Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de
către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu
şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de
numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan
Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n.
Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi
i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor
mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii
despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)
2004
SFINŢITA RUGĂCIUNE*
Dumnezeule, milostiv fii mie,
păcătosului! Această rugăciune
ne-a dat-o Domnul Iisus Hristos într-una dintre pildele Sale, cea a fariseului
şi a vameşului. Tîlcul pildei este că păcătosul pocăit are mai mare trecere
înaintea lui Dumnezeu, fiind mai îndreptat şi mai aproape de mîntuire decît
fariseul mulţumit de sine.
Rugăciunea vameşului este una dintre lecţiile paradigmatice de rugăciune
lăsate de Mîntuitorul. Ea se regăseşte în Rugăciunea lui Iisus
(vestita rugăciune isihastă**, numită uneori “a inimii”, alteori “a minţii”,
după una sau alta dintre particularităţile ei): Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul
(păcătoasa), pe care călugării se cade să o rostească neîncetat, dar şi mirenii o pot rosti în şoaptă sau în gînd,
oriunde şi oricînd, pentru a nu-L uita pe Hristos nici o clipă, a-L
preaslăvi pe El şi a se smeri pe sine.
Rugăciunea isihastă constă, la
început, în repetarea cît mai frecventă a cuvintelor ei, rostite cu buzele, în
şoaptă, apoi mental, cu atenţia îndreptată asupra sensului fiecărui cuvînt.
Motivaţia repetiţiei nu este atît înduplecarea lui Dumnezeu prin insistenţa
cererii [1], cît prezenţa lui Hristos în Numele Său. Intenţia celui ce
se roagă astfel este să-I facă loc lui Hristos în El, din ce în ce mai mult, pînă
a atinge acea stare de care vorbeşte Sfîntul Apostol Pavel: “... şi nu eu sînt
cel ce mai trăiesc, ci Hristos este Cel ce trăieşte în mine” (Galateni
2, 20). Se ascunde în rîvna rugătorului isihast dorinţa de a-L cunoaşte pe Cel
prin Care lumea s-a făcut, dar pe Care lumea nu L-a cunoscut, dorinţa de a-L
primi pe Cel ce întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit (Ioan
1, 11-12). Rugăciunea repetată dovedeşte că cel ce o face a auzit în duhul lui
şi crede că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor – Vestea cea Bună a Noului
Testament –, o doreşte şi răspunde poruncii Mîntuitorului “Privegheaţi şi vă
rugaţi...!” (Matei 24, 42 şi 25, 13) şi îndemnului apostolic “Rugaţi-vă
neîncetat!” (II Tesaloniceni 5, 17). Neîncetata chemare a Numelui este
una cu chemarea “Amin! Vino, Doamne Iisuse!” ca răspuns la făgăduinţa Mîntuitorului
– “Da, vin curînd” – din finalul Apocalipsei Sfîntului Apostol şi
Evanghelist Ioan (22, 21) [2].
Curăţirea minţii de mulţimea
haotică a gîndurilor deşarte şi înlocuirea lor cu rugăciunea continuă nu se
face prin inhibarea unor mecanisme sau funcţii cerebrale şi stimularea altora,
ci pe cale spirituală, prin alungarea duhurilor rele (care favorizează haosul
mental) cu puterea sfinţitoare a dumnezeiescului Nume. După o vreme, într-o
binecuvîntată zi, osteneala rostirii dispare şi rugătorul se trezeşte cu
rugăciunea venindu-i pe neaşteptate în minte, fără voinţa şi osteneala lui,
rostindu-se singură. Aceasta se cheamă că “a dobîndit rugăciunea minţii”. De-acum,
omul simte, emoţionat, că nu e singur şi că rugăciunea însăşi e Cineva (Sfîntul
Grigorie Sinaitul). Mintea lui e chemată cu blîndă insistenţă să coboare spre
inimă, lăcaşul Celui ce invită şi călăuzeşte mintea pe povîrnişul cel suitor.
S-a spus că drumul cel mai lung pe care îl are de parcurs omul este cel de
la mintea pînă la inima sa – adîncul de sfinţenie al creştinului, unde Sfînta
Treime Însăşi locuieşte. Pe drumul ei spre inimă, mintea se deşartă de gîndirea
în limbile lumii acesteia. În tinda inimii, abia murmură: “Doamne…, Iisuse…,
Doamne…, Iisuse…, Iisuse”. Actul rostirii mentale este înlocuit, în afară, cu
lacrimile, care izvorăsc involuntar, cu iubire şi recunoştinţă. Chemarea, dor
între Dumnezeu şi om, mută şi mutuală, desface aripile – mai întîi pe ale
Duhului Sfînt, Care îmbrăţişează duhul chircit de vinovăţie al omului; astfel,
tămîiat şi străluminat, omul descoperă, pentru întîia oară în existenţa lui
conştientă, înariparea propriului său suflet, duhul său şi o limbă necunoscută
– una a mişcării aripilor duhovniceşti, a bătăii lor muzicale, imnice, mereu
aceeaşi şi perpetuu înnoite, a variaţiunilor, octave, de infinite tonuri şi
intensităţi. În “cămara cea ascunsă”, locul tainic menit rugăciunii (vezi Matei
6, 6), omul nu poate intra decît îmbrăţişat de Duhul Care “vine slăbiciunii
noastre în ajutor” şi “mijloceşte pentru noi cu suspine de negrăit” (Romani
8, 26), de Cel ce se roagă pentru noi – fiindcă noi nu ştim – cu cîntec de
slăvire.
Mai mult de atît, mai la adînc, e
rugăciunea cea adevărată, cea dincolo de rugăciune, marea amuţire la vederea
slavei lui Hristos, adînca tăcere şi ascultare în care se iscă – rar – un
“negrăit suspin”. Părinţii isihaşti numesc această tainică trăire “odihna
săltătoare”.
Dacă ţinem să dăm expresie
acestei preasfinte călătorii, am putea să o numim drumul de la Doamne Iisuse
la Aleluia – cel mai scurt imn de slăvire – către Hristos, Lumina lumii,
Cel aşteptat a doua oară (Luca 12, 36).
Fiindcă Dumnezeu a vrut să înavuţească neamul
nostru cu o “inimă de om” dăruită deopotrivă cu “harisma Imnului interior”, nerostit, şi cu cea a
imnului rostit, să facem loc acestei inimi, al cărei purtător a fost
ieroschimonahul Daniil de la Rarău (ca scriitor, Sandu Tudor), să rostească sfîrşitul
Condacului al IX-lea din Imnul Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de
Dumnezeu [3]: “... dar inima străpunsă de fulger de arsură,/
îndurerat de dulce cu răsuflarea-ngînă/ chemarea Ta întreagă şi fără voia mea/
bătaia rugăciunii aleargă spre lumină într-un Aleluia!”, sau, din
Condacul al XI-lea: “Şi prin chemările cele fără de încetare/ ale
prea-luminosului Nume de putere/ simţurile şi voia inimii mele/ au intrat în
praguri de tăcere./ Slobod de ele/ aştept să mă năpădească/ auzul, văzul şi
graiul cel dumnezeiesc./ În mine de-acum doar acestea să se rostească./ Şi
Iubitul meu Însuşi, Iisusul ceresc,/ să vadă, să vorbească şi să înţeleagă/
prin chiar văzul, auzul şi voia mea întreagă./ Hristos să vieţuiască aşa/ prin
toată vlaga mea/ ca Domnul Însuşi să strige prin mine: Aleluia!”.
Revenind la vorbirea noastră
sfătoasă, trebuie să spunem că, în fapt, calea rugăciunii isihaste nu e deloc
atît de “netedă” precum am prezentat-o pe scurt aici, şi de aceea practicarea
ei adîncită şi permanentă are nevoie de binecuvîntare şi de pricepută îndrumare
duhovnicească.
Gabriela MOLDOVEANU [4]
* Titlu împrumutat de la vol. 2 al Caietelor
inedite ale ieroschimonahului Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), apărut în anul
2000 la Editura Christiana din Bucureşti. [N. Red.]
