Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de
către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu
şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de
numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan
Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n.
Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi
i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor
mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii
despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)
Numărul-pilot al revistei (decembrie 2002)
2002
ROST
– “MANIFESTUL ROMÂNESC”
AL UNEI NOI GENERAŢII
Ne bucurăm să putem consemna, spre sfîrşitul
acestui an, apariţia numărului-pilot al publicaţiei lunare Rost, apărute sub egida Asociaţiei “Romfest XXI” (al cărei
Preşedinte de Onoare este Părintele
Gheorghe Calciu-Dumitreasa, prezent şi în paginile revistei). Echipa
redacţională este tînără şi doldora de gînduri bune, pe linia constructivă a
unei drepte despotmolite din nostalgiile sau teribilismele anilor anteriori. În
fruntea ei se află un tînăr gazetar înzestrat în multe privinţe şi nu tocmai
necunoscut cititorilor noştri: Claudiu Târziu.
Acest număr-pilot (ce poate fi citit şi pe Internet: www.romfest.org/rost) are
un conţinut actual şi variat, idei limpezi şi sănătoase, stil alert şi
percutant. El a ţinut să apară sub semnul Centenarului Petre Ţuţea (a se vedea
coperta, cu una dintre superbele fotografii realizate de maestrul Mihai
Oroveanu, dar şi cu lămuritoare spicuiri din sumar), despre a cărui gîndire
economică dă seama, într-un articol substanţial, chiar d-l Varujan Vosganian.
Ne pare bine să întîlnim în paginile noii publicaţii semnăturile unor
colaboratori încercaţi ai Punctelor
cardinale (Marcel Petrişor, Răzvan Codrescu, Florea Tiberian, Silviu
Alupei, Bogdan G. Rădulescu etc.), alături de cîteva nume ce ne sînt mai puţin
cunoscute, dar vrednice de toată aprecierea: Manuel Haiduc, Petre Roibu, Radu
Bălaşa, Mihai Negru ş. a. (în unele cazuri pare să fie vorba de pseudonime).
Reproducem în pagina de faţă editorialul
semnat de d-l Claudiu Târziu, precum şi glosa privitoare la titlul revistei (ce
nu se vrea nici propriu-zis politică, nici propriu-zis culturală, ci mai
degrabă de orientare morală şi general spirituală). Sperăm că tinerii
iniţiatori (din categoria tot mai rară a celor cărora le pasă) vor avea înţelegerea şi sprijinul cititorilor de toate
vîrstele, ca şi ale unor virtuali colaboratori, din ţară dar şi din
străinătate, ca să poată apărea regulat din ianuarie 2003, iar nu cumva să
sucombe după un număr-pilot atît de promiţător [1]. Cînd bate vînt prospăt, e bine să nu ne
zăvorîm ferestrele… (G. C.)
O siglă ulterioară
Glosă
ROST: CUVÎNT, RAŢIUNE, SENS,
ORDINE
În latină, rostrum însemna
“deschizătură”, “cioc”, “plisc”, “bot”. Mai tîrziu, în latina populară, a
început să însemne şi “gură” în general (inclusiv gură omenească). În româna
veche, sub forma rost, a fost
moştenit cu acest din urmă înţeles (n-avea
rost ca să grăiască; a lăsat cu rost
de moarte etc.), păstrat astăzi doar în cîteva expresii de largă răspîndire
(a învăţa pe de rost, a lua la rost) şi stînd la baza verbului a rosti (“a spune din gură, cu voce
tare; a formula un gînd”). Pe această linie semantică au mai apărut derivatele rostire, rostitor etc. Poate şi sub influenţa grecescului logos, care înseamnă deopotrivă
“cuvînt”, “raţiune”, “ştiinţă”, dar şi “vorbire”, “gură”, “exprimare”, rost a evoluat şi el spre înţelesul
“raţiune”, “sens”, “tîlc”, “noimă”, “scop”, cu care se foloseşte astăzi în mod
curent (a avea sau a nu avea rost, a da de – sau a găsi – rostul unui lucru, a pune rost – adică ordine – în lucruri,
a-şi face un rost pe lume sau în viaţă etc.). Aşa a apărut verbul a rostui (“a da sens”, “a pune ordine”),
cu derivate ca rostuire, rostuitor etc. Cuvîntul a evoluat,
aşadar, în direcţia spiritualizării înţelesului său. Constantin Noica era
de părere că traducerea cea mai bună a primei propoziţii din Evanghelia după Ioan (“La început a fost
Cuvîntul...”) ar fi, în româneşte, “La început a fost Rostirea...”, pentru că rostul
sau rostirea stau cel mai aproape de
bogăţia de sensuri a cuvîntului grecesc din original: logos.
Creat prin Rostirea (Cuvîntul,
Verbul) divină, omul este el însusi, spre deosebire de toate celelalte fiinţe
din lumea văzută, făptură rostitoare
(înzestrată cu grai, cu vorbire, deci şi cu gîndire), dar şi rostuitoare (care poate înţelege ordinea şi poate face ordine ea însăşi, care are sens superior şi poate da sens lucrurilor). Omul are un rost dat de Dumnezeu, dar uneori
caută să-şi facă singur alt rost,
după mintea lui. În orice caz, starea cea mai rea a omului este aceea de a-şi pierde
rostul (orice rost), de a fi fără
rost pe lume. Iar cel mai mare
serviciu care poate fi făcut omului (individual sau comunitar) este acela de
a-l ajuta să-şi (re)găsească rostul.
Revista ROST îşi propune tocmai acest obiectiv la nivelul
lumii româneşti, care în comunism şi-a pierdut rostul (rosturile) şi
care trebuie să se redescopere pe sine, în primul rînd prin recursul la
tradiţie. [2]
Claudiu Târziu, întemeietorul şi directorul
Asociaţiei ROST şi al revistei omonime
Editorial
ROSTUL NOSTRU
În veritabilul Babilon mediatic şi organizaţional, umbrit în mare parte de spectrul ratării, din România ultimilor 13 ani, nu pare
a mai avea loc nici un nou-venit.
În aceste împrejurări, un grup
de tineri, beneficiind de girul onorant al unor nume de marcă ale
spiritualităţii româneşti, îşi croieşte drum în spaţiul civic. Iar motorul principal
al acestei grupări este Rost-ul.
Scepticismul pe care-l poate
stîrni o atare întreprindere azi este alimentat de o mentalitate păguboasă,
tentată să plaseze orice grup cu o emergenţă nouă pe linia mediocrităţilor
neputincioase, care populează, anonime, societatea civilă a ultimului deceniu
şi mai bine.
Însă, posibila îndoială a
unora nu ne descurajează. Dimpotrivă, ea are efectul de a ne accentua hotărîrea
şi de a ne responsabiliza cu asupra de măsură.
Iniţiativa noastră a fost
provocată de sentimentul că nu ne regăsim în nici o formulă de acţiune civică
sau politică din cele existente în România lui 2002.
Pe de altă parte, nu ne împăcăm cu
realitatea că mulţi români se ruşinează de apartenenţa lor la acest neam. Nici
nu admitem ca românismul să rămînă monopolul siniştrilor avortoni ai
naţional-comunismului, care compromit un ideal generos. Motive suficiente
pentru a ne afirma răspicat crezul. Chiar cu riscul de a fi murdăriţi de
“vecinătatea” discursivă a unor alcătuiri civico-politice care îşi trag seva
din agitarea demagogică a valenţelor naţionaliste.
Nu ne temem că vom fi taxaţi drept
“extremişti” pentru voinţa şi curajul de îndreptare a unei societăţi bolnave.
Prin urmare, Rost este expresia
publicistică a unui românism sănătos, care îşi află temeiurile deopotrivă în
tradiţie şi în modernitate.
Acest
manifest românesc nu are un caracter strict politic, nici exclusiv cultural, ci
este menit resurecţiei morale şi spirituale a românilor, întru recăpătarea
demnităţii naţionale şi impunerea unui posibil model românesc în lume. Din această perspectivă sînt obligatorii
redescoperirea valorilor tradiţionale şi consolidarea identităţii naţionale.
Cum necesar este ca discursului nostru să nu-i lipsească simţul obiectivităţii.
Rost ambiţionează să aducă în peisajul publicistic
românesc o stare de spirit tonifiantă şi motivantă pentru generaţia nouă a
românilor de pretutindeni. O stare de spirit înălţată pe reperele unei deveniri
– personale şi comunitare – fireşti. O stare de spirit capabilă să coaguleze o
nouă elită de esenţă conservatoare – care va şti să răspundă dificultăţilor şi
provocărilor prezentului.
Considerăm că este rostul nostru să reaprindem şi să
întreţinem această trăire, pe care, în termeni politici, am putea-o numi românism constructiv. Fără nostalgii
paseiste, fără complexe şi fără proiecte utopice.
Nu ne amăgim că vom reuşi de unii singuri,
ori că va fi uşor să dregem din mers ce s-a şubrezit sau s-a dărîmat în peste
jumătate de veac. Mai ales în condiţiile în care pilonii fundamentali ai
societăţii româneşti sînt grav afectaţi. Printr-o propagandă insistentă şi
persuasivă, noţiunea de Familie a fost redusă la echivalentul unui capriciu;
Biserica a devenit o valoare aleatorie; Şcoala – facultativă şi inutilă; Armata
– interval al umilinţei declanşatoare de acte suicidale. Denaturarea rosturilor
acestor centre de educaţie ameninţă să arunce în aer ordinea naturală a
cetăţii, lăsîndu-ne pradă anarhismului.
Conştientizînd
toate acestea, refuzăm să continuăm a ne linge rănile fără încerca să le găsim
leacul.
Revista Rost
îşi propune să ajute lumea românească să-şi regăsească rostul pierdut în comunism, redescoperindu-se pe sine, în primul
rînd prin recursul la o tradiţie
legitimantă, deopotrivă naţională
şi europeană.
Claudiu TÂRZIU
[1] După numărul-pilot de la sfîrşitul
lui 2002, publicaţia avea să apară, fără întrerupere, pînă în pragul toamnei lui 2012.
Dacă la început a fost subintitulată “Manifest românesc”, la încetarea
apariţiei purta subtitlul “Revistă de cultură creştină şi politică”. Adresa site-ului indicată în această notă a
regretatutului Gabriel Constantinescu nu mai este de actualitate (ea a devenit:
www.rostonline.org, putînd fi consultată şi azi). Rămîne activă on-line noua Platformă ROST (cu link permanent şi pe acest blog). [Nota Blog]
[2] Pentru a elimina orice ambiguitate,
menţionez că această glosă, care nu a apărut niciodată semnată, este redactată
de mine (care neînvrednicindu-mă să fiu tatăl
revistei, am fost măcar naşul ei). [Nota Blog]
* “Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii”, în Puncte
cardinale, anul XII, nr. 12/144, decembrie 2002, p. 13.
Ultimul număr al revistei (iulie-august 2012)
Mai puteţi citi pe acest
blog:
(1999)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire