Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de
către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu
şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de
numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan
Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n.
Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi
i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor
mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii
despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)
Carol II şi Lupeasca
2003
CULTUL MONŞTRILOR
Rămăşiţele pămînteşti ale lui Carol II – “regele Playboy” [1] ce a apucat să domnească 10 ani între două dezertări, pierzînd fără
luptă o treime din teritoriul ţării, decimînd elita unei generaţii (peste 300
de asasinate politice numai între 1938 şi 1940!), desfiinţînd democraţia cu 7
ani înainte de bolşevizare (căreia i-a netezit în mod iresponsabil terenul) şi
fugind definitiv din România cu 14 vagoane ticsite de bunuri mai mult sau mai
puţin proprii – au
fost aduse pe 13 februarie [2003] din dependinţa de la Estoril în necropola
regală de la Curtea de Argeş, urmate îndeaproape de rămăşiţele pămînteşti ale
Elenei Lupescu-Wolf (“Duduia”), metresa lui de o viaţă, cu care făcuse
totuşi o căsătorie tîrzie (1947-1953), chipurile “pe patul morţii”, dar care i-a supravieţuit timp de 24 de ani
(1953-1977), judecîndu-se la sînge cu toţi urmaşii legitimi şi nelegitimi ai
satirului răposat în puf, pe meleaguri lusitane. Doi oameni care au înjosit pe
lume tot ce se putea înjosi, începînd cu însăşi ideea de monarhie [2].
Pus la cale în mare secret de guvernul neocomunist al lui Adrian Năstase
(!), din păcate cu complicitatea nevertebrată a Bisericii Ortodoxe Române (care
a reuşit să lase încă o dată impresia că nu-i decît o simplă unealtă a puterii
seculare) şi cu acordul constipat al Casei Regale (care i-a găsit cu acest
prilej o întrebuinţare publică şi Dudei pripăşite în ogradă [3]), faptul s-a produs şi a fost
mediatizat cu titlu de “reparaţie
istorică” (?!), dar nimeni nu
a reuşit să răspundă coherent şi pînă la capăt întrebării elementare: Cui prodest? Cui foloseşte această
înhumare oficială după 50 de ani a unui criminal depravat şi trădător de ţară,
care şi-a bătut joc sistematic de prerogativele regale, de propria familie şi
de prea răbdătorul popor român, pus acum, de la vlădică la opincă, să caşte
gura, nedumerit, rebegit şi pauperizat, la un show funerar de aproape 3 miliarde de lei, care n-a făcut decît să
readucă la suprafaţă nişte drojdii demult depuse în coşciugele a două personaje
imunde şi fatidice, aproape la fel de odioase în retrospectiva istoriei ca şi
cuplul dictatorial executat în zi de Crăciun?!
"Odiosul" şi "Sinistra"
Dacă este anevoie de găsit o logică exterioară (cît de cît obiectivă sau
general-valabilă) acestui demers straniu şi costisitor, el se integrează mult
mai lesne în logica interioară (maladivă şi psihanalizabilă) a unui guvern
patibular, fascinat de oroare şi de concupiscenţă, dovedind un adevărat cult
al monstruosului şi al perversităţii. Repatrierea (şi pînă la urmă
reabilitarea) postumă a lui Carol II, profanatoare deopotrivă pentru spaţiul
sacru al Curţii de Argeş ca şi pentru simţul moral al societăţii noastre
civile, se înscrie pe aceeaşi linie guvernamentală pe care se duce, de mai bine
de doi ani, campania scelerată pentru Dracula Park, adică pentru asumarea şi
comercializarea abjectă a unui fals mit naţional, cu conotaţii sataniste şi
sîngeroase [4]. Iar aducerea
concomitentă în România a Elenei Lupescu (a cărei origine etnică rămîne
indiferentă în context) se înscrie pe aceeaşi linie guvernamentală prin care
s-a dezincriminat homosexualitatea şi se insistă pentru dezincriminarea
prostituţiei sau pentru legiferarea concubinajului. “Aceşti bolnavi care ne conduc” n-or avea vocaţie politică, dar au sigur vocaţie scatologică. Un Dan Matei
Agathon [5] sau un Ion Antonescu
(secretarul de stat surprins de fotoreporteri cu tîrfele pe genunchi la
lansarea revistei Hustler) nu sînt
deloc cazuri izolate: o întreagă clasă politică de avortoni ai comunismului,
crescuţi în dispreţul a tot ce este sfînt, are
acum prilejul să-şi exibeze public, pe fondul unei democraţii de
carnaval, turpitudinea moral-spirituală. Nu întîmplător, cel mai înfocat
susţinător pe micile ecrane al recentei “reînhumări” s-a dovedit a
fi un Adrian Păunescu, întruchipare monumentală (şi de-acum clasică) a
abjecţiei tupeiste şi a oportunismului naţional-demagogic, ani de-a rîndul bard
oficial al ceauşismului – şi
care probabil că ar fi la fel de favorabil unei eventuale reînhumări a lui
Nicolae şi a Elenei Ceauşescu la Mănăstirea Cozia, cu onoruri naţionale!
Oamenii născuţi şi trăiţi sub zodia porcului au între ei un fel de afinitate
transcedentală; mai ales cu gîndul la unii ca aceştia va fi scris Topîrceanu
cîndva că “omului îi trebuie
o mare doză de nesimţire ca să nu roşească în faţa porcului”...
Una peste alta, pare să existe la noi, impusă mai ales de sus în jos, o
tendinţă spre cultul naţional al monştrilor, indiferent de originea sau
condiţia lor socială: un Vlad Ţepeş vampirizat prin aliniere complice la o
anume stupiditate vulgară a Occidentului, un Ceauşescu după a cărui epocă sinistră
mulţi continuă să suspine şi azi ca jidovii după ceapa Egiptului, un Carol II
care – se povesteşte – a spurcat cristelniţa încă de la botez
(sub privirile consternate ale vlădicăi Ghenadie Petrescu), pentru ca apoi să
spurce, o viaţă întreagă, tot ce a atins, de la patul conjugal pînă la tronul
ţării, iar acum, iată, pînă la necropola regală de la Argeş, unde a fost adus
cu ţiitoare cu tot, ca să nu se mai îndoiască nimeni că România este... “Grădina Maicii Domnului”!
Acum un veac şi jumătate, un ardelean [6]
trecut dincoace de munţi le împărtăşea impresiile sale celor de acasă,
scriindu-le: “În ţara aceasta
[Ţara Românească] meritul n-are preţ, numai porc-de-cînele înaintează”. Astfel eram la ieşirea din fanariotism
şi astfel am rămas sub semnul triumfător al balcanismului (radicalizat de
mentalitatea bezbojnică a secolului XX): o ţară în care jigodia este onorată şi
antum, şi postum, pe cînd omul cinstit este desconsiderat şi în viaţă, şi după
moarte. În vreme ce cele mai pure conştiinţe ale României interbelice sînt
calomniate pînă astăzi şi nici nu se mai ştie pe unde le-au fost risipite
osemintele, rămăşiţele călăului lor regal sînt aduse din străinătate ca nişte
sfinte moaşte şi înhumate festiv, cu recuzită arhierească [7], în monastirea legendară a “neisprăvirii” româneşti!
Singura nădejde consolatoare, compensînd măcar în parte ruşinea de a fi
contemporanii unei astfel de cómedii cinice şi strigătoare la cer, este aceea
că din aşa-zisa “reparaţie
istorică” nu va rămîne pînă
la urmă decît o palmă de ţărînă spurcată, aşa cum din “cartea albă” a guvernării Năstase nu vor rămîne în memoria naţiunii decît genţile negre
ca noaptea tranziţiei [8].
Anonimul dîmboviţean
[1] Cf. Paul D. Quinlan,
Regele Playboy – Regele al Carol
II-lea de România, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001. [Nota Blog]
[2] Nu-mi mai aduc aminte din ce motiv această ultimă
frază, existentă în documentul Word, a fost eliminată din textul tipărit. [Nota Blog]
[3] Îmi amintesc că un cititor (din Brăila, parcă)
ne-a scris pe atunci la Redacţie o lungă epistolă antimonarhică (expresie
desigur exagerată a “hazului de necaz”) avînd drept motto acest distih epigramatic: “Între Dudă şi Dudue/ Mare diferenţă nu e...”. [Nota Blog]
[4] Mi se pare că e vorba chiar de o tendinţă mai
generală. Mi-am propus demult să scriu – şi cred că scandalurile “pe
rol” cu Roşia Montană şi cu cîinii vagabonţi mă vor determina s-o fac acum – despre cum la români aproape orice nenorocire/tragedie naţională devine obiect
de afacere profitabilă! [Nota Blog]
[5] Mason pedeserist, pe atunci ministru al
Turismului, artizanul proiectului “Dracula Park” (din fericire, eşuat
în faşă). [Nota Blog]
[6] Ion Codru Drăguşanu. [Nota Blog]
[7] Episcopul local, Calinic, s-a implicat fără
rezerve, iar Patriarhia a ţinut să nu rămînă mai prejos... [Nota Blog]
[8] Aluzie la nişte episoade notorii pe atunci ale corupţiei neocomuniste. [Nota Blog]
* Anonimul dîmboviţean, “Cultul
monştrilor”, în Puncte cardinale, anul XIII, nr.
2-3/146-147, februarie-martie 2003, p. 1 (editorialul numărului, care a purtat motto-ul: “În ţara aceasta meritul n-are preţ, numai
porc-de-cînele înaintează” – Ion Codru Drăguşanu, Peregrinul transilvan).
Mai puteţi citi pe acest
blog:
(1999)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire