă ar putea să admită o asemenea posibilitate. Şi dacă prin absurd ar fi aşa, credeţi că în 21 de ani n-ar fi fost cine să scoată la iveală mărturiile de necontestat şi documentele doveditoare? Sau credeţi că ar mai fi făcut Ion Gavrilă tot ce a a făcut, ca personaj public, după 1989, dacă s-ar fi ştiut trădător şi în situaţia ca oricînd să i se poată dovedi trădarea? Să fim serioşi!

 
At 10/1/11 1:55 p.m. , Blogger hamlet said...

cosmine, tu te gandesti, nu de doua ori, dar macar o data, cand scrii? cam ce raspunzs te astepti sa primesti la intrebari de genul asta?

 
At 10/1/11 1:57 p.m. , Blogger hamlet said...

revenind la topic, Dumnezeu sa-l odihneasca si sa ne indure si pe noi pe langa cei ca ei, in netrebnicia si neputinta noastra.

 
At 10/1/11 2:20 p.m. , Anonymous cosmin said...

Pentru Razvan Codrescu:

Multumesc de raspuns. N-am plecat urechea, de aceea am intrebat.

Pentru hamlet:

Nu va infuriati si nu va smintiti de intrebarea mea. Va asigur ca sunt oameni in zona Fagarasului care asa cred despre el . Sunt tanar si n-am prins vremurile alea si am intrebat ca sa ma lamuresc. Posibil ca tocmai Securitatea sa fi lansat ceva zvonuri mincinoase, nu stiu... era si asta o metoda de tortura a omului - incarcerarea sufleteasca chiar si daca acesta nu era inchis.

 
At 10/1/11 3:15 p.m. , Anonymous Alexandru said...

La noi se delireaza abject asa cum se respira. N-am auzit oare, in astia 21 de ani, ca Valeriu Anania ar fi fost tortionar, ca Marcel Petrisor ar fi fost informator, ca Gheorghe Calciu ar fi fost homosexual, ca Ion Gavrila ar fi fost turnator, ca Ticu Dumitrescu nici n-ar fi fost detinut politic, că Patriarhul Teoctist ar fi fost pogromist, ca Parintele Galeriu ar fi fost mason, ca Marian Munteanu ar fi traficant de arme, ca Andrei Plesu ar fi tigan, ca Razvan Codrescu ar fi evreu, ca Dan Stanca ar fi antisemit, ca Claudiu Tirziu ar fi impotent, ca Dan Puric ar fi delapidator, ca Cristi Tabara ar fi violator (de copii!)... si cate si mai cate! Ce om normal la cap ar putea sa le ia de bune!?!
Ca bine spune Hamlet: unii daca au cap, minte nu le mai trebuie!

 
At 10/1/11 3:50 p.m. , Blogger hamlet said...

Alexandrule, nu le amesteca, te rog. Unele informații sunt, dacă nu chiar exacte - n-am de unde știi 100% - cel puțin din surse foarte credibile. De exemplu cea cu Ticu Dumitrescu... Munteanu nici el nu e gratis pe acolo, că avut de-a face cu armele... și asa mai departe. Adică, dacă unele sunt aberații, asta nu-i albește automat pe toți despre care se afirmă ceva. Şi iar, unele sunt relevante, alte nu. Cât despre aia cu Stanca antisemit, hai să fim serioși, dacă folosim criteriile lor, cine nu e?

 
At 10/1/11 3:53 p.m. , Anonymous cosmin said...

Pentru Alexandru:

Si tot la noi se da cu parul daca cineva pune o intrebare si se face din tantar armasar. Multumesc inca o data domnului Codrescu pentru singurul raspuns de pana acum si cer iertare celor pe care i-am suparat.

 
At 10/1/11 4:21 p.m. , Anonymous Alexandru said...

Lui Hamlet

Vorba domnului Codrescu: Si daca prin absurd ar fi asa, credeti ca in atatia ani n-ar fi fost cine să scoata la iveala marturiile de necontestat si documentele doveditoare?
Zvonistica le poate juca feste si oamenilor cu simt critic. De multe ori ne-ar si place sa fie cum se zvoneste, dupa cum suferim sau nu pe cutare sau pe cutare.
Cert este ca , pana ce nu se probeaza , ramane zvon si calomnie.

 
At 10/1/11 4:24 p.m. , Anonymous Anonim said...

Roncea zice ca inmormantarea e marti, d-voastra ca e miercuri. Nici aici nu va intelegeti?

 
At 10/1/11 4:37 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu said...

Nu ştiu unde şi ce va fi spus d-l Roncea (Victor sau George?), dar eu am informaţia de la autorul articolului, care la rîndul său o are de la fiica răposatului. Dacă ceva nu-i corect, voi reveni pînă la sfîrşitul zilei.

 
At 10/1/11 5:26 p.m. , Anonymous Anonim said...

Nu stiam ca Raul Volcinschi a fost catolic...

 
At 10/1/11 5:51 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu said...

Anonimului de la 5.26 PM:

Nici n-aveaţi cum să ştiţi, pentru că n-a fost. Cum să fie catolic cineva crescut la Putna pe lîngă bunicul stareţ?
S-a întîmplat să fie catolică mama sa, înmormîntată în cimitirul respectiv din Craiova, unde sînt însă şi locuri pentru ortodocşi.
Dar chiar dacă ar fi fost romano- sau greco-catolic (ca legendarul Ion Gavrilă Ogoranu), ar fi fost el mai puţin exemplar ca român de înaltă onoare şi ca luptător anticomunist?

 
At 10/1/11 6:45 p.m. , Anonymous Anonim said...

Nu asta am vrut sa spun... Va multumesc pentru raspuns.

 
At 10/1/11 7:18 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu said...

Mie aşa mi s-a părut (poate şi din pricina punctelor de suspensie...).
Dacă am extrapolat neîndreptăţit, vă rog să mă iertaţi!

 
At 11/1/11 11:28 a.m. , Anonymous Anonim said...

Dumnezeu sa il odihneasca pe domnul Profesor
Pentru noi clujenii casa acestuia de pe str. Nicolae Iorga a fost un magnet cu energie. Chiar la o vizita neanuntata, puteai intalni teologi, juristi, oameni de afaceri, studenti, fosti demnitari etc. Te putea ,,da afara" vorba dansului, atunci cand astepta telefonul dlui Petrisor seara.
Pentru noi a fost un arbitru al discutiilor doctrinare, sfatuitor,parinte.
Avea o memorie fabuloasa, a fost un adversar al comunismului si mentor al nostru, nu il vom uita niciodata.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire