SFINTELE TAINE ALE BISERICII (V)

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

   

  

5. TAINA SFÎNTULUI MASLU 

  

Sfîntul Maslu este Sfînta Taină prin care cei bolnavi pot primi tămăduire sufletească și trupească prin ungerea cu untdelemn sfințit și invocarea de către preoți a harului Sfîntului Duh. De regulă, Taina aceasta se săvîrşeşte de către şapte sau măcar trei preoți, dar, în împrejurări care nu permit  altfel, poate fi să­vîrşită şi de unul singur.  

În Episola Sfîntului Iacov (5, 14-15) avem cel mai clar temei evanghelic al Tainei: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungîndu-l cu untdelemn, în numele Domnului. Și rugăciunea credinței îl va mîntui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica, și de va fi făcut păcate, se vor ierta lui”. Slujirea mesianică a lui Hristos are și această dimensiune taumaturgică (vindecătoare), pe care, în plan mistic, se întemeiază Taina Sfîntului Maslu și ierurgiile (la care ne vom referi ceva mai jos), iar în plan laic – medicina creștină (al cărei principiu de bază este: „Medicul tratează, Dumnezeu vindecă”)*. 

Pentru săvîrşirea Sfîntului Maslu, se pun pe ma­să o far­fu­rie cu făină de grîu (sau grîu pur și simplu) și un vas cu untdelemn (simplu sau ames­tecat cu puțin vin roşu), iar îm­pre­jurul lor şapte lumînări şi şapte beţişoare învelite cu vată la un capăt. Preotul se roagă pentru sfinţirea untdelemnului şi citeşte şapte pericope biblice (Apostol și Evanghelii). După fiecare citire a Evangheliei, preotul rosteşte o rugăciune pentru vindecarea bolnavului de neputinţele sufle­teşti şi trupeşti, făcînd asupra lui sem­nul crucii cu untdelemn, pe frunte, obraji, nări, gu­ră, piept şi mîini. Untdelemnul este simbolul milei dumnezeiești, dar și al bucuriei și sfințeniei (cf. Luca 10, 33-34). La sfîrşit, se citeşte rugăciunea de dez­legare, pu­nîndu-se pe capul bolnavului Evan­ghe­lia deschisă. 

La dorinţa bolnavului (sau a îngrijitorilor lui apropiați, dacă acesta nu este în deplinătatea conștiinței), Taina Sfîntului Maslu poate fi făcută asupra sa de mai multe ori, fie în bi­se­rică, fie acasă. În tradiția răsăriteană, Sfîntul Maslu nu este neapărat o pregătire pentru moarte (extrema unctio), nici nu se dă anume și o singură dată în pragul morții (in articulo mortis); el împlică nădejdea tămăduirii, care se poate realiza sau nu, după cum vrea Dumnezeu, Stăpînul absolut al vieții și al soroacelor, supremul „doctor al sufletelor și al trupurilor”, cum Îl numim în rugăciunile noastre. Pe lîngă posibila vindecare, Taina Sfîntului Maslu aduce iertarea păcatelor generalizate (ce, așa cum s-a spus, „nu sînt mai mici fiindcă le face toată lumea”) şi nu înlocuieşte Taina Spovedaniei. Ba chiar ar fi de dorit ca înainte de Maslu, în măsura în care condițiile o permit, bolnavul să se spovedească. Se prea poate ca în urma Sfîntului Maslu bolnavul să nu se vindece, chiar dacă el a participat la slujbă cu toată cre­din­ţa şi smerenia. Aceasta înseamnă că Dum­nezeu con­si­de­ră boala trupului său mai de folos pen­tru mîntuirea sa decît în­­să­nătoşirea. Dar în nici un caz nu-i va lăsa sufletul ne­vin­decat, suferinţa lui va afla mîngîiere şi moartea îi va fi mai uşoară.  

În legătură cu Sfîntul Maslu, circulă în popor su­­perstiţia că acesta „alege”, în sensul că „ori te vindeci, ori mori”. Nu-i exclus, desigur, ca bolnavul să moară la puţin timp după slujbă, dacă Dum­nezeu se milostiveşte să-i scurteze suferinţele. E vo­ia şi lucrarea lui Dumnezeu, mai presus de rațiunile omenești. „Să fim însă siguri – învăța Mitropolitul Gurie Grosu – că Dum­ne­zeu, la Care iubirea covîrşeşte drep­tatea, ne ia cînd socoteşte că e mai bine pentru mîn­tuirea noastră, chiar dacă noi nu-I cerem mi­lo­sti­vi­rea; cu atît mai mult îi va chema la Sine în clipa cea mai de folos sufletului lor pe cei ce se străduiesc să-I fie fii vrednici şi credincioşi” (Carte de înțelegere a rugăciunilor de toate zilele și a slujbelor bisericești, ed. 2004, p. 119). 

Din untdelemnul sfinţit care rămîne, din făina bine­cu­vîntată şi puţină aghiazmă (mică) se fac tur­tiţe care se coc şi se mănîncă înaintea mesei de di­mi­neaţă. Bolnavul se poate unge singur, în con­ti­nuare, cu untdelemnul sfinţit. Acesta se poate folosi şi la candelă, dar în nici un caz nu se va folosi la prepararea hranei curente. (Va urma) 

Răzvan CODRESCU

  

* Pentru înțelesul „medicinei creștine” și activitatea social-medicală în duhul vechilor vasiliade, a se vedea Dr. Pavel Chirilă, Conceptul de medicină creștină – I. Sfînta Scriptură citită de un medic ortodox, Ed. Christiana, București, 2001, și Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Pr. Dr. Mihai Valică, Spitalul creștin. Introducere în medicina pastorală, Ed. Christiana, București, 2004 (reed. 2009).

Mai puteți citi pe acest blog:

* Sfintele Taine ale Bisericii (I) 

* Sfintele Taine ale Bisericii (II) 

* Sfintele Taine ale Bisericii (III)
* Sfintele Taine ale Bisericii (IV)