** Isihasmul (de la gr. isihia,
“linişte”, “liniştire”), cu rădăcini în primele secole ale monahismului
creştin, este cea mai înaltă expresie a misticii răsăritene, a cărui definitivă
fundamentare teologică a dat-o Sfîntul Grigorie Palama în secolul al XIV-lea,
în urma faimoasei dispute cu apuseanul Varlaam. Ducînd viaţă ascetică şi
practicînd Rugăciunea lui Iisus, călugărul isihast se învredniceşte de vederea
luminoasă a slavei dumnezeieşti, pe care Sfîntul Grigorie Palama o numeşte “lumină
văzut-nevăzută şi apropiat-neapropiată”, asimilînd-o “luminii taborice” a
Schimbării la Faţă, cînd Iisus S-a arătat lui Petru, Iacov şi Ioan în
strălucirea deplină a slavei Sale (vezi Matei 17, 1-6; Marcu 9,
2-7; Luca 9, 28-35). [N. Red.]
[1] Ca în pilda de la Luca 18, 2-5, despre văduva care a
stăruit dinaintea judecătorului pînă cînd i-a făcut dreptate.
[2] Promisiunea apropierii Împărăţiei Cerurilor nu se referă la
scurtarea duratei indefinite pînă la A Doua Venire a Domnului, ci la putinţa “arvunirii”
ei, prin lucrarea harului, în cel “grăbit” s-o guste încă din viaţa de aici.
Aceasta e miza care merită toată osteneala şi jertfa de sine.
[3] Pentru textul integral, în forma lui definitivă, cf.
Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Imn Acatist la Rugul
Aprins al Născătoarei de Dumnezeu, cu fotocopia manuscrisului definitiv şi
comentariile autorului, Editura Christiana, Bucureşti, 2004 (fragmentele de
condace citate aici se află la pp. 47 şi 53). În anexele acestei ediţii (p. 89)
se regăseşte şi minunatul poem în proză “Am auzit cîntecul păsării unice” (una
dintre ultimele alcătuiri ale autorului înainte de a fi tîrît pe drumul fără
întoarcere al temniţelor comuniste), la rîndul lui adînc revelator al duhului
isihast: “Dimineaţa la ceasul rugăciunii, cînd pe ramuri stă încă proaspătă
roua, am auzit lîngă mine cîntecul păsării unice. Iată! Se înalţă aşa de
minunat, aşa de limpede, şi răsună în atîta ecou încît pare că lumea, marea şi
larga Lume, toată îl ascultă, firea toată îl aude şi îi răspunde, îl aude şi-l
însoţeşte pînă sus de tot, la Dumnezeu. Privesc, pe mlădiţa unei ramuri, într-o
picătură limpede de rouă şi ascult cîntecul de lumină al păsării. În liniştea
lungă a clipei acesteia atît de înalte, fără voie îmi închipui bucuria
cerească; fără de voie o descopăr acum, în pacea stării de rugăciune la care mă
aflu şi care mă stăpîneşte deplin. O descopăr nu ca o oprire şi înecare în
simţire, nu ca o pierdere a uitării de sine în extaz, ci ca o ascuţime de
înţeles trăit, limpede şi curat, ca o necurmată şi nemărginită suire, tot mai
apropiată, tot mai crescută, la inima cea tainică şi sfîntă a Domnului”.
[4] Autoarea textului s-a călugărit ulterior, devenind Maica
Hristofora, şi s-a mutat la Domnul în vara lui 2013, fiind înmormîntată în
cimitirul Mănăstirii Nera. [Nota Blog]
* Gabriela Moldoveanu,
“Sfinţita rugăciune”, în Puncte
cardinale, anul XIV, nr. 11/167, noiembrie 2004, p. 9 (pe aceeaşi pagină a
mai fost reprodusă, din numărul 20 al revistei Rost, o “Rugăciune
de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca”).
Autoarea textului, înainte de a se călugări
Mai puteţi citi pe acest blog:
(1999)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire