Comitetul Național de Coordonare
a Inițiativei Cetățenești
pentru revizuirea
Constituției
denunță tentativa președintelui Iohannis
de a bloca Referendumul pentru Familie:
„Asistăm la o intenție de deturnare
și confiscare a inițiativei civice”
Membrii Comitetului Național de
Coordonare a Inițiativei Cetățenești consideră că Președintele României face
tot posibilul să blocheze organizarea referendumului pentru familie. Aceștia
consideră că asumarea de către Klaus Iohannis a unei poziții împotriva
referendumului este antidemocratică.
„După aproape trei ani în care
milioane de români au așteptat minima dovadă că în România funcționează un stat
de drept condus după principii democratice, inițiativa nu a ajuns să fie
concretizată într-un referendum, cu motivarea că legea-cadru de organizare a
acestuia trebuie ea însăși modificată.
Procedura de modificare a
legii-cadru s-a derulat cu amînări succesive, în ultimele 8 luni, din
cauza a două sesizări formulate de către același partid politic, cea de-a doua
sesizare fiind complet respinsă de Curtea Constituțională, precum și din cauza
respingerii la promulgare a Legii de organizare a referendumului de către
Președintele țării.
Trebuie să menționăm aici că
Președintele României s-a exprimat și se exprimă împotriva revizuirii
constituționale și împotriva organizării referendumului. Dacă amînările
Parlamentului au fost resimțite în societatea civilă din România ca fiind
urmarea enormei presiuni externe exercitate prin toate canalele, acum, în
schimb, Președintele României pare hotărît să blocheze organizarea
referendumului prin orice mijloace.
Ne exprimăm astfel preocuparea și
îngrijorarea pentru poziția Președintelui, considerăm că împărtășirea de către
domnia sa a discursului cinic și disprețuitor al activiștilor anticreștini și
antidemocratici ai ideologiei de gen este inacceptabilă, profund antidemocratică
și părtinitoare. 3.000.000 de cetățeni români nu sînt o masă de manevră, nu sînt
o masă de iobagi pe care să-i dai afară din cetate la venirea serii sau la
venirea comisarilor. Sînt milioane de suflete și de conștiințe care trebuie
respectate”, se arată în Comunicat.
De asemenea, cu referire la
inițiativa PSD de a introduce parteneriatul civil, semnatarii acuză coaliția de
guvernămînt că încearcă să confiște inițiativa, pentru a servi interesului
activiștilor LGBT și pentru a crea instituții juridice noi, fără dezbatere
publică. Comitetul Național de Coordonare a Inițiativei Cetățenești se
delimitează de acțiunile politicienilor și le respinge.
„Comitetul de Inițiativă Cetățenească
și susținătorii acesteia, respectiv Coaliția pentru Familie, compusă din 37
ONG-uri și Platforma civică ÎMPREUNĂ, compusă din peste 1000 ONG-uri și
intelectuali de pe cuprinsul întregii Românii, precum și cei 3.000.000 de
români semnatari ai inițiativei, iau act că tergiversarea organizării
referendumului culminează cu acțiunea de confiscare a celei mai mari inițiative
cetățenești exprimată public, juridic și democratic de milioane de români,
pentru a servi realizării interesului altor grupuri de persoane și creării de
noi instituții juridice, fără nici o dezbatere publică rațională și
fundamentată pe adevăr.
Afirmăm că inițiativa civică a
milioane de români nu poate fi deturnată și confiscată în scopul realizării
unor deziderate dictate de grupuri de interese străine de inițiativa
cetățenească menționată. Cererea celor 3 milioane de români este definirea
constituțională a căsătoriei, iar pentru această definiție constituțională a
căsătoriei – nerealizată nici după trei ani de la momentul demarării
inițiativei – s-au parcurs toate etapele menționate mai sus și s-a așteptat cu
răbdare și cu suportarea unei îndelungi umilințe de către un popor
întreg, respectarea legii și de către autoritățile publice, nu doar de către autorii
și susținătorii inițiativei, respectare care nu presupunea nimic altceva decît
organizarea referendumului.
În schimb, după aproape 3 ani de
tergiversări, declarația autorităților din România este că se va organiza
referendumul doar pentru și numai cu condiția absolută a... votării unei alte
legi! Cu alte cuvinte, 6.000.000 de români pot să voteze la referendum pentru
revizuirea Constituției doar dacă dictatul voinței corectitudinii politice este
realizat printr-o lege pe care însuși legiuitorul ce amînă referendumul o
promovează bucuros în procedură de urgență! Astfel, la finalul votului vom avea
cu certitudine o instituție în prezent respinsă de Codul nostru civil și o
realitate socială nouă, care va conduce la adopția copiilor de către cupluri cu
o anumită orientare!
Asistăm, așadar, la o intenție de
deturnare și confiscare a inițiativei civice a milioane de români, inițiativă
care devine astfel pîrghia politică prin care interesele unei ideologii
radicale sînt susținute și promovate. Situație paradoxală și de neacceptat, pe
care o respingem și de care ne delimităm, pentru a nu încălca în nici un
fel mandatul primit de la cetățenii români semnatari ai inițiativei
cetățenești”, conchide Comunicatul.
Comitetul de Inițiativă pentru
revizuirea articolului 48 din Constituție a fost format din: Georgeta Stoian (întreprinzător), Alina Tomi (actriță), Mihai Gheorghiu (director adjunct MȚR),
Vlad Miriță (artist), Mariana-Liliana Georgescu (jurnalist), Tudor Sișu (artist), Mircea Tudor (inginer, inventator), Liviu Axinte (pastor penticostal), Paul Negruț (rector al Universității
„Emanuel” din Oradea), Cornel Bratu
(inginer), Călin Diaconu (președinte
al Asociației Generale a Românilor Uniți cu Roma), Sorin Lavric (scriitor, filozof), Constantin Necula (preot, cadru universitar), Mihaela Munteanu (avocat), Pavel
Chirilă (medic primar, profesor universitar), Nadia Tătaru (economist, jurist, redactor tv).
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire