Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de
către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu
şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de
numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan
Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n.
Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi
i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor
mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii
despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)
2003
NU-I PACE SUB MĂSLINI…
Credinţa în însuşirile sacre ale unor animale, şi mai ales în darul lor
premonitor, nu este tratată neapărat şi pretutindeni doar ca o fantezie
superstiţioasă a trecutului îndepărtat, cum am fi poate tentaţi să conchidem
din perspectiva ultrapozitivistă a erei postindustriale. Dacă la noi “oaia
năzdrăvană” rămîne un simplu motiv folcloric, pe aiurea animalele par să fie
luate mult mai în serios, generînd încă adevărate psihoze colective. Evreii
religioşi, bunăoară, nu se mai închină astăzi viţelului de aur, dar rămîn totuşi extrem de sensibili faţă de
ruda acestuia, viţeluşa roşie, considerată ca semn făgăduit de Iahve fiilor
lui Israel (i nostri fratelli maggiori,
“fraţii noştri mai mari”, cum i-a numit, nu fără diplomaţie, Papa Ioan Paul
II)...
În Biblie, la capitolul 19 din cartea intitulată Numerele [Numerii – în
versiunile româneşti mai vechi] şi atribuită lui Moise însuşi, cititorul
neavizat trece cu uşurinţă peste aceste cîteva versete (1-3): “Grăit-a Domnul cu Moise şi Aaron şi a zis:
«Iată porunca legii, pe care a dat-o Domnul, cînd a zis: Spune fiilor lui
Israel să-ţi aducă o junincă roşie, fără meteahnă, care să nu aibă cusur şi să
nu fi purtat jug; să o dai preotului Eleazar, să o scoată afară din tabără, la
loc curat, şi să o junghie înaintea lui»” etc. În continuare (4-10), textul
biblic descrie în amănunţime ritualul sacrificării acestei viţeluşe, al cărei
sînge şi a cărei cenuşă sînt considerate a avea virtuţi purificatoare.
Pentru evrei, aceste versete sunt de o importanţă cu totul aparte. Conform
vechilor interpretări rabinice, devenite ele însele literă de lege, naşterea viţeluşei roşii ar fi nici mai
mult, nici mai puţin decît semnul venirii
lui Mesia, Salvatorul “poporului ales”, văzut ca “al doilea David” şi
adevăratul “uns” (hristos) al lui
Iahve, Dumnezeul lui Israel. “Am aşteptat 2000 de ani un semn de la Dumnezeu,
iar acum acesta a venit prin naşterea unei viţeluşe roşii [...]. Viţeluşa roşie
este unul dintre cele mai importante semne ale faptului că trăim nişte vremuri
cu totul deosebite”, a declarat liderul religios Gershon Solomon.
Începutul “erei mesianice” implică însă, ca datorie sacră şi ca simbol al
supremaţiei evreieşti, rezidirea
Templului de la Ierusalim: este vorba de Templul ridicat mai întîi de regele
Solomon (sec. X î. Hr.) şi distrus de babilonieni (Nabucodonosor – 586 î.
Hr.), apoi rezidit de evreii întorşi din captivitate (către 515 î. Hr.) şi din
nou distrus de romani (70 d. Hr.). Din acest Templu n-a rămas astăzi decît
ruina unui singur zid, unde evreii religioşi se duc să se roage cu lacrimi
rituale, numindu-l de aceea “Zidul Plîngerii”.
În timp ce evreii au fost risipiţi prin lume, iar pe teritoriul lor s-au
aşezat arabii, la Ierusalim, pe locul sfînt al vechiului Templu, a fost
ridicată una dintre cele mai însemnate moschei din lumea musulmană: Domul
Stîncii. Zidirea pentru a treia oară a Templului evreiesc nu s-ar putea face
decît “curăţînd” locul sfînt de acest monument al “păgînismului” islamic! De
altfel, încă din 1985, un grup de evrei ultraortodocşi fuseseră arestaţi
pentru planul lor de a distruge Moscheea lui Omar...
În aceste condiţii, e lesne de înţeles îngrijorarea produsă în rîndul
arabilor palestinieni, dar şi în rîndul evreilor neortodocşi, de adevărata inflaţie de viţeluşe roşii din ultimii
ani.
Prima dintre ele s-a născut în 1997 la Kfar Hisidim, lîngă Haifa. Rabinul
locului, Shmaria Shore, subliniază că avem de-a face cu o minune genetică:
Melody, cum a fost numită viţeluşa, e de culoare roşu-închis, fără nici o pată
albă sau neagră. Parlamentarul israelian de stînga Avraham Poraz a avertizat
că Melody “reprezintă riscul unui uriaş război religios”, iar presa a numit-o “o
bombă umblătoare”.
O viţeluşă roşie s-a născut ulterior şi în Statele Unite, fiind recomandată
de unii ca o prevestire a sfîrşitului lumii în anul 2000, dar ea nu a întrunit
creditul oficial, deoarece tradiţia spune că viţeluşa sacră trebuie să se nască
musai în Israel.
În fine, în primăvara lui 2002, rabinii Menahem Makover şi Chaim Richman,
de la Institutul Templului, au omologat o altă viţeluşă roşie – fără nici un
fir de păr de altă culoare şi născută chiar în Ţara Sfîntă.
N-avem informaţii precise de ultimă oră despre soarta bietelor viţeluşe,
dar cert este că piatra de temelie a “celui de-al treilea Templu” a şi fost
pusă, iar conflictul politic arabo-israelian este tot mai făţiş dublat de un
conflict religios cu conotaţii apocaliptice. Problema Templului este cea care
explică recenta afirmaţie tranşantă a lui Ariel Sharon [1] că Ierusalimul nu va fi împărţit niciodată cu palestinienii,
chiar dacă pînă la urmă s-ar crea în zonă un mini-stat palestinian.
Este de observat că, în vreme ce lumea creştină a fost cuprinsă de o
adevărată febră a “demitizării” istoriilor naţionale, pe linia ideologică a democraţiei
globaliste, lumea evreiască îşi perpetuează aproape ostentativ miturile
naţionale şi îşi îngăduie luxul unui stat cvasi-teocratic, pe care comunitatea
internaţională îl tolerează timorată, căci atît oamenii politici cît şi
oamenii de presă au ca principală grijă pe aceea de a nu părea cumva...
“antisemiţi”. Grila teroristică a “corectitudinii politice” se opreşte suspect
la hotarele Israelului, unde totul pare să se măsoare cu alte măsuri,
validîndu-se astfel, cu sau fără voie, tendenţioasa diferenţiere tradiţională
între evrei (“poporul ales”) şi “gentili” (goim)
[2], aducătoare de atîtea nenorociri
de-a lungul istoriei.
Evreii înşişi, îmbătaţi de forţa planetară şi de statutul de excepţie pe
care le-au dobîndit mai ales după cel de-al doilea război mondial, riscă, prin
sfidătoarea lor lipsă de tact şi de măsură, să genereze reacţii ostile pe
termen lung, nu doar în radicalizata lume islamică, dar şi în mult mai
rezonabila lume creştină, care s-ar putea să devină cu timpul neaşteptat de alergică
la atîtea “viţeluşe roşii”, cum a început deja să devină la comerţul cu
milioanele de morţi ai unei tragedii istorice – holocaust-ul sau shoah-ul
– cu care nepoţii şi strănepoţii “fasciştilor” de altădată nu mai resimt nici o
legătură responsabilă, ca unii ce nici nu se născuseră pe vremea aceea!
Iudaismul actual (şi mai ales sionisnmul, pe care unii l-au numit, chiar la
el acasă, “iudeo-nazism” [3]) nu
face decît să amintească tot mai pregnant, prin feluritele lui excese, de
vechiul avertisment cu tentă profetică: “Pieirea ta prin tine, Israele!”...
A. V. MARIAN
[1] General în armata israeliană şi ulterior om politic de
centru-dreapta, de mai multe ori ministru, iar între 2001şi 2006 premier al
statului Israel. [Nota Blog]
[2] Goim este un termen
puternic depreciativ, însemnînd nu doar "neevrei", dar şi
"neoameni" (conform Talmudului, adevărata condiţie sau demnitate
umană aparţine strict "poporului ales"). [Nota Blog]
[3] Sintagma a fost creată de evreul Yehoshua Leibovitch şi
impusă de evreul Israel Shahak, mai ales prin cartea sa Histoire
juive, religion juive. Le poids de trois millénaires, La Vieille Taupe,
Paris, 1996 (trad. rom.: Povara a trei
milenii de istorie şi religie iudaică, Editura FRONDE, Alba
Iulia-Paris, 1997; cf., în ed. rom.
cit., p. 11). În Puncte cardinale,
sub semnătura Adolf Vasilescu, a apărut o lungă prezentare descriptivă a
cărţii respective, din noiembrie 1997 pînă în mai 1998, cu titlul “O
radiografie evreiască a «iudeo-nazismului». Prezentarea cărţii Povara a trei milenii de istorie şi religie
iudaică a lui Israel Shahak”. [Nota
Blog]
* A. V. Marian, “Nu-i pace sub măslini... ”, în Puncte cardinale, anul XIII, nr. 7/151, iulie 2003, p. 1 (numărul a
purtat următorul motto: “Într-o
vreme în care rasismul, discriminarea şi xenofobia proliferează printre evrei,
ca atitudine generală şi religios motivată împotriva ne-evreilor, perfect simetrică
antisemitismului religios, care mai este diferenţa faţă de acesta? Dar dacă astăzi
cel de-al doilea fenomen este aspru incriminat, cel dintîi este deliberat
trecut cu vederea, mai ales în afara Israelului… Or, sînt ferm convins că antisemitismul şi şovinismul evreiesc nu pot fi combătute decît în mod simultan” – Israel
Shahak).
Red heifer: Melody
Mai puteţi citi pe acest blog:
(1999)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire