O PROBLEMĂ ÎN PLUS: ZIUA NAŢIONALĂ

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Am primit şi dau mai departe…

Mai mulţi prieteni mi-au semnalat şi chiar mi-au trimis pe cale electronică textul de mai jos, cu sugestia de a-l prelua sau măcar de a-l semnala la rîndul meu, pentru a ajunge la cît mai numeroşi cititori, considerîndu-l de o importanţă aparte, mai ales pe fondul acestui festiv sfîrşit de săptămînă. În cele din urmă m-am înduplecat, cu speranţa că cei de la VOX PUBLICA nu se vor supăra prea tare dacă textul în cauză – a cărui publicare rămîne exclusiv meritul autorului şi al lor, pentru care le mulţumesc laolaltă cu toţi prietenii menţionaţi – va fi postat, cu indicarea sursei, şi pe modestul meu blog. (R. C.)

Florin Puşcaş

 

Merită 1 Decembrie să fie

Ziua Naţională a României?

Ziua Naţională a României a fost stabilită pe data de 1 Decembrie, prin Legea nr. 10 din iulie 1990. Deşi nu se menţionează în lege, Ziua Naţională marchează proclamarea unirii Transilavaniei şi a Banatului cu Regatul României. Puterea politică de la începutul anilor ‘90 a avut astfel câştig de cauză în faţa opoziţiei, care cerea ca Ziua Naţională să fie sărbătorită pe 22 decembrie, zi în care Nicolae Ceauşescu a fost înlăturat de la conducerea ţării. Dincolo de importanţa istorică a datei de 1 Decembrie, în România încă există voci care susţin că data Zilei Naţionale ar trebui schimbată. În sprijinul acestei idei ar putea fi aduse cel puţin două argumente importante, pe care le-am putea numi „argumentul unirii propriu-zise” şi „argumentul evenimentului mai important”.

Argumentul unirii propriu-zise

Pe 1 Decembrie, românii sărbătoresc Marea Unire, însă această dată poate fi considerată în foarte mică măsură ca data reală a unirii. După Primul Război Mondial, înfăptuirea „visului de veacuri a poporului român”, adică unirea tuturor românilor într-un singur stat, a cunoscut mai multe etape. Unirea Basarabiei cu România a fost adoptată de Sfatul Republicii Democratice Moldoveneşti, pe 9 aprilie 1918. Actul a fost ratificat pe 22 aprilie, de Regele Ferdinand şi pe 29 decembrie 1919, de Parlamentul României. Unirea Bucovinei cu România a fost hotărâtă pe 27 octombrie 1918, de Adunarea Naţională Constituantă a Bucovinei şi declarată pe 28 noiembrie 1918. Actul unirii a fost confirmat de Regele Ferdinand, prin decretul din 31 decembrie 1918 şi de Parlamentul României pe 29 decembrie 1919.

Şi, în fine, unirea Transilvaniei şi a Banatului cu România a urmat acelaşi curs. Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească a decretat unirea acestor teritorii cu România. Teritoriul care se unea cu România era limitat la vest de râul Tisa. Teoretic, timp de trei săptămâni, Banatul şi Transilvania au fost teriorii autonome, conduse de un Consiliu Dirigent, în frunte cu Iuliu Maniu. Rezoluţia unirii a fost prezentată Regelui Ferdinand pe 14 decembrie 1918, iar decretul de ratificare a unirii a fost publicat pe 24 decembrie. Practic, această din urmă dată este, conform dreptului constituţional, ziua unirii. Actul unirii a fost confirmat de Parlamentul României, pe 29 decembrie 1919. Conform dreptului internaţional, unirea a fost acceptată abia pe 4 iunie 1920, prin Tratatul de Pace de la Trianon, dintre Puterile Aliate şi Asociate, pe de o parte, şi Ungaria, pe de altă parte. Aşadar, ideea că 1 Decembrie este Ziua Marii Unirii poate fi considerată cel puţin o forţare a istoriei. Este, pentru a încerca o comparaţie aproximativă, ca situaţia în care oricare dintre noi ne-am hotărî să ne mutăm la un prieten. De bună seamă că mutarea nu va putea fi considerată înfăptuită decât în momentul în care prietenul acceptă să ne primească.

Argumentul evenimentului mai important

România este în continuare o ţară ai căror politicieni nu recunosc istoria, ba chiar se tem de ea. Cum altfel s-ar putea interpreta faptul că de 64 de ani România este, poate, singura ţară din lume care nu-şi sărbătoreşte independenţa. Pe 10 mai 1877, Senatul României a votat proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman. Nu degeaba data de 10 mai a fost Ziua Naţională a României, până în 1947. Această zi a fost însă trecută forţat în uitare de regimul comunist, din cauza asocierii cu ideea de monarhie (pe 10 mai 1866, Regele Carol I a depus jurământul de Principe în faţa parlamentului, iar pe 10 mai 1881, acelaşi Carol I a fost încoronat Rege al României, devenite între timp independentă). Politicienii de după 1989 s-au chinuit, la rândul lor, să îndepărteze ideea monarhică din conştiinţa poporului român, iar ziua independenţei, 10 mai, a continuat să fie o victimă colaterală. Dar, revenind la comparaţia dintre unire şi mutarea la un prieten, este la fel de evident că ziua de 10 mai este mai importantă decât ziua de 1 decembrie. Unirea ar fi fost imposibilă dacă nu ar fi existat deja statul independent şi suveran România, la fel cum niciun prieten nu te poate primi la el acasă, dacă nu are o casă.

Acestor argumente li se adaugă un altul, care aduce în discuţie chestiuni mai practice. Argumentul este prezentat, în una dintre cărţile sale, chiar de istoricul Neagu Djuvara. „Guvernanţii noştri de după decembrie ‘89 au mutat sărbătoarea naţională într-un anotimp când bieţii ostaşi mor de frig stând ceasuri de-a rândul în ger şi zăpadă, când oratorilor le îngheaţă buzele pe când se înfruntă cu microfonul şi cu crivăţul şi când cetăţeanului de rând nu-i arde să dănţuiască seara în pieţele oraşelor şi satelor acoperite de nămeţi. […] Să ne întoarcem grabnic la 10 mai, data independenţei nucleului de stat modern român, când pomii sunt în floare şi sufletul omului, înclinat spre joc şi bucurie”, spune acesta.

Nota bene: Eventualele comentarii se vor trimite la adresa de mai jos, unde deja s-a lansat o interesantă dezbatere.

Sursa: http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/merita-1-decembrie-sa-fie-ziua-nationala-a-romaniei-87682.html