SUMARUL BLOGULUI
Scăldată de valurile Mării Egee,
peninsula Athosului – conform tradiţiei, cerută şi primită în dar de la Hristos
de însăşi Maica Domnului – are o lungime de 60 de kilometri şi o lăţime variind
între 12 şi 18 kilometri, iar vîrful Sfîntului Munte – Athonul – se înalţă la
2033 de metri. Vechi loc de nevoinţă isihastă, pînă în secolul al X-lea Athosul
a cunoscut mai ales viaţa sihăstrească (totuşi, pe lîngă monahismul eremitic,
au existat şi forme rudimentare de monahism cenobitic). Viaţa de obşte a devenit
dominantă o dată cu întemeierea Marii Lavre, la anul 963, de către Cuviosul
Athanasie Athonitul. Astăzi Athosul numără 20 de mănăstiri (în secolul XII
erau… 300!) – în ordinea ierarhică din catalogul oficial athonit: Marea Lavră,
Vatopedu, Iviru, Hilandaru, Dionisiu, Kutlumuş (cîndva “Marea Lavră a Ţării
Româneşti”), Pantokrator, Xiropotamu, Zografu, Dohiariu, Karakalu, Filotheu,
Simonos Petras, Sfîntul Pavel, Stavronikita, Xenofont, Grigoriu, Esfigmenu, Sfîntul
Pantelimon (Russikon), Konstamonitu – şi 12 schituri, precum şi alte chilii şi
colibe (unele dintre ele părăsite şi dărăpănate). Capitala Republicii Autonome
a Sfîntului Munte se află la Kareia (Karyes). Deşi au făcut cele mai multe
danii către “Sfetagora” de-a lungul timpului, ba chiar au rectitorit mănăstiri
întregi, românii – spre deosebire de ruşi, sîrbi şi bulgari – nu au o mănăstire
a lor în Athos, ci doar două schituri: Prodromu (gr. prodromos, “înainte-mergător”), care ţine de Marea Lavră, şi Sfîntul
Dimitrie-Lacu (gr. lakkos, “groapă,
văgăună”), care ţine de Mănăstirea Sf. Pavel, precum şi alte cîteva chilii (mai
de seamă fiind cea “vatopedină” de la Kolciu, închinată Sfîntului Gheorghe,
unde s-a ostenit şi odihneşte astăzi vrednicul de pomenire părinte Dionisie
Ignat, unul dintre marii duhovnici athoniţi ai secolului XX, mutat la Domnul în
2004). Supranumit “Grădina Maicii Domnului”, Athosul are astăzi aproape 3000 de
vieţuitori (pentru comparaţie, în 1920 avea în jur de 10.000), între care
aproape 200 de români (i-am întrecut numericeşte pe ruşi şi ocupăm locul doi,
după greci). Fotografiile postate în continuare au fost făcute în noiembrie
2012. (R. C.)
LA SCHITUL ROMÂNESC PRODROMU
Mai puteţi citi pe acest blog:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire