SFINTELE TAINE ALE BISERICII (II)

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME 

2. TAINA MIRUNGERII

   

Mirungerea (gr. to miron chrisma, lat. unctio) sau ungerea cu Sfîntul Mir se să­vîr­şeşte îndată după Bo­tez, la îmbră­carea în straie cu­rate. Cu o „pană” muiată în Sfîntul Mir, preotul îi unge celui botezat fruntea, ochii, nă­rile, gura, urechile, pieptul, mîinile şi picioarele, ros­­tind: „Pecetea darului Sfîntului Duh”. Celui uns cu mir i se dau astfel darurile Sfîntului Duh, care îl întăresc în cre­dinţa şi în viaţa creştinească, al cărei scop este mîntuirea sufletului şi moştenirea împărăţiei cereşti.  

Mirungerea își are originea în pogorîrea Duhului Sfînt asupra lui Iisus, la Botezul Său în apa Iordanului: așa cum Hristos a fost „uns cu Duhul Sfînt”, devenim și noi, prin mirul sfințit de pogorîrea Duhului, „unși” sau „hristoși”, în sensul de adevărați și deplini creștini: „Acum ați devenit hristoși prin punerea pecetei Duhului Sfînt și ați primit tot ce era prefigurat, deoarece voi sînteți «icoane ale lui Hristos»” (cf. Cateheza mistagogică, III, 1-5). 

Sfîntul şi Marele Mir se pregăteşte din untdelemn şi din alte ma­terii, bine mirositoare, şi se sfinţeşte de către arhierei la Li­tur­ghia din Joia Mare. 

Precedată de Botez și urmată de Euharistie, Mirungerea face parte din „Tainele de inițiere”, ce alcătuiesc un tot sacramental.   

Botezul este unic, ne­re­pe­tabil, însă Mirungerea se poate repeta, dacă cel bo­tezat a căzut cumva de la dreapta credinţă, dar se pocăiește și revine la ea.  

Cum spuneam, Botezul poate fi săvîrşit şi de un mirean, asu­pra cuiva în pericol să moa­ră nebotezat pînă la găsi­rea unui preot. Mirungerea, însă, nu poate fi săvîrşită decît de pre­ot, fi­indcă Sfîntul şi Marele Mir se repartizează de către episcopi nu­mai și numai pre­oţilor. De aceea, dacă cel botezat mai are zile, va trebui să i se ceară unui preot săvîrşirea acestei Taine, ca rînduiala să fie deplină. 

Este cunoscut și lămuritor cazul botezării în închisoarea comunistă de la Jilava (15 martie 1960) al lui N. Steinhardt, viitorul monah Nicolae de la Rohia, săvîrșită de părintele deținut Mina Dobzeu („La repezeală – dar cu acea iscusinţă preoţească unde iuţeala nu stînjeneşte dicţia desluşită – părintele Mina rosteşte cuvintele trebuincioase, mă înseamnă cu semnul crucii, îmi toarnă în cap şi pe umeri conţinutul ibricului (căniţa e un fel de ibric bont) şi mă botează în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. De spovedit, m-am spovedit sumar: botezul şterge toate păcatele. Mă nasc din nou, din apă viermănoasă şi din duh rapid”), dar desăvîrșit ulterior, cînd condițiile au permis-o, prin Mirungerea ce a avut loc la Schitul Darvari din Bucureşti („Botezul, în asemenea împrejurări, e perfect valabil şi fără de cufundare în apă, şi fără de Mirungere. Dar dacă voi ajunge să scap din închisoare cu bine, urmează, pentru Taina Mirungerii, să mă prezint la un preot al cărui nume îmi este dat de părintele Mina; numele acesta aveam să-l uit şi apoi să mi-l reamintesc...“ – N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, ed. 2008, pp. 167-169).   

De regulă, însă, Mirungerea, la ortodocși, se face imediat după Botezul pruncului. (Va urma) 

Răzvan CODRESCU

Mai puteți citi pe acest blog:

* Sfintele Taine al Bisericii (I)