duminică, martie 13, 2016

ÎN DUH DE PATERIC

SUMARUL BLOGULUI 

În curînd,  
la Editura 
«Lumea Credinței»


Prefață editorială

Despre Părintele Adrian Făgețeanu (1912-2011), ostenitor al Rugului Aprins, pătimitor al temnițelor comuniste și duhovnic de seamă al Bucureștilor, strămutat spre sfîrșitul vieții de la Antim la Locurele (în coasta Mănăstirii Lainici, unde se și află înmormîntat), s-a scris destul de mult în ultimii ani, și mai ales după trecerea sa la cele veșnice, iar Editura Lumea Credinței l-a omagiat la un secol de la nașterea sa prin substanțialul volum colectiv Părintele Adrian Făgețeanu și crucea Rugului Aprins (îngrijit de Andrei Dîrlău și prefațat de ÎPS Andrei Andreicuț), unde cei interesați pot afla numeroase informații despre biografia și personalitatea „patriarhului de la Locurele”.  
Chipurile trecute în veșnicie ale marilor duhovnici români ai secolului 20 devin, încetul cu încetul, în drumul lor spre sinaxar, icoane veghetoare și călăuzitoare, iar cei care le zugrăvesc, cînd cu pensula, cînd cu condeiul, sînt cei ce i-au cunoscut în carne și oase, ca apoi să-i păstreze vii în inimile lor, în actualitatea eternă a Duhului, în care ne întîlnim cu toții, spre a fi una în Hristos. O astfel de icoană mărturisitoare este și cartea de față, care-l face prezent generațiilor de azi și de mîine, într-o concisă evocare de suflet, pe vrednicul de pomenire Părinte Adrian. 
Autoarea cărții, Iuliana Băncescu (fiică de fost deținut politic*, născută pe 19 iulie 1971 la Cîmpulung Moldovenesc), licențiată în Litere (1994) și Teologie (2002), cadru universitar la Tîrgoviște (pînă în 2006) și cercetător ştiinţific principal gradul II (pînă în prezent) la Institutul Naţional al Patrimoniului, este o reputată cercetătoare în domeniul etnologiei, fiind preocupată cu precădere de relația dintre tradiția populară și tradiția bisericească, așa cum se vădește și din teza sa de doctorat din 1999 – Cîntările religioase din Maramureş. Text şi context (teză coordonată de prof. univ. dr. Sabina Ispas, sub egida Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române), Editura Macarie, Tîrgoviște, 2000 (cu un cuvînt înainte de Sabina Ispas și o prefață de Ion Șeuleanu) – sau din lucrarea în două volume Cultură populară şi misiune creştină, Editura CNI Coresi, Bucureşti, 2013. A participat (uneori chiar ca inițiatoare) la numeroase proiecte și conferințe culturale sau educaționale, a publicat articole și cărți** de referință, a fost, în ultimii 20 de ani, o prezență constantă în aria folcloristicii, dar și a vieții noastre creștine, în spatele unei nobile modestii și discreții, deprinse desigur și de la iscusitul său părinte duhovnicesc, portretizat în paginile care urmează. 
De data aceasta, miza duhovnicească trece înaintea mizei culturale, iar mărturisirea ia locul erudiției, într-o carte cu iz de Pateric și Filocalie, de care mult se vor păgubi cei ce vor întîrzia s-o răsfoiască.

R. C.

* Alexandru Băncescu. 
** Cele mai recente fiind Procesiunile de la Mănăstirea Moisei, Editura CNI Coresi, Bucureşti, 2013 (tipărită cu binecuvîntarea și cuvîntul înainte al PS Iustin Hodea Sigheteanul, Episcop vicar al Maramureșului și Sătmarului), și Rituri funerare gorjene. Între Biserică şi tradiţia populară, Editura CNI Coresi, Bucureşti, 2014 (ambele cu DVD-uri multimedia editate de Asociaţia Pro Culturalia Aurea).



Noua adresă a Redacției și Editurii:

LUMEA CREDINȚEI SRL,
Intrarea Vaselor nr. 2, sector 2,
cod poştal 021256, Bucureşti,
tel. 031 422 843,
e-mail: razvan.bucuroiu@lumeacredintei.com

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire