INTERMEZZO LIRIC: AB ORIGINE

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

(Pictură de Matteo Arfanotti)

I

A fost un vis din altă primăvară,

ce n-o mai fi visat din nou nicicînd,

dar codrii încă-l ştiu pe dinafară

şi apele-l mai murmură în gînd.

Eram aşa de tineri că vecia

părea să-nceapă toată de la noi

şi se-ascundea sub coapsa ta, mlădia,

pămîntu-ntreg de arşiţi şi de ploi.

Se întrupase-atîta frumuseţe

în sfiiciunea primului sărut

de parcă Dumnezeu ca la-nceput

stătea cu lumea-n poale s-o răsfeţe...

Şi-aşa ne-a prins în vraja ei nebună
iubirea-ncît cu moartea se răzbună…

II

Pe-atunci n-aveam nevoie de cuvinte,

cum astăzi n-au cuvintele de noi,

şi-aveam atîtea raiuri înainte

că nu cătam la raiul dinapoi.

Abia-nvăţam a ne striga pe nume

şi-un înger trist de ne-ngîna-n priviri,

pe gînd în jos îl alungam în lume

şi-i înnodam arípele subţiri.

Tăcuţi eram, grăind din mădulare,

şi-n jurul nostru lumea – feerie,

cu roua-n ierburi ca o apă vie

şi pomii grei şi beţi de-atîta floare.

Dar cînd au prins cuvintele să sune,

n-a mai rămas nici urmă de minune…

III

Prea ne-am crezut, cu şarpele la pîndă,

stăpîni şi peste noi, şi peste lume,

şi-am spînzurat de carnea ta plăpîndă

tot visul meu de-a da iubirii nume.

Şi nu vedeam cum ne făcea din stele

atîtea semne cerul pînă hăt

şi cum încet, pe linul limbii mele,

veneau cernite vorbele-ndărăt.

Şi-a fost să fie dintr-o dată toamnă,

şi frunzele să cadă cîte una,

şi goi să stăm în gura nopţii, doamnă,

ţinînd în sus, ca pe o faclă, luna.

Dar vîrcolaci dădeau de-acum tîrcoale

luminii reci a goliciunii tale…

Răzvan CODRESCU

(Andrea Bacigalupa, Adam şi Eva)