marți, septembrie 17, 2013

INTERMEZZO LIRIC: NEAMUL ÎN TREI GLASURI

SUMARUL BLOGULUI



I

Eu neamul meu nu-l caut în afară,
ci-adînc în mine, pînă unde nu-i
decît, ca în pămînt, sămînţa lui,
ce, spre-a rodi, aşteaptă blînd să moară.

Ca-n cip de taină, cîte-odinioară
au fost - şi nu-s vădite nimănui -
sînt strînse-n ea, nu ştiu din voia cui,
iar cîte-or fi ca-n vis se înfioară.

O lume-ntreagă stă ascunsă-n mine
şi arde-n miezul ei iubirea vie,
la fel ca rugul milelor divine,
ce mistuit n-a fost şi n-o să fie:
cu sîngele îmi curge neamu-n vine,
cu sufletul mi-e veghea bucurie.


II

Să dăinuim aşa de mult am vrut
că am uitat de celelalte toate
şi-abia de graiul mai rămîne, poate,
în urma noastră, jumătate mut.

N-am pus pe lume nici un început
şi nu ne-a mers vreodată ca pe roate
nimic ce ne-ar putea din umbră scoate,
deşi prisos de daruri am avut.

Dar poate Dumnezeu mai bine ştie
de ce, nevrednici, totuşi ne-a răbdat
şi ne-a trimis, să strige în pustie,
atîţi Ioani cu sufletul curat,
încît din oaza lor cu apă vie
de-am bea, ne-am nemuri cu-adevărat.


III

Mă simt cu neamul meu atît de una
încît nimic ce nu ar fi şi-al lui
să port în mine cu putinţă nu-i,
nici bun, nici rău, nici azi, nici totdeauna.

Pe limba lui mi se-ndulceşte struna,
prin el n-oi fi nicicînd al nimănui,
şi tot cu el Golgotele le sui,
murind mereu şi înviind întruna.

E neamul crucea mea, iar dacă pare
să-mi fie uneori blestem tîrziu,
îl redescopăr binecuvîntare
de cîte ori cu morţii mei mă ţiu,
căci nu-i pe lume nici un rost mai mare
decît să dăinuieşti din tată-n fiu.

Răzvan CODRESCU

1 comentarii:

La 23/9/13 10:07 p.m. , Anonymous Fratele Alexandru a spus...

"Neamul nevoii" (Eminescu)...

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire