INTERMEZZO LIRIC: EDENICELE

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

Vladimir Kush, Walnut of Eden

I

De-aş mai avea vreo douăzeci de ani,

te-aş duce vara pe Neajlov devale,

prin vadulatul viselor domoale,

în raiul meu cu lanuri şi plăvani.

Ni s-ar smeri islazul sub picioare,

iar codrii despletitelor vlăsii

ne-ar îngropa în umbra lor de vii,

cernîndu-şi peste noi întreaga floare.

Ci-abia spre zori, cînd dă lumina-n rouă

şi Dumnezeu, desculţ ca un plugar,

păşeşte blînd prin iarba lumii nouă,

noi ne-am trezi, ca dintr-un somn stelar,

să facem veşnicia pe din două,

şi n-am avea că sîntem goi habar…

II

Aşa mă simt în poala ta de bine,

cînd stăm întinşi sub teii daţi în floare,

că-mi pare moartea glumă trecătoare,

iar viaţa tînjet al luminii line.

Lăuntrică te-aş vrea în mine iară

şi-atît de una într-un trup să fim

încît întregi şi puri să ne trăim,

nicicînd rămaşi din rai pe dinafară.

Cu-n nume să ne strige Dumnezeu,

o, coasta mea cea negrăit de vie,

şi răspunzînd chemării lui mereu,

mireasmă dulce dragostea să fie,

iar şarpele, de-atîta vină greu,

ciudos să-şi muşte coada lui mlădie!

III

Nu-i înger, Doamne, să încapă-n trup,

şi îngeresc ce-i doar pe dinafară

e vrajă care-mbată şi omoară,

de n-am trezvie-n mine ca s-o rup.

Par îngereşti aceste glezne line,

şi ochii-aceştia limpezi de azur,

şi pleata-aceasta ca de aur pur…

dar nici un duh legate nu le ţine!

E frumuseţea cea mai grea ispită

iscată între ceruri şi pămînt,

în sinea ei pe cît de-ndreptăţită,

pe-atît de mincinoasă-n cîte sînt,

căci lumea ta, din raiuri izgonită,

e tîlc întors şi vis bătut de vînt!

Răzvan CODRESCU