Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de
către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu
şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de
numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan
Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n.
Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi
i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor
mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii
despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)
2004
PĂCATUL LUI ONAN
Răspunzînd provocărilor tot mai insidioase ale lumii de azi şi mobilizînd
lămuritor întreaga tradiţie şi sensibilitate morală şi duhovnicească a
Ortodoxiei, Editura Christiana a publicat în ultimii ani un triptic teologic
privitor la temeiurile şi menirea sexualităţii, abordînd complexa ei
problematică din trei perspective conjugate: cea a unui ortodox laic (Răzvan
Codrescu, Teologia sexelor şi Taina Nunţii. O introducere ortodoxă în
antropologia conjugală, 2002), cea a unui preot de mir (francezul Marc-Antoine Costa
de Beauregard, Teologia sexualităţii. Heterosexualitatea şi homosexualitatea
din perspectivă creştină, 2004) şi cea a unui călugăr (Daniel Cornea, Sexualitatea.
O privire din tinda Bisericii, 2004, ieşită de sub tipar chiar luna
trecută şi constituind totdeodată debutul editorial al autorului). Ni se restituie
astfel, în polemică deschisă cu smintelile contemporane, icoana dumnezeiască a
umanului, în care firescul şi suprafirescul sînt două feţe ale aceleiaşi taine
mîntuitoare, consfinţite teandric în Iisus Hristos, Domnul Vieţii şi al
Învierii.
Micul eseu al tînărului monah Daniel Cornea [de la Tarcău], viu,
realist şi admirabil esenţializat, constituie efectiv un model de abordare
ortodoxă destresată a unei problematici adeseori ocolite cu falsă pudoare, sau
abordate şablonard şi desuet, de teologii noştri mai vîrstnici. Semnalînd
apariţia cărţii, reproducem aici, cu îngăduinţa autorului, unul dintre capitole
(“Păcatul lui Onan”, pp. 79-84), ca pe o provocare la lectura ei integrală (din
care mai ales tinerii vor putea trage mult folos, în măsura în care nu le este
indiferentă, pe traseul firesc al împlinirii “în lume”, raportarea la credinţă
şi la propria lor consistenţă moral-duhovnicească). În legătură cu subtitlul
cărţii (“O privire din tinda Bisericii”), merită reţinută frumoasa lămurire
auctorială din fruntea acesteia (p. 7): “«Membrană» ce străjuieşte vecinătatea
plină de promisiuni şi riscuri a Bisericii cu lumea, tinda este prin excelenţă un interval
al pocăinţei. Pocăinţă necesară celor din lume ca să înainteze către
Biserică, iar celor căzuţi din Biserică pentru ca să i se poată alătura din
nou. Tinda este loc al opţiunii şi al unei prime purificări. Prin tindă,
lucrurile lumii privesc către Biserică şi iarăşi prin tindă Biserica îşi
deschide larg braţele într-un elan cosmic, integrator. În fine, tinda este
locul ieşirii către lume, ieşire care
poate fi «a lui Iuda» («Şi era noapte...»), a tînărului bogat, ori ieşirea cea
binecuvîntată, cea în pace”.
Ilustraţia de pe coperta reprodusă alăturat îi reprezintă pe
protopărinţii Adam şi Eva şi este un detaliu dintr-o Pogorîre la iad (Anastasis)
bizantină de secol XII. (R. C.)
Există un interes particular pe
care teologii contemporani îl acordă unui subiect ajuns în ultimul timp nelipsit
din agenda oricărei întîlniri la vîrf dintre discursul bisericesc şi cel
secular: bioetica. Preocupări dintre cele mai diverse şi oarecum
neaşteptate îi fac pe responsabilii Tradiţiei să iscodească îngrijorat noile
achiziţii ale tehnologiilor genetice. Propensiunea noastră morală se simte
invitată să-şi dezlănţuie vehemenţele într-un spaţiu de stringentă noutate, ce
reclamă grabnice elaborări etico-teologice.
