UN CUVÎNT PRE-ELECTORAL DE CLAUDIU TÂRZIU

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

MAREA MINCIUNĂ

Mi-am propus să mă abţin, în această imundă şi inutilă campanie electorală, de la orice consideraţii publice (aşa cum mă voi abţine şi de la vot), avînd mai puţin decît oricînd în ce sau în cine să cred. Scena politică românească se mişcă deconcertant între abjecţie şi fanfaronadă, iar demagogia, de la stînga la dreapta, ne-a devenit „pîinea cea de toate zilele”. Bilanţul României contemporane e tragic (dacă nu cumva tragi-comic, în sensul caragialesc): după 44 de ani de teroare totalitară, au urmat 22 de ani de sinucidere democratică. Impresia este – dincolo de orice idealist concept de „normalitate” – că tot ce mai poate urma, după atîta statornicie ucigaşă şi sinucigaşă, nu-i decît putrefacţia hoitului năpădit de viermi în cimitirul săracilor de la spartul istoriei. Cred că prietenul Claudiu Târziu – care, fiind mai tînăr, e şi ceva mai optimist decît mine – a nimerit, în textul de mai jos, pertinenţa amarei lucidităţi. E tot ce am găsit ca fiind mai de cuviinţă să postez şi aici în preziua „aflării în treabă”. Se vor înghesui românii, ca nişte zombi ai propriei istorii, să-şi voteze cioclii de serviciu? Dacă vine vorba de „normalitate”, atunci o conduită decentă a morţii ar fi, fără îndoială, mult mai aproape de ea. Ca şi îndărătnica „nebunie” a unei posibile învieri (care reclamă crucea, nu urnele)… (R. C.)

CEL MAI VIU DINTRE MORŢI...

9 DECEMBRIE: 

EXAMEN LA NORMALITATE

Cîţi români normali mai sînt în ţara asta? Asta-i întrebarea la care vom avea răspunsul duminică, 9 decembrie a. c., la alegerile parlamentare. Şi de acest răspuns depinde viitorul României.

Orice român cu mintea întreagă şi niţel interes pentru treburile politice ştie că:

1. Toate partidele care contează la noi fost făcute, sau infiltrate ulterior, şi întreţinute de eşaloanele secunde ale PCR şi Securităţii (drept care mustesc şi de informatori). În aceste condiţii, este iluzorie o politică lipsită de tarele, apucăturile şi ambiţiile specific comuniste (controlul asupra persoanei, instrumentalizarea fricii, ingineria socială, limitarea pînă la extincţie a unor drepturi şi libertăţi – iată, cu libertatea presei au rezolvat prin mijloace „capitaliste”, distrugînd sistemul de distribuţie de stat, altminteri un domeniu strategic, şi stimulînd obedienţa pe bază de publicitate de la guvern sau de la privaţii-clienţi politici ai partidelor la guvernare).

2. Ideologia pe care şi-o asumă fiecare partid este numai declarativă. „Elitele” partidelor nu cred în nimic în afară de profit şi putere în scop personal. Nu avem Stînga şi Dreapta, ci numai nişte grupuri de interese care şi-au lipit etichete ideologice pentru a înşela electoratul şi pentru a se distinge unul de altul. De la masa lor bogată mai curg uneori firimituri pentru membrii de rînd şi pentru electoratul captiv.

3. Mai toţi noii intraţi în politică (fiecare la vremea lui) care n-au avut legătură cu Sistemul de dinainte şi de după ’89 au sfîrşit prin a se conforma Sistemului, adică s-au dedat la un politicianism condamnabil (care cînd nu e hoţie e oportunism, dar în ambele cazuri e demagogie şi populism). Deci s-a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că e o iluzie şi ideea „schimbării dinăuntru”. Cine nu s-a pliat, a dispărut.

4. Principalale partide, PSD, PNL, PDL, cu anexele lor (PC, UNPR, PNŢCD-Pavelescu, Forţa Civică-M.R. Ungureanu), dar şi noul alcătuit PP-DD şi-au schimbat atît de mult oamenii între ele încît nu numai că au dovedit lipsă de aderenţă la vreo doctrină, dar ne-au făcut şi imposibilă alegerea răului mai mic.

5. Toate partidele acestea au lideri compromişi, de la plagiatori, ca Victor Ponta şi Ecaterina Andronescu, informatori ai Securităţii, ca Dan Voiculescu, Mircea Ionescu Quintus şi Ioan Ghişe, trădători ai interesului naţional, ca Ion Iliescu, M. R. Ungureanu şi Călin Popescu Tăriceanu, pînă la traseişti, ca Aurelian Pavelescu şi Sorin Frunzăverde, incompetenţi, ca Andrei Marga şi Crin Antonescu, şi anchetaţi penal, ca Radu Mazăre şi Relu Fenechiu. (Apropo, lui Adrian Năstase nu ştiu să i se fi retras calitatea de preşedinte al Consiliului Naţional PSD. Aşadar, avem şi lideri de partide condamnaţi la închisoare pentru fapte penale!)

6. Aceste partide (sau, în cazul partiduţelui-breloc Forţa Civică, oamenii săi; să ni-i amintim pe foştii miniştri PSD Ioan Bazac şi Marian Săniuţă şi deputaţii PDL Ştefan Pirpiliu şi Dănuţ Liga) au fost toate la guvernare de mai multe ori şi niciodată nu ne-au scos la limanul promis.

7. Toate aceste partide au guvernat în toate formulele posibile, în ultimii 15 ani: PD[L] cu PNL, PNŢCD, PSD, PC şi UNPR; PNL cu PSD, PD[L] şi PNŢCD; PSD cu PNL, PDL, PC şi UNPR. Nu mai putem imagina o variantă de alianţă la guvernare care să ne facă să sperăm măcar un pic. Exclud din discuţie PP-DD, care nu e decît o adunătură de dubioşi lepădaţi de celelalte partide, care funcţionează ca o sectă, condusă de un demagog caraghios. Şi nu mă interesează nici UDMR, care e un partid etnic, mereu dispus să susţină guvernul, oricare va fi el.

CEL MAI MORT DINTRE VII...

Avînd în vedere această realitate, numai un lunatic ar mai putea vota astăzi cu vreunul dintre partidele despre care am făcut vorbire mai sus. Căci, atenţie, în ultimă instanţă, votul aşa-zis uninominal este un vot politic (o demonstrează sistemul de redistribuire a voturilor pentru candidaţii care nu au luat peste 50% şi controlul exercitat de conducerile de partid asupra parlamentarilor în timpul exercitării mandatului).

Şi cu toate astea, sondajele de opinie spun că peste 50% dintre inteţiile de vot sînt în favoarea USL (PSD+PNL+PC+UNPR). Probabil că, beneficiind de sistemul redistribuirii votorilor primite de partidele care nu vor depăşi pragul electoral, USL va avea, în final, peste 60% din mandatele de parlamentari. Singură sau în alianţă cu UDMR, reprezentanţii minorităţilor ori PP-DD, USL va depăşi necesarul de 66% pentru modificarea Constituţiei. Dacă noua-veche Putere, care a fost capabilă de porcăriile din ultimele şapte luni, va schimba Legea fundamentală a statului, ne putem aştepta la ce este mai rău.

Asta nu înseamnă că sînt de acord cu ideea că ar trebui să dăm, strategic, votul ARD. Întîi, pentru că ARD nu merită nici o fărîmă de încredere. Apoi, pentru că şi dacă i-am oferi încrederea, ca înecatul care se ţine de un pai, ARD nu va lua mai mult de 25% din mandate, ceea ce va însemna că nu va putea cenzura în mod eficient actul de guvernare.

Totuşi, ar exista o posibilitate de a evita perioada de coşmar ce se întrezăreşte cu USL la guvernare (interval care ar putea fi de cîţiva ani sau de cîteva legislaturi): să nu mergem la vot, să arătăm că majoritatea covîrşitoare a românilor sînt oameni normali, nu lunatici. Cu o prezenţă la urne de sub 30%, chiar dacă va cîştiga 70% din voturile exprimate, USL nu va avea nici o brumă de legitimitate internă sau externă (cum să pretinzi că reprezinţi 18 milioane de electori, fiind votat numai de un milion?) şi întreaga clasa politică va primi un semnal serios că trebuie să se reformeze. Şi poate că, în aceste condiţii, USL nu va îndrăzni să treacă la dărîmarea ultimelor şi atît de greu fondate şi încercate redute ale statului de drept. Poate că, sub presiunea internă şi sub cea internaţională, USL va fi împinsă încet, încet spre alegeri anticipate. Poate că pînă atunci se va naşte o alternativă politică normală. Poate…

Ştiu că e prea mult dubitativ în acest scenariu, dar avem şi o certitudine: girînd din nou, cu votul nostru, această clasă politică, nu mai avem la ce spera.

Claudiu TÂRZIU

Update 12.12.2012: Merită citit articolul "Alegerile parlamentare 2012 şi interesul naţional" semnat de Bogdan Munteanu (lucidă analiză post-electorală, dintr-o echilibrată perspectivă de dreapta).