SFINTELE TAINE ALE BISERICII (III)

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME 

  

  

3. TAINA ÎMPĂRTĂȘANIEI

   

Taina Euharistiei (de la gr. euharistia – „mulțumire, recunoștință”), mai cunoscută în popor sub numele de Sfînta Împărtășanie, fost rîn­duită de Hristos înaintea Pa­ti­milor Sale, la Cina cea de Taină (pe care o rememorăm an de an în Joia Mare), după săvîr­şi­rea Paştilor Le­gii celei vechi (vezi Luca 22, 17-20). Mîntuitorul a prăz­nuit atunci ultima oară Paştele Vechiului Testament şi a săvîrşit prima Sfîntă Liturghie, „a Legii celei noi”. Şi pentru ca toţi creştinii să se cuminece cu El, asemenea Apostolilor la Cina cea de Taină, le-a poruncit aces­tora şi urmaşilor lor, arhierei şi preoţi, ca în numele Său, şi cu puterea pe care le-a dat-o, să o continue şi să o actualizeze în veac: „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea!”. Pomenirea la care cheamă Domnul nu e însă o simplă aducere-aminte protocolară sau sentimentală, ci o actualizare, o reînviere de ordin duhovnicesc. Duhul celui unit astfel cu Hristos învaţă să mulţumească lui Dumnezeu cînd i se dă, dar şi cînd are el însuşi prilejul să dea, ba chiar să se dea pe sine, după pilda Mîntuitorului. Adevăratul creştin îndură cu mulţumire şi bucurie suferinţa sau chiar moartea, fiind încredinţat că toate îl duc spre Dumnezeu şi spre veşnica Împărăţie, în care vom fi cu toții una întru Hristos. 

Taina Împărtăşaniei se săvîrşeşte în sfîntul lăcaş, la dum­nezeiasca Liturghie. Credincioşii pri­mesc în „pîinea” şi „vinul” Euharistiei însuşi Trupul şi însuși Sîn­gele lui Hristos. Sfînta Împărtăşanie lucrează tai­nic şi minunat în fiinţa credinciosului, iar roadele ei sînt unirea reală şi deplină cu Hris­tos (nu numai cu Duhul Lui, ca la Botez şi Mirun­gere, ci şi cu Trupul şi Sîngele Lui), sporirea harului dumnezeiesc în noi, slăbirea înclinărilor rele, cură­ţirea de păcate şi moştenirea vieţii veşnice. 

Creştinul trebuie să se împărtăşească de patru ori pe an (în cele 4 posturi mari), sau măcar o singură dată (la capătul Sfîntului şi Marelui Post al Paştilor), pre­gă­tindu-se pen­tru aceasta prin pocăinţă şi mărturisirea păcatelor (Împărtășania este strîns legată de Spovedanie, care o precede și o înlesnește). Există şi trăitori cu multă rîvnă care nu se mulţumesc cu îm­părtăşirea rară, ci simt nevoia să se împărtăşească mai des, mă­car la şase săptămîni. Duhovnicul e cel mai în măsură să îndrume frecvenţa împărtăşirii cuiva, cunoscînd desăvîrşit şi rînduielile Bisericii, şi nevoile fiilor săi duhovniceşti.

Creştinul care în urma unor păcate grele este oprit de la împărtăşanie de către duhovnic, chiar şi un număr de ani, să nu se descurajeze şi să urmeze „tratamentul” duhovnicesc recomandat de acesta pentru însănătoşirea sufletului său. 

De la Cincizecime (Pogorîrea Duhului Sfînt) s-a făcut o legătură organică între Euharistie și Trupul lui Hristos – Biserica (v. Fapte 2, 42; I Corinteni 10, 17), și pentru că Euharistia este „merinde pe calea vieții veșnice” („hrana” și „băutura” de trebuință existenței Bisericii), și pentru că ea e centru de întîlnire a comunității liturgice locale cu Biserica universală (văzută și nevăzută). Pentru că aduc o unică împreună-mulțumire, frîng ritual o unică pîine și beau ritual dintr-un unic potir, creștinii dreptcredincioși constituie o singură Biserică – realitate mistică pretutindeni prezentă și etern biruitoare. 

În fine, există un raport esențial și inseparabil între Euharistie și „Tainele de inițiere” (Botezul, Mirungerea, Preoția), care, după tradiția răsăriteană, se săvîrșesc împreună în cadrul Sfintei Liturghii, temeluind unitatea Bisericii și purtînd spre „ziua neînserată a Împărăției”, în care Iisus Hristos, Dumnezeul cel Viu și Întrupat, va trăi plenar în toți și în fiecare. (Va urma)

  

Răzvan CODRESCU

Mai puteți citi pe acest blog:

* Sfintele Taine ale Bisericii (I) 

* Sfintele Taine ale Bisericii (II)