Paradoxal
însă, în tot acest timp se tace chitic (ori cu vagi aluzii ocolitoare)
cu privire la un fenomen care a ieşit demult dintre copertele tratatelor de
etică, invadînd practic viaţa cotidiană. Ba mai mult, am putea spune, producînd
deja metastaze generalizate: contracepţia.
Ciudăţenia este că grija pentru
formarea şi destinul embrionului (vezi interminabilele discuţii privitoare
la clonare, celulele suşă, fecundarea in vitro etc.) se fereşte
obstinat să-şi ia în discuţie premisa elementară, anume dacă evenimentul
numit embrion are sau nu totuşi loc.
Privită din unghiul specific al
atmosferei bisericeşti, chestiunea este şi mai puţin nostimă. Deşi canoanele
stipulează explicit îndepărtarea de la comuniune (afurisirea) a celor ce
practică anticoncepţia, un fel de acord tacit s-a instalat între clerici şi
ponderea statistică a laicatului, astfel încît cei dintîi să nu le spună “credincioşilor” despre contracepţie, iar cei din
urmă să nu întrebe. Motivul real al
acestei situaţii este următorul: în momentul în care o mare parte din clerici
ar înceta să-şi mintă frumos enoriaşii, există riscul ca numărul “contribuabililor”
să scadă sever, cu consecinţe nu doar economice, ci şi de imagine. Marşul triumfal
al Ortodoxiei naţionale s-ar vedea redus astfel la adevăratele lui
dimensiuni, precizate de Mîntuitorul Însuşi: acelea de “turmă mică”…
De ce însă atîta înverşunare
împotriva unui comportament care în vocabularul sexualităţii contemporane a
devenit aproape sinonim cu bunul simţ? Asta în condiţiile în care a face toţi
copiii este privită ca o adevarată enormitate... Ei bine, ne place sau nu,
avem de-a face cu o înverşunare a lui Dumnezeu Însuşi, fapt dovedit de
capitolul 38 din cartea Facerii.
Înaintea altor consideraţii,
trebuie să remarcăm situarea neobişnuită a istorisirii numită “Iuda şi Tamar”
în miezul unei alte relatări, de mult mai mare anvergură, şi cu care, aparent,
nu are nici în clin nici în mînec. Ce anume l-a motivat pe autorul cărţii Facerii să curme firul epic al dramei
lui Iosif şi a fraţilor săi, pentru a insera acest episod pe care dacă l-am
numi “prozaic” ar însemna că folosim un eufemism?
Dar să consemnăm mai întîi
faptele: “Apoi Iuda a luat pentru Ir, întîiul născut al său, o femeie cu numele
Tamar. Dar Ir, întîiul născut al lui Iuda, a fost rău înaintea Domnului şi de
aceea l-a omorît Domnul. Atunci a zis Iuda catre Onan: «Intră la femeia
fratelui tău, însoară-te cu ea, în puterea leviratului, şi ridică urmaşi
fratelui tău!». Ştiind însă Onan că nu vor fi urmaşii ai lui, cînd intră la femeia
fratelui său el vărsă sămînţa jos, ca să nu ridice urmaşi fratelui său. Ceea ce
făcea el era rău înaintea lui Dumnezeu şi l-a omorît şi pe acesta”.
Ce făcea aşadar Onan? Contrar
unei confuzii adînc şi voit
înrădăcinate, Onan nu se masturba, ci
practica una dintre cele mai rudimentare metode contraceptive, pe care “specialiştii”
contemporani o numesc cu emfază coitus interruptus.
Că Dumnezeu dezaprobă acest comportament
rămîne scris negru pe alb şi nimeni nu o va putea contesta în vecii vecilor. Motivul pentru care contracepţia este un
rău înaintea lui Dumnezeu rămîne însă, pentru moment, ascuns. Evident, există
un argument uşor de invocat şi “bun la toate”: contracepţia este împotriva
firii. Nu trebuie să uităm însă că multe din cele omeneşti sînt împotriva
firii (ori în răspărul ei) şi nu
toate sînt în mod necesar rele înaintea lui Dumnezeu. Altul trebuie să fie
adevăratul motiv, incomparabil mai greu,
mai bogat în semnificaţii.
