ÎNTRE DOUĂ „BLESTEME”

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

   

Doamne, ce trebuie să ne mai facă Rusia ca să ne vindece de filorusisme?! Ne-a răpit provincii întregi, ne-a măcelărit pe capete, ne-a furat tezaurul, ne-a decapitat și ne-a nenorocit prin comunism, urăște fățiș dimensiunea noastră latină și europeană, ne infectează curent prin „eurasianism”, ne întreține proastele nostalgii izolaționiste și totalitare, a sprijinit și sprijină neocomunismul sub toate formele lui... Dar probabil că un popor care, oricît și orice i-ai face, nu se învață minte, ba chiar își idealizează călăii, pînă la urmă își merită soarta.

Nouă ne-au făcut rău (parcă pe întrecute) și țarismul, și bolșevismul (iar „putinismul” stă la rînd). Împielițat sau neîmpielițat, gol sau în haină de lumină, dracul tot drac rămîne!

Deși am pe sfert sînge rusesc și respect anumite valori din trecutul culturii și spiritualității ruse, eu am trăit și o să mor ca adversar al „paradigmei rusești”, pe care, cu Eminescu și cu toată elita României Mari, o consider blestemul nostru istoric.

E vorba aici de „blestemul” de la Răsărit. Că există și un „blestem” de la Apus, această e o altă discuție. Ele nu se anulează reciproc, ci se însumează pe spinarea noastră. Între aceste două „blesteme”, în loc să ne luptăm pentru „neatîrnare” (vorba lui Nichifor Crainic), noi îi maimuțărim pe unii sau pe alții și ne masturbăm puținătatea.

Eu mărturisesc că am rezerve foarte mari față de actuala ierarhie rusească, față de propaganda imperialistă a „Sfintei Rusii”, față de pretinsa ortodoxie putinisto-dughinistă și față de raporturile Rusiei cu restul lumii ortodoxe. Mi se pare că ortodoxia oficială a Rusiei de azi camuflează un imperialism politic cu puternice sechele comuniste. Și cred, cu părintele Constantin Necula, că ortodoxia românească trebuie să păstreze și să dezvolte un profil propriu în „unitatea în diversitate” a Ortodoxiei universale.

  

Răzvan CODRESCU

P. S. (comentatorilor ofuscați)

Sînt ruși și ruși. Dar nu atît despre ruși ca popor e vorba aici, ci despre liderii lor politici și religioși. Fie nu înțelegeți, fie vă prefaceți că nu înțelegeți, probabil ca să salvați o idee fixă în pofida realităților istorice. Nu zice nimeni că Rusia și rușii nu au virtuțile și valorile lor indiscutabile (mai multe în trecut, mai puține azi, cum e situația cu mai toată lumea), dar pentru noi s-au dovedit o vecinătate fatală, în primul rînd în vremea comunismului, dar și înainte sau după el. Iar noi sîntem departe de a fi singurele victime ale acestui imperialism – fie el și deghizat religios. Înțeleg că nu ne doare prostia (o, dacă ar durea!), nici o ortodoxie în care se poate pune problema canonizării lui Rasputin și Stalin, dar chiar nu ne doare Basarabia?! Chiar nu ne dor gulagurile noastre?!

O ia fiecare cum îl taie capul și cum îl lasă inima. Dar e un fapt că realitatea are și bune, și rele. Iar faptul că Rusia are și părți bune nu anulează răul pe care ni l-a făcut și ni-l mai poate face. E, într-un fel, ca relația dintre boier și slugă. Boierul e om subțire, bine școlit, are bogăție, putere și faimă, dar pe slugă o umilește și o rupe în bătaie. Ceva nu e în regulă cu „boierul” și cu „boieria” lui.

Să fim bine înțeleși: Andrei Rubliov, Sf. Serafim de Sarov, Dostoievski, Berdiaev, Mihail Bulgakov, Pavel Florenski, Vladimir Lossky, Paul Evdokimov, Aleksandr Soljenițîn, Vladimir Volkoff și atîția alții mi-au fost repere moral-spirituale și/sau cultural-artistice o viață întreagă, dar ceea ce se întîmplă astăzi în Rusia nu mai e deloc nici în duhul și nici în litera lor. Nu-i regăsesc nici în ortodoxismul ideologic putinisto-dughinist, nici în prestația ierarhiei bisericești de acolo, nici în cultura sau în media de prim-plan a momentuui. Regăsesc mai degrabă linia imperialistă a lui Petru cel Mare și reziduurile național-comunismului. Trebuie mult discernămînt pentru a nu confunda Ortodoxia rusă cu ortodoxismul rus.