AFR: REFUZUL UNUI ABUZ PSEUDO-EDUCAȚIONAL (II)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Am primit și dau mai departe...

STRATEGIA NAŢIONALĂ

DE EDUCAȚIE PARENTALĂ –

SPUNEM NU!

(urmare)

În urma comentariului anterior privind Strategia Naţională de Educaţie Parentală (SNEP) am primit din partea cititorilor un mare număr de mesaje. Fără excepţie, toate au fost negative la adresa Ministerului Educaţiei şi a SNEP. În multe mesaje ni s-au pus întrebări la care răspundem aici.

Documentul SNEP

Unii cititori ne-au informat că documentul SNEP nu mai e disponibil pe site-ul web al Ministerului Educaţiei şi ne-au întrebat dacă documentul şi planul Ministerului au fost abandonate. Nu ştim, dar vom afla și vă vom ține la curent. Documentul SNEP e disponibil on-line pe alte site-uri, ca de pildă aici. 

Ce putem face ca să ne exprimăm opoziţia?

Ministerul Educaţiei a publicat documentul cu solicitarea ca el să fie comentat. Aveţi oportunitatea să vă exprimaţi opoziţia, prin email, la două adrese electronice: (1) dezbaterepublica@edu.gov.ro. şi (2) claudia.teodorescu@edu.gov.ro. Sugerăm să trimiteţi comentariile la ambele adrese.

Comentariu din partea unui cititor

Din multele comentarii, redăm o scurtă notă din partea unui cititor care punctează cîteva probleme politice şi constituţionale privind SNEP:

În primul rînd, documentul a dispărut de pe website-ul Ministerului. Rămîne de văzut de ce. Dacă cineva de acolo își închipuie că adoptarea pe ascuns e o soluție de evitare a criticilor și contestărilor, atunci se înșeală. Pe fond, este evident o încercare de re-comunizare și re-ideologizare a școlii publice, în afara oricărei programe existente sau acceptabile și într-un stil nu mult diferit de învățămîntul politico-ideologic care se făcea înainte de 1990 și pe care l-am detestat cu toții.

Totuși, la prima vedere, proiectul de strategie pare mai degrabă o glumă proastă și o testare a reacției societății, decît un proiect serios. El conține, sub aspect juridic, cel puțin 3 încălcări grosolane ale unor principii constituționale: (1) al dreptului de întîietate a părintelui în educarea copilului conform propriului sistem de valori; (2) al neutralității puterii politice față de opțiunile religioase și filosofice; (3) încalcă însăși opțiunea legislativă a Statului român în ce privește familia, care, contrar celor pretinse de autorii Strategiei de Educație Parentală, este o realitate cît se poate de obiectivă, fundamentată pe actul juridic al căsătoriei heterosexuale monogame și pe faptul biologic al descendenței.

Nu credem că există vreun ministru sănătos la cap care să își pună semnătura pe o alocare bugetară de 70 de milioane de euro, doar în primul an, pentru așa ceva. Mai ales în condițiile în care școala publică este un dezastru în România. Dacă nu poate fi furnizat un act educațional adecvat și de calitate pentru copii, nu vedem cum ar reuși Statul să-i educe pe adulți.

Două modele de comentarii

Sugerăm două modele de comentarii care le puteţi trimite la ambele adrese electronice. Selectaţi modelul, faceţi copy + paste, iar în chenarul Subiect puneţi: Strategia Naţională de Educaţie Parentală.

Primul model – ActiveNews

Modelul de mai jos parvine dintr-un material publicat pe ActiveNews:

În atenția Ministerului Educației Naționale

Subsemnatul/subsemnata … , față de conținutul proiectului supus dezbaterii publice „Strategia Națională de Educație Parentală 2018-2025”, vă rog să luați în considerare următoarele:

- Solicit ca din cuprinsul strategiei să fie eliminată orice referire care tinde să facă o judecată de valoare cu privire la preferabilitatea unei convingeri sau viziuni (de tip progresist, ideologic, în direcția „teoriei genului”) în dauna alteia (de tip conservator, creștin sau „tradiționalist”) asupra lumii, familiei sau educației.

- Constituția României recunoaște părinților dreptul fundamental de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine (art. 29, alin. 6 din Constituție), iar libertatea gîndirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrîns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă contrare convingerilor sale (art. 29, alin. 1 din Constituție). Art. 14, alin. 3 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene prevede dreptul părinților de a asigura educarea și instruirea copiilor lor potrivit propriilor convingeri religioase, filosofice și pedagogice, iar art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului prevede dreptul părinților de a asigura această educație conform convingerilor lor religioase și filosofice.

- De aici rezultă obligația de neutralitate a Statului față de diferitele opțiuni, opinii și convingeri privitoare la valorile centrale ale educației și familiei; Statul și funcționarii săi nu au nici un temei prin care să se pună în poziția de a stabili ce e bine și ce e rău, ce e greșit și ce e just în materie de opțiuni tradiționaliste sau progresiste. Statul are obligația de a se abține de la a impune sau favoriza propriul său model ideologic.

- Pe ce bază își arogă Guvernul calitatea de a decreta că viziunea conservatoare sau tradiționalistă asupra familiei e rea sau învechită și trebuie abandonată, fiind nevoie de o „nouă cultură familială”? Pe ce bază se auto-supra-situează Guvernul în poziția de a decreta că cei care avem opțiuni conservatoare sau tradiționale privind familia și educația greșim, și pe ce bază își arogă dreptul de a ne „corecta”?

- Dacă nu trebuie să pornim de la „modele unice considerate ideale”, cum spune Strategia aflată în dezbatere publică pe site-ul MEN, de ce ni se impune ideea unui alt model unic considerat ideal, adică „cel nou”, ideologic, avut în vedere de Guvern?

- Impunînd ca singura validă și dezirabilă o anumită opțiune (cea „înnoitoare”, „progresistă”, „diversă”, ideologică) nu obții „diversitate”, ci uniformitate; diversitatea rezultă din coexistența mai multor puncte de vedere și modele concurente în societate; și din neutralitatea Statului față de ele.

- Solicit, așadar, ca toată Strategia să fie regîndită prin eliminarea oricărei presupoziții care descalifică convingerile conservatoare, creștine și „tradiționaliste” despre familie și pe cei care ni le însușim și care stabilește că unic model valid modelul „progresist”, „divers”, în direcția ideologiei de gen etc., cu încălcarea obligației de neutralitate a Statului.

- Solicit eliminarea oricărei prezumții implicite sau explicite că aceste cursuri de educație parentală ar trebui să fie obligatorii pentru părinți. Reeducarea părinților după un model ideologic impus de Stat e o caracteristică a societăților totalitare, societăți care au în cea mai înaltă măsură tendința de a interveni în toate domeniile vieții private, inclusiv asupra conștiințelor oamenilor.

- Solicit eliminarea asumării de către Stat a rolului de supra-educator și a oricăror intenții de a promova vreo concepție sau viziune despre lume în dauna alteia, fie că vorbim despre diversitate, fie că vorbim despre „revizuirea” (!) stilurilor parentale din perspectiva relaționării cu copiii și înlăturării „stereotipiilor de gen” (?!).

- Statul nu are dreptul de a ne impune opiniile sale, ci obligația de a le respecta și sluji pe ale noastre.

În concluzie, solicit eliminarea din proiectul de strategie a ideii că ar trebui promovate „noile ideologii în domeniul protecției copilului” și că ar trebui eliminate „mentalitățile conservatoare”, ori că ar trebui „regîndit un sistem de valori ale familiilor”. Sau decretarea ca fiind anacronică a opțiunii atașamentului față de „valorile care s-au transmis tradițional și pe care le consideră ca fundamentînd modele valide de relaționare intrafamilială”. De asemenea, solicit eliminarea ideii că ar fi nevoie de „stimularea interesului pentru o nouă cultură familială”; solicit eliminarea ideii că aceste cursuri ar trebui să fie obligatorii pentru părinți; solicit renunțarea la „promovarea diversității” – diversitatea se obține lăsînd libere opțiunile diverse și liber asumate ale oamenilor, nu impunînd un model unic ca valid, fie el și „divers”. Solicit, în sfîrșit, eliminarea oricărei idei, prezumții și forme de acțiune care aduc atingere libertății de conștiință sau libertății religioase și care reprezintă o imixtiune în viața privată a individului; și solicit renunțarea la „revizuirea stilurilor parentale din perspectiva relaționării cu copiii și înlăturării stereotipiilor de gen”.

Sau, și mai bine, solicit retragerea completă a Strategiei de Educație Parentală și regîndirea acesteia în conformitate cu principiul neutralității Statului, cu toate punctele de mai sus, și cu ethosul și valorile acestui popor. Cu speranța că veți da curs acestor solicitări...

Modelul al doilea – al unui cititor

Stimată doamnă,

Am luat la cunoștință despre propunerea de Strategie de Educație Parentală a MEN. Ca cetăţean român, soț și părinte, îmi declar dezacordul față de principiile enunțate în document referitoare la ce e de fapt familia și care subminează structura şi funcția ei fundamentală, probată de istoria de secole a umanității. 

Familia nu este „o constelație de idei, imagini și înțelesuri creată și recreată permanent de practicile socio-culturale”, cum se vrea a fi definită în document. Nu mă regăsesc defel în această definiție nici pe mine, nici pe părinții și nici pe bunicii mei și nu vreau că pruncii pe care îi am (pe toţi la școală) să crească educați cum că familia e un „concept” refrazabil după bunul plac al timpurilor și al statului.  

Familia este o realitate vie, născută dintr-un singur tip de uniune: aceea care reușește să perpetueze neamul, dar și să protejeze copiii, să le ofere siguranța și dragostea necesare dezvoltării lor firești. Această uniune trăiește și înflorește numai dacă e recunoscută și susținută în formula aceasta funcțională de către un stat responsabil.  

Statul poate îi educa pe oameni să fie ingineri, medici, strungari etc., dar nu-i poate educa pe oameni să fie părinții. Statul nu-și poate educa cetăţenii în ceea ce nu cunoaşte, iar statul nu cunoaște familia, dovadă că o vrea definită așa cum nimeni în istorie nu a văzut-o sau definit-o. Statul nu este o familie. Doar părinții îşi pot educa cu succes copiii să devină soţi şi părinți buni și buni cetățeni, în familie. Responsabilitatea statului e să-i sprijine pe părinți, în familiile lor naturale şi tradiționale, să-și educe copiii.  

Şi pentru că am menţionat aici familia tradiţională: de ce documentul se plînge de modelul tradiţional de familie din societatea românească? Se spune: „Deseori, noile ideologii promovate în special în domeniul protecţiei copilului întîlnesc mentalităţi conservatoare, un sistem de valori ale familiilor ce trebuie regîndit în contextul unor informaţii noi cu privire la nevoile de dezvoltare a copiilor”. În baza căror argumente consideră autorii documentului că „mentalităţile conservatoare” sînt aprioric rele? Sînt ei mai bătrîni ca istoria societăţii omeneşti multimilenare clădite pe familia „tradiţională”? Nu este oare o uriaşă, dar şi periculoasă aroganţă să arunci la coş ţesătura care a ţinut la un loc oamenii din timpuri imemoriale?  

Nu neg existenţa unor disfuncţionalităţi în unele familii „tradiţionale”, dar ele nu sînt cauzate de „modelul tradiţional” de familie şi nici de mentalităţile conservatoare luate in corpore, ci de istoriile particulare şi eventualele traume individuale ale părinţilor, care se manifestă apoi, peste timp, în modul de abordare al propriilor copii. Vorbind de cauzele disfuncţiilor din familia contemporană românească, mai degrabă însă decît „mentalităţile conservatoare” văd aici problemele economice şi sociale create exclusiv de politicile dezastruoase ale guvernelor ce s-au succedat de aproape 30 ani încoace şi care i-au afectat pe cetăţenii români soţi şi părinţi. Autorii înşişi ai documentului enumeră efectele acestor politici cînd menţionează numeroasele statiatici şi procente care arată cît de gravă e situaţia economică şi socială a zeci de mii de copii din România. Aceşti copii nu suferă din cauza „mentalităţilor conservatoare” şi a „modelului tradiţional” de familie. Ei suferă pentru că părinţii lor suferă ca cetăţeni. Părinţii lor nu au perspective, nu găsesc un loc de muncă, nu sînt educaţi în şcoli pentru o piaţă a muncii în continuă schimbare, nu sînt susţinuţi în mod eficace pentru a depăşi răstimpurile critice, nu văd modele comportamentale în liderii societăţii romaneşti actuale. Societatea de consum îi debilizeazăa pe mulţi, le tranchilizează simţul datoriei şi responsabilităţii, nevoia de responsabilizare, oferindu-le în fiecare zi „pîine şi circ” sub chipul show-urilor media. Trăim, după cum spunea Mario Vargas Llosa, într-o „societate a spectacolului”. Şi pare că definiţia ideologică nouă a familiei dată de documentul MEN este în perfectă concordanţă cu ea. Familia e văzută ea însăşi că un spectacol „de idei, imagini şi înţelesuri, creată şi recreată permanent” în funcţie de scenariile care „vînd cel mai bine”. 

Dacă autorităţile vor să ajute familia, nu au nevoie s-o redefinească. Autorii documentului propus ar trebui să ia aminte la o veche zicală englezească: „If it ain't broke, don't fix it”. Dacă ceva nu e stricat ci funcţionează, nu încerca să îl repari. Familia funcţionînd după modelul ancestral a trecut proba istoriei şi a clădit zeci de civilizaţii. Ceea ce le-a adus la ruină nu a fost modelul de familie, ci degradarea morală a indivizilor care o formau şi care au ajuns să conducă structurile statale contemporane. Le recomand autorilor să ia aminte la istoria civilizaţiei ca să înţeleagă unde duc schimbările pe care le propun. Cei ce nu cunosc sau ignoră istoria sînt condamnaţi să o repete. 

Înţeleg din document ca în mod negativ e portretizată societatea românească pentru că „idealizează familia tradiţională, pe care [românii] o consideră o formă perfectă de organizare”. De ce şi cu ce drept vine statul să ne spună nouă, românilor, ce e de idealizat şi ce ar trebui dez-idealizat? Statul nu e „tătucul” nostru. Am trăit o vreme cu un astfel de „tătuc” şi ştim bine de ce e în stare. Autorităţile (alese) nu au dreptul să re-defineasca idealurile naţiei şi să decreteze ce trebuie dez-idealizat. Aceasta se numeşte uzurparea autorităţii suverane a poporului. Nu statul, care este o entitate acorporală şi aculturală, a dat naştere societăţii, civilizaţiei, culturii, idealurilor, ci oamenii care formează acest popor şi alte popoare. Statul.însuşi este un ideal, produsul unui ideal, şi nu are legitimitatea să pretindă că este sursă de idealuri, neavînd deci dreptul să decreteze ce anume trebuie idealizat sau dez-idealizat. Statul trebuie să-şi vadă lungul.nasului.

Ca autorităţi de stat alese de popor şi ca fumcționari plătiţi din banul public de aceste autorităţi, mă aştept să protejaţi ceea ce poporul acesta ține ca „model” şi „ideal”, inclusiv familia în tiparul ei tradiţional, şi nu să schimbaţi în mod samavolnic idealuri, doar pentru că aveţi – vremelnic – puterea. Istoria vă va judeca. 

Aveţi datoria să susţineţi şi să educaţi copiii în şcoală ca să fie cetăţeni responsabili. Aveţi datoria să faceţi din şcoală locul unde copiii învaţă despre tradiţiile neamului lor, cele care au format și ținut în ființă acest popor. Aveţi datoria să îi învăţaţi pe copii despre cultura acestui popor, cultură care s-a născut nu în birouri, citind din cărţi definiţii colorate, ci în familii trudind din greu ca să aibă copiii ce mînca. Aceste familii vor fi mai bune pentru copiii pe care îi aduc pe lume, dacă autorităţile îi vor sprijini pe părinţi să aibă ce pune pe masa copiilor. De restul lăsaţi-i pe părinţi să se ocupe, aşa cum au făcut-o timp de milenii, aici şi pretutindeni. Cînd părinţii ajung să nu mai trăiască cu anxietatea şi cu stresul incertitudinii pîinii pentru ziua de mîine, atunci îşi regăsesc suflul şi liniştea de a lua aminte la toate nevoile copiilor lor. Se redescoperă pe ei înşişi ca părinţi.   

Aveţi datoria să protejaţi familia, aşa cum a moştenit-o fiecare soţ şi fiecare nou părinte şi aşa cum fiecare ofiţer de stare civilă declară la încheierea fiecărei noi căsătorii. Protejaţi-o şi nu încercaţi să o redefiniţi, căci nu veţi mai avea ce proteja! Această strategie trebuie revizuită în principiile ei. Vă îndemn ca dezbaterea publică să o faceţi în mod serios şi responsabil, nu doar pentru cîteva săptămîni, în timpul vacanţei şi prin publicarea pe un site. Chestiunea pusă în discuţie are consecinţe şi ramificaţii profunde în structura intimă a tuturor relaţiilor din societatea noastră, şi nu pentru un an sau un mandat parlamentar, ci pentru generaţii întregi. De aceea este imperios necesar să nu fie tratată superficial, aşa cum consider că face MEN prin formula de dezbatere publică aleasă. Extindeţi dezbaterea ca timp și formula ei, astfel încît să daţi tuturor românilor prilejul să se facă auziţi şi înţeleşi. Sînteţi în slujba cetăţeanului, aşa că acţionaţi cu respect şi modestie, de pe poziţia de slujitor şi nu de şef.  Cu speranţă, GC

  

Modele pozitive pentru România:

mai ales Polonia şi Ungaria

Un aspect mai puţin cunoscut în România şi la scara unională este că politicile pro-familie adoptate de guvernele Poloniei şi Ungariei au înregistrat succese de netăgăduit. De astfel de modele are România nevoie şi mărturisim că sîntem perplecși de faptul că politica românească continuă să ignore familia şi căsătoria, nefăcînd absolut nimic pentru protejarea lor. De asta are nevoie România, nu de îndoctrinarea părinţilor prin ideologii stranii, care s-au dovedit a fi destructive în ţările occidentale care le-au adoptat. 

În Polonia, în doar ultimii cîțiva ani, rata fertilităţii a crescut de la 1,2 copii de femeie la 1,5. Numărul divorţurilor a scăzut, al căsătoriilor a crescut, iar acela al copiilor născuţi a crescut de la 175.000 în 2010 la 210.000 în 2016. Cauza principală a succesului a fost promovarea unei politici pro-viață şi pro-familie de către guvernanţii polonezi, politică care a fost însoţită şi de acţiune. În Polonia, fiecare familie primeşte $150 pe lună pentru al doilea copil şi pentru ceilalţi care vin după el. Oare de ce politica românesacă nu poate face ceva similar pentru bunăstarea familiilor noastre? (Detalii aici.)

Datele statistice care parvin din Ungaria sînt şi mai impresionante. Numărul avorturilor în Ungaria au scăzut vertiginos, de la 40.440 în 2010 la 28.500 anul trecut. A scăzut şi numărul divorţurilor, de la 23.873 în 2010 la 18.600 în 2017. Guvernul Ungariei a adoptat facilităţi de taxe pentru familii şi politici care încurajează femeile să participe la piaţa muncii fără să-şi sacrifice copiii ori viaţa de familie. Declinul populaţiei maghiare a fost efectiv stopat. În 2010 Ungaria avea 10 milioane de locuitori, iar în 2017 9,7 milioane. Numărul copiilor născuţi a crescut, simbolic am spune, de la 90.335 în 2010 la 91.600 în 2017, iar rata fertilităţii a crescut de la 1,2 copii de femeie la 1,5. Un succes spectacular s-a produs în numărul noilor căsătorii. În 2010 au fost încheiate în Ungaria 35.520 de căsătorii, iar în 2017 nu mai puțin de 50.600. Procentul femeilor între 15 şi 64 de ani care muncesc a crescut de la 50,2% la 61,3%. Deci se poate! (Detalii aici.)

ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București

Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

S-a găsit „țapul ispășitor”?