“Ştiind însă Onan că nu vor fi
urmaşii ai lui …” – această formulare izbitor de paradoxală operează în fapt
o deschidere incisivă către misterul abisal al genealogiei omeneşti. În
continuarea cap. 38 al Facerii, Iuda
îi promite Tamarei să o dea de soţie ultimului său născut, Şela. Îşi calcă
apoi promisiunea, fapt ce o impinge pe aceasta să “fure” sămînţa cea binecuvîntată,
făcînd uz de o salvatoare şi dumnezeiască şiretenie.
După acest “pasager” şi “insignifiant”
episod al Vechiului Testament, numele Tamarei apare de data aceasta în
versetul al treilea din primul capitol al Noului Testament, Cartea neamului
lui Iisus Hristos, zămislirea, numele şi naşterea: “Cartea neamului lui Iisus
Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a
născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui; Iuda a născut pe
Fares şi pe Zara, din Tamar…”. Lăsînd la o parte faptul că Tamar şi Rut sînt
singurele femei care s-au învrednicit să figureze alături de Maria într-o
genealogie preocupată de ascendenţa pe linie strict paternă, adevărata
revelaţie o constituie importanţa covîrşitoare a neamului care traversează sămînţa omenească de-a lungul generaţiilor.
Intuiţia fundamentală a lui Onan este aceea că urmaşii săi biologici aveau să
fie verigi ale neamului lui Iisus Hristos,
căruia el alege să I se pună de-a curmezişul. Împotrivirea lui Onan ţinteşte,
aşadar, nu perpetuarea speciei omeneşti, ci Întruparea Fiului lui Dumnezeu!
În această perspectivă, contracepţia, de orice natură ar fi ea, dobîndeşte o
dublă conotaţie: stricarea firii pe de o parte, dar mai ales potrivnicie faţă de voia lui Dumnezeu.
Cea dintîi şi cea mai mare repercusiune
pe care contracepţia o are asupra firii este subminarea substratului fiziologic
al sexualităţii, cu o primă consecinţă, deteriorarea severă a calităţii
actului sexual. Este un adevăr elementar asupra căruia se tace mîlc: procesele
energetice ce stau la baza fuziunii erotice se sprijină pe o infrastructură nu
doar somatică (penis, vagin), ci şi fiziologică. Perturbarea traseelor
fiziologice, fie mecanică (prezervativ, sterilet), fie chimică sau de altă
natură [1], va duce în scurt timp la o perturbare a mecanismelor energetice.
Extazul se aplatizează, devine condamnat la statutul de simplă rutină, de orgasm.
Partenerii încetează practic să simtă „cine ştie ce mare lucru”, iar dacă
dorinţa lor maschează pentru moment lipsa, pe termen lung nu va reuşi totuşi
să o compenseze. Nici o proteză nu va putea de aici inainte să înlocuiască
picioarele rupte ale sexualităţii, atîta timp cît cei doi nu-şi vor pune
problema tămăduirii!
Cît priveşte celălalt aspect al
păcatului onaniei (cum îl numeşte Pravila, în acord cu episodul biblic), omul
nu poate să planifice iconomia lui Dumnezeu, ci doar să i se împotrivească.
Femeia nu poate, aşa cum afirmă Olivier Clément, să-şi controleze fertilitatea [2], ci doar cel mult să o reprime, iar tîlcul acestui comportament nefiresc este unul
singur: un nu răspicat voii lui
Dumnezeu.
Monahul Daniel Cornea
[1] Asemenea şi “metoda calendarului”; chiar dacă ea nu “faultează”,
ci numai “fentează” firea, rezultatul este acelaşi: nu se întîlneşte cu ea, nu
o asumă, cu atît mai puţin nu o transfigurează.
[2] “... femeia este stăpînă pe propria sa fecunditate...” (Olivier
Clément, Trupul slavei şi al morţii,
Editura Christiana, Bucureşti 1996, p. 91).
* Monahul Daniel Cornea, “Păcatul lui Onan”, în Puncte cardinale, anul XIV, nr. 11/167,
noiembrie 2004, p. 15.
Mai puteţi citi pe acest blog:
(1999